Noi dezvăluiri în cazul crimei de la Brăila. Procurorii au aflat de ce a fost ucisă doctoriţa stomatolog. Ce acuzaţii i se aduc lui Maricel Mihai

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Răsturnare de situaţie şi schimbare a încadrării juridice a faptei în cazul uciderii doctoriţei stomatolog din Brăila în cabinetul său. Luni, procurorii au anunţat că s-a renunţat la acuzaţia de omor calificat cu premeditare, după ce a fost descoperit mobilul crimei.

Ce noi acuzaţii i se aduc lui Maricel Mihai în dosarul crimei de la Brăila. Foto: captură video

Luni, procurorii Parchetului de pe lângă Tribunalul Brăila au anunţat că, după ce s-a descoperit motivul pentru care doctorița stomatolog din Brăila a fost ucisă în propriul cabinet, s-a schimbat încadrarea juridică a faptei în cazul. Astfel, s-a renunţat la acuzaţia de omor calificat cu premeditare, iar Maricel Mihai, suspectul arestat în acest dosar, este acuzat de omor calificat pentru a înlesni sau a ascunde săvârşirea altei infracţiuni. Potrivit anchetatorilor, bărbatul a intrat în cabinetul femeii pentru a-i sustrage telefonul şi cardul bancar, fiind înarmat cu un obiect ascuţit, posibil cuţit, şi a sfârşit prin a-i lua viaţa.

De asemenea, s-a dispus „extinderea urmăririi penale şi a acţiunii penale faţă de inculpatul M.M pentru săvârşirea infracţiunilor de tâlhărie calificată (...) efectuarea de operaţiuni financiare în mod fraudulos (...) şi accesul ilegal la un sistem informatic”, informează Antena 3.

„În fapt, s-a reţinut că inculpatul M.M a comis, la data de 16.07.2024, infracţiunea de omor calificat în varianta agravată «pentru a înlesni sau a ascunde săvârşirea altei infracţiuni», când inculpatul a pătruns, fără drept, în cabinetul victimei, înarmat cu un obiect tăietor-înţepător (posibil cuţit), a comis infracţiunea de tâlhărie calificată, în variantele agravatelor «prin folosirea unei arme ori substanţe explozive, narcotice sau paralizante» şi ,«prin violare de domiciliu sau sediu profesional», sustrăgând victimei, prin violenţă extremă, telefonul mobil, precum şi cardul bancar, pe care l-a folosit la bancomatele altor bănci, efectuând operaţiuni de retragere în numerar”, susțin procurorii.

Prin încheierea din data de 13.08.2024 a judecătorului de drepturi şi libertăţi din cadrul Tribunalului Brăila, s-a admis propunerea Parchetului de pe lângă Tribunalul Brăila şi s-a dispus prelungirea arestării preventive a lui Maricel Mihai pe o perioadă de 30 de zile, începând cu data de 20.08.2024 până la data de 18.09.2024, inclusiv, potrivit anchetatorilor.

„Cercetările continuă prin administrarea tuturor mijloacelor de probă apreciate a fi concludente, pertinente şi utile cauzei, cu respectarea dreptului la apărare şi a celorlalte principii fundamentale ale procesului penal”, au mai transmis procurorii. 

Vă reamintim că medicul stomatolog Marina Gavril a fost descoperită moartă în cabinetul său din Brăila în seara de 16 iulie, prezentând multiple lovituri de cuţit.

Mai multe pentru tine:
ElectroWeekend eMAG: Top 15 produse cele mai populare și testate de clienți, cu cele mai mari reduceri. Pune-ți electro oferta sub brad!
Sărbători fără balonare, indigestie sau reflux: Top remedii naturale și cel mai puternic antioxidant românesc care-ți dau energie și digestie perfecte
Numerologia anului 2026 indică un an deosebit. Datele-cheie ale anului și predicțiile după ziua de naștere
Nu trimite cadouri de sărbători înainte să vezi aceste șosete de Crăciun – modelele cele mai cool, oferte și idei care vor aduce zâmbete în familie
Zi tristă la Casa Regală română! Fiicele Regelui Mihai s-au reunit în lacrimi și durere
eMAG MultiDeals 2025: Ghid complet pentru extra reduceri de până la 20% și cele mai populare 11 produse de cumpărat
Monica Pop, dată afară din restaurant! Ireal ce i-a făcut un angajat medicului și prietenelor sale: „Bineînțeles că și ospătarii și ceilalți participanți, erau consternați”
Crima pasională din Ploiești. Viața medicului Roxana Călin după ce a ucis-o pe soția amantului. S-a recăsătorit cu un bărbat din domeniul juridic și călătorește de la Monaco în toată lumea
Top of the Top Hervis Sport 2025/2026: Oferte iarnă, produse Top Seller și reduceri 20% de neratat
Nu rata cele mai dulci cadouri pentru copii de Moș Nicolae și Crăciun 2025 – Pachete festive, reduceri eMAG și surprize sub 50 de lei
Descoperire fantastică. Organul care produce aproape toată serotonina din corp. Nu e creierul. Din cauza asta ne îmbolnăvim de anxietate și depresie