Spaţiile pentru amenajarea teraselor de pe Faleza Brăilei vor fi scoase la licitaţie
0Spaţiile pentru amenajarea restaurantelor provizorii de pe faleză vor fi nu vor fi acordate direct, aşa cum s-a vrut iniţial. Ieri, în şedinţa extraordinară a CLM Brăila a fost aprobată hotărârea potrivit căreia spaţiile vor fi licitate. Asta după ce, iniţial, primarul Simionescu dorea acordarea acestora în mod direct.
După ce propunerea primarului Aurel Simionescu privind închirierea spaţiilor pentru amenajrea unor terase a fost contestată, ieri în şedinţa CLM, consilierii au aprobat hotărârea care prevede ca toate aceste spaţii să fie concesionate prin licitaţie.
Este vorba despre 19 astfel de spaţii aflate pe Faleză, în Grădina Mare şi în Parcul Monument. Fiecare dintre ele are câte 50 mp şi se găsesc amplasate în aceleaşi locaţii ca şi anul trecut.
Potrivit spuselor primarului Simionescu, licitaţiile urmează să fie organizate spre sfârşitul acestei luni, adică pe 24, 25 şi 26 mai.
Fără „primul venit, primul servit"
În ceea ce priveşte propunerea iniţială cu care a venit edilul şef, de acordare directă, acesta şi-a motivat ideea prin faptul că exista o hotărâre de CLM care stabilea un tarif de 1 leu pe metru pătrat/lună, iar spaţiile puteau fi concesionate potrivit principiului „primul venit, primul servit".
Acest lucru a stârnit însă diverse comentarii din partea persoanelor care au închiriat pe motiv că unii aveau parte de nişte locaţii mai avantajoase.
„Aveam o hotărâre de CLM care stabilea că spaţiile le dăm în funcţie de cum au venit, dar modul în care şi-au amplasat terasele au stârnit comentarii cum că unii erau mai în faţă. Acum, locurile se vor licita, fiecare va obţine un certificat de urbanism general", a declarat Simionescu.
Potenţialii chiriaşi sunt mulţumiţi
„Mai corectă este licitaţia decât acordarea directă. Fiecare merge pe câţi bani are. Cine oferă mai mult, primeşte un spaţiu mai bun. Anul trecut au fost unii care şi-au luat ditamai spaţiile şi nu au făcut nimic şi alţii care voiau să amenajeze ceva, nu au mai avut cum fiindcă nu mai erau spaţii libere", ne-a spus Gabi Radu.
Şi CJ-ul este de acord
Întrebat, la rândul său, preşedintele Consiliului Judeţean Brăila, Gheorghe Bunea Stancu, este de părere că organizarea de licitaţii pentru închirierea spaţiilor de pe Faleză în scopul amenajării unor terase provizorii pe timp de vară este cea mai bună soluţie, mult mai adecvată decât concesionarea directă.























































