Astăzi ar fi trebuit să circulăm pe Ocolitoare în regim de Autostradă. Lucrările vor fi gata însă abia la toamnă

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Braşovenii aşteaptă centura ocolitoare de aproape zece ani. FOTOAdevărul.

Lucrarea în valoare de 227 de milioane de lei ar fi trebuit terminată, dar cum deja ne-am obişnuit în România, şantierul va mai dura şase luni. S-a ajuns la aceste întârzieri deoarece banii au fost daţi cu porţia.

Reprezentanţii Companiei Naţionale de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale (CNADRN) au declarat pentru bzb.ro că la  tronsonul III, lucrările sunt finalizate în proporţie de 73%, iar din luna iulie acest segment ar putea fi deschis traficului. În schimb, pe tronsonul I, unde lucrează o firmă austriacă, stadiul lucrărilor este abia de 38,36%, iar şoseaua va fi deschisă abia în octombrie.  

Istoricul centurii Braşovului

Primele lucrări la centura ocolitoare a Braşovuilui au început în anul 2003, cu construcţia unui pasaj peste calea ferată la intrarea în oraş dinspre Predeal, care a costat 7 milioane de lei. Lucrările au tărăgănat până în 2005, când constructorii s-au apucat efectiv de construcţia drumului ocolitor de 4,7 km. Maşinile au putut circula pe şoseaua cu patru benzi, care a costat 32,6 milioane de lei, abia la finele lunii august 2008. Lucrările la cel de-al doilea tronson al ocolitoarei au început abia pe 17 aprilie 2008. Muncitorii s-au mişcat mai repede, pentru că şoseaua avea doar două benzi, iar cei 6,4 km au fost terminaţi în aproximativ 15 luni. Costurile au fost însă de 81,8 milioane de lei. Acum mai râmâne finalizarea tronsoanelor I şi III pentru ca întreg traficul greu să fie scos din oraş.

Mai multe pentru tine:
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
VIDEO Informații înfiorătoare despre unul dintre cele mai scandaloase cazuri din istorie. Safari uman la 70.000 de lire sterline. Mai mulți bogați ar fi ucis cu cruzime copii și femei. Cum s-ar fi organizat excursiile de vânătoare umană
Alina Pușcău și Jeffrey Epstein. Câți bani i-a trimis miliardarul pedofil mamei celebrului model
Top 7+ cuptoare electrice de masă 2026 – gătește rapid, uniform și fără compromis. Află dacă ai nevoie de acest electrocasnic și cumpără online
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete
A ajuns de la o pensie de 850 € la venituri de 3.500 €. Metoda folosită de un pensionar de 77 de ani
Horoscop 18 februarie. Pentru Balanțe urmează o perioadă grea, Peștii ar putea avea parte de lecții dure dacă repetă greșeli din trecut
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Palatul Buckingham, transformat de Andrew într-un bordel! A distrus respectul pentru Casa Regală