A treia bursă de locuri de la începutul anului, la AJOFM Braşov

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Agenţia Judeţeană de Ocupare a Forţei de Muncă Braşov organizează o nouă bursă a locurilor de muncă pentru şomeri, a treia din acest an, la care participă trei angajatori din judeţ.

De această dată sunt puse la bătaie 107 locuri de muncă, o parte dintre ele pentru persoane cu studii superioare. Se caută ambalator manual, controlor calitate, sudor, montatori subansamble, operator CNC, strungar universal, frezor, lacatuş SDV, pregatitor SDV, gestionar, inginer proces, inginer calitate furnizori, electronist telecomunicatii, manager logistică, manager producţie, contabil şef, contabil analist, operator call center, traducător limba germană, specialist SSM, coordonator transporturi, responsabil calitate, reprezentant vânzări, director calitate, şef echipă, sudor MIG-MAG şi WIG, frezor bhorwerk-ist cu experienţă pe maşină de alezat şi frezat, inginer construcţii civile, maistru construcţii, inginer topograf, mecanic utilaje (excavatorist), dulgher, fierar betonist, şofer maşina tonaj mare, asfaltator, muncitor necalificat în construcţii.

Bursa va avea loc miercuri, 15 februarie, începând cu ora 9.00, la sediul AJOFM Braşov. Pot participa atât şomeri aflaţi în evidenţele agenţiei, cât şi alţi brşoveni care îşi caută un loc de muncă.