Aventură în neant pentru un turist dispărut în Munţii Făgăraş UPDATE

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Salvamontiştii îl caută pe bărbatul dispărut. Foto: Arhivă

Un bărbat de 44 de ani, din Ucea de Sus, este dat dispărut, de cinci zile, în Munţii Făgăraş. Turistul a plecat vineri împreună cu soţia şi cei doi copii ai săi într-o drumeţie către cabana Podragu. La coborâre, bărbatul s-a abătut de la traseu şi nimeni nu i-a mai dat de atunci de urmă.

Familia Ghindea s-a aventurat într-o excursie pe unul dintre cele mai dificile trasee din Munţii Făgăraş. Echipaţi ca pentru o plimbare în parc, localnicii din Ucea de Sus, au plecat într-o drumeţie, despre care nu au anticipat că se va sfârşi tragic. Păcăliţi de vremea frumoasă de la poalele muntelui, salvamontiştii spun că cei patru au urcat până la cabana Podragu, la peste 2.000 de metri altitudine.

Sus, pe munte, turiştii au dat de temperaturi foarte scăzute şi s-au grăbit să se întoarcă. Pe traseu, bărbatul a decis să aleagă o cale mai scurtă şi a părăsit poteca.

Soţia şi copiii săi au coborât în continuare pe traseu, însoţiţi o vreme de un localnic. Cu toţii au avut de înfruntat ploaia, frigul şi vântul de pe munte. Spre seară, femeia şi cei doi copii au ajuns acasă. Bărbatul nu s-a întors nici a doua zi dimineaţă, iar familia a dat alarma.

Căutări întrerupte

Căutările au început imediat şi s-au desfăşurat continuu, de sâmbătă până luni, cu pauze doar pe timpul nopţii. Ieri, echipele mixte alcătuite din salvamontişti şi jandarmi montani nu au mai putut scotoci văile din cauza condiţiilor meteo extreme de proaste.

După ce s-au periat hectare întregi, s-a ajuns la limita cu zona de pădure. Salvatorii nu au mai putut pătrunde aici din cauza vremii. Ploaia, ceaţa şi vizibilitatea scăzută au făcut inutile căutările, cel puţin deocamdată, în această zonă", a explicat Thomass Bross, şeful Salvamontului Victoria.

Astăzi s-au împlinit cinci zile de la semnalarea dispariţiei, iar salvamontiştii spun că bărbatul nu ar fi avut cum să supravieţuiască pe munte. „Din experienţa noastră, după două zile petrecute la temperaturi apropiate de zero grade Celsius, corpul uman nu rezistă.

Bărbatul s-a rătăcit şi, posibil, s-a accidentat, puţin sub 2.000 de metri altitudine, adică într-un loc în care e zăpadă acum. Era în adidaşi, pantaloni scurţi şi tricou. Şansele lui de supravieţuire sunt nule, în aceste condiţii", a mai spus Thomas Bross.

Lecţiile neiertătoare ale muntelui

Salvatorii vor survola zona cu un elicopter, imediat ce condiţiile meteo vor permite acest lucru, însă cu toţii se aşteaptă să asiste la o tragedie. Una dintre multele tragedii petrecute, din ignoranţă sau inconştienţă, în Munţii Făgăraş.

Anul acesta, în urmă cu doar două săptămâni, un bărbat de 54 de ani a murit în aceeaşi zonă, pentru că a fost surprins de viitură. Trupul său a fost descoperit după câteva zile de căutări, desfăşurate împreună cu familia.

Muntele a luat un alt tribut anul trecut , când un turist neamţ şi-a găsit sfârşitul, după ce a căzut în gol 200 de metri. Pe tot parcursul anului trecut, alte şapte persoane au pierit pe alte trasee montane din ţară.

Ţineţi cont de sfatul salvamontiştilor

În ciuda lecţiilor crude servite de munte şi a numeroaselor avertizări emise de salvamontişti, turiştii nu contenesc să plece pe trasee montane ca în plimbare, punându-şi în pericol siguranţa şi viaţa.

Cele mai multe accidente se petrec pentru că turiştii nu se informează asupra traseului pe care urmează să îl parcurgă. Mulţi nu îşi evaluează corect posibilităţile fizice, nu au experienţă şi nu sunt îmbrăcaţi potrivit.

Devierea de la traseul marcat este o altă greşeală care s-a dovedit, de multe ori, fatală. În partea nordică a Munţilor Făgăraş, traseele sunt grele şi înşelătoare. Diferenţele de nivel şi de temperatură sunt foarte mari. De aceea, muntele trebuie abordat cu prudenţă şi respect", a adăugat Thomas Bross.

Ai aflat ceva interesant, ai pozat sau ai filmat? Scrie-ne pe brasov@adevarul.ro!

Pentru ultimele noutăţi din Braşov, click pe poza de mai jos:

Ai aflat ceva interesant, ai pozat sau ai filmat? Scrie-ne pe brasov@adevarul.ro!

Pentru ultimele noutăţi din Braşov, click pe poza de mai jos:

Mai multe pentru tine:
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!
Cafea ca la cafenea, fără efort, direct la tine acasă: Top 7 espressoare automate de top în 2026 – Găsește modelul perfect pentru dimineți pline de savoare
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
”Neața, imbecililor!” Andrew, profilul grobianului clasic, abuzator toată viața sa. Cum îi saluta pe angajați la Palat
Ce a pățit un vlogger danez în timp ce făcea autostopul la noi în țară: „Tot ce ați auzit despre România e greșit”
S-a născut «copilul-minune». Bebelușul a fost purtat într-un uter transplantat de la o femeie decedată
Pensii mai mari de la 1 iulie 2026. E vorba de românii care au lucrat în această țară din Europa
Top 7+ cuptoare electrice de masă 2026 – gătește rapid, uniform și fără compromis. Află dacă ai nevoie de acest electrocasnic și cumpără online
Cele mai bune cântare de bucătărie 2026 pe eMAG: Gadgetul care transformă rețetele, porțiile, proporțiile și sănătatea – ingrediente fără secrete
Desertul favorit al Elenei Ceaușescu. Folosea o rețetă secretă de fiecare dată: „Mi-a arătat de la A până la Z”
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul