Minori, la furat. Trei puşti au golit un magazin de încălţăminte, însă  poliţiştii le-au dat  de urmă

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Oamenii legii au identificat trei minori, cu vârste cuprinse între 14 şi 17 ani, care acum două luni s-au gândit că ar fi distractiv să spargă un magazin de încălţăminte, de unde au plecat cu marfă de peste 6.400 de lei.

Pe 11 mai, poliţiştii Biroului Investigaţii Criminale Brăila i-au depistat şi adus la audieri, pentru cercetări, pe trei minori brăileni, cu vârste cuprinse între 14 şi 17 ani, bănuiţi că, în noaptea 1 spre 2 martie, ar fi pătruns, prin efracţie,  într-un magazin din municipiul Brăila, de unde ar fi sustras mai multe perechi de încălţăminte.

”Prejudiciul, în valoare totală de 6.427 de lei, a fost recuperat parţial, iar pe numele celor trei tineri a fost întocmit dosar penal şi se continuă cercetările sub aspectul săvârşirii infracţiunii de furt calificat”, au precizat reprezentanţii IPJ Brăila.

Dacă vor fi găsiţi vinovaţi, minorii vor ajunge între centru educativ sau centru de detenţie.

Mai multe pentru tine:
Cadouri de Crăciun pentru bărbați care aduc zâmbete: cele mai haioase pijamale și pulovere, sub 100 de lei, care fac sărbătorile memorabile
Crăciun 2025: Cele mai bune jucării educative pentru copii – Cadouri care dezvoltă imaginația, inteligența și curiozitatea lor. Investește în viitor
Trei zodii își schimbă radical viața începând cu 1 ianuarie 2026. Vor avea parte de iubire și noroc din abundență
Povestea fabuloasă a fabricii de pantofi construită de un om care abia știa să scrie. Le-a încălțat pe Sophia Loren și Elena Ceaușescu, iar mai târziu pe vedetele autohtone
eMAG MultiDeals 2025: Ghid complet pentru extra reduceri de până la 20% și cele mai populare 11 produse de cumpărat
Cadouri de Crăciun 2025 pentru ea – White Luxury Gifts: eleganță, stil, statement și surprize premium sub 100 €
Adio, nuntă regală! Prințul s-a despărțit de iubita pe care tocmai i-o prezentase Prințului Albert de Monaco
ElectroWeekend eMAG: Top 15 produse cele mai populare și testate de clienți, cu cele mai mari reduceri. Pune-ți electro oferta sub brad!
Top 10 brazi artificiali de Crăciun 2025 cu cele mai bune recenzii și extrareducere de până la 40% pe eMAG. Alege bradul perfect și profită de discounturi
Ce nu știai despre Raluca Moroșanu, judecătoarea care a înfruntat-o pe șefa Curții de Apel București, Liana Nicoleta Arsenie
Cine sunt, de fapt, Dragoș și Gheorghe Vîlcu, despre care se spune că finanțează din umbră Recorder și Hotnews