FOTO Dezastrul de la Lacu Sărat. Celebra întindere de apă care dă numele staţiunii este pe cale să sece în totalitate

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Deşi există numeroase ipoteze legate de fenomen, specialiştii de la Apele Române spun că de vină ar fi seceta pronunţată. De altfel, luciul de apă ar fi secat complet cel puţin o dată în istoria lui, respectiv în anul 1947, iar în 2008 volumul de apă s-a redus, pentru câteva luni, cu 80%.

Aflată în paragină de la Revoluţie încoace (în ciuda faptului că mii de români ajung acolo la tratament, în fiecare an) staţiunea balneară Lacu Sărat (Brăila) se confruntă din vara acestui an cu un nou necaz: nivelul lacului care-i dă numele - şi care conţine renumitul nămol sapropelic vindecător – a scăzut dramatic, iar luciul de apă este cu aproximativ 50% mai mic faţă de acum doi ani (când avea 1,7 kilometri pătraţi).

GALERIE FOTO

Situaţia a provocat stupoare printre turişti (doar prin Casa Naţională de Pensii ajung la Lacu Sărat, anual, peste 4.000 de oameni, majoritatea dintre ei cu pensii mici, deci cu bilete de tratament subvenţionate de stat), care se gândesc la tot felul de ipoteze. 

„De vină sunt ăia cu vilele noi, dinspre Dunăre, care au închis canalele pe unde venea apa din Dunăre în lac”, ne-a spus Maria Capotă, o venerabilă doamnă venită tocmai de la Bacău să se trateze de reumatism cu nămolul brăilean.

Deşi această informaţie am auzit-o de la mai mulţi turişti aflaţi în staţiune (toţi arătând cu degetul către cartierul de vile), specialiştii de la Apele Române au o altă teorie. „Scăderea nivelului apei lacului este o urmare a perioadei extrem de secetoase din ultimele luni. Lacul se alimentează din pânza freatică, iar aceasta a scăzut foarte mult din cauza lipsei precipitaţiilor”, ne-a transmis instituţia.

Am mai aflat şi că nu este pentru prima oară când Lacu Sărat are probleme de acest fel. În 2008 volumul de apă a scăzut cu circa 80%, iar în vara anului 1947 (când s-a consemnat cea mai cumplită secetă din istoria României), luciul de apă a dispărut complet, fiind nevoie de trei ani pentru a-şi reveni la normal.

Este important de ştiut şi că, după câte spun specialiştii, proprietăţile curative ale nămolului se păstrează şi pe timpul secetei, deoarece pe porţiunile de unde se retrage apa, sărătura formează o crustă care protejează stratul de nămol şi organismele care trăiesc în el.

Scăderea nivelului lacului a rezolvat însă o problemă care producea îngrijorare în ultimii ani: salinitatea apei a crescut iar la limitele considerate ca fiind optime. În 2012 s-a vorbit pentru prima oară despre o desalinizare produsă în urma unor defecţiuni la o conductă de irigaţii de mari dimensiuni din apropiere, iar concluziile erau alarmante: organismele din lac responsabile de „procesarea” nămolului erau grav afectate.

De altfel, acesta este şi motivul pentru care administratorii bazelor de tratament se opun umplerii lacului cu apă din Dunăre (eventual îmbunătăţită cu 15-20 de tone de sare adusă de la Târgu Ocna), aşa cum a propus la un moment dat preşedintele Consiliului Judeţean Brăila.

Strict în cifre staţiunea Lacu Sărat înseamnă: plajă cu suprafaţa de 72.000 mp; pădure – 70.000 mp; spaţii verzi (de fapt, maidane şi bălării) – 222.000 mp; alei – 38.000 mp; parcare – 7.700 mp; zonă de protecţie – 230.000 mp. Pentru cazare sunt cinci hoteluri şi şase-şapte vile-pensiuni, care împreună au aproape 900 de locuri de cazare şi adună în jurul a 6.000 de turiştii pe an, la care se adaugă încă 15-20.000 veniţi la iarbă verde sau la plajă.

Staţiunea arată destul de rău, fiind plină de ruine şi neîngrijită. Asta după ce, timp de mai bine de un deceniu, a fost a nimănui, municipiul Brăila şi comuna Chiscani războindu-se în Justiţie pentru administrarea zonei.

Câştig de cauză a avut, din 2018, Chiscaniul, însă modernizările promise de primarul de acolo, Costică Cojea (PSD) nu s-au concretizat. În schimb, edilul a concesionat 13.000 de metri pătraţi din staţiune, la un preţ modic, unui om de afaceri, cazul fiind cercetat de DNA.

Mai multe pentru tine:
Cele trei zodii care trag lozul câștigător începând cu 15 decembrie. Vor triumfa pe toate planurile, niciodată nu au avut așa noroc
De câți bani ai nevoie ca să trăiești decent în Spania. O româncă a spus cât a cheltuit în noiembrie: „O viață fără lipsuri”
Circ total la Bruxelles. Ghiță ciobanul a ajuns în Parlamentul European și protestează împotriva Ursulei: „I-am adus slană” VIDEO
eMAG MultiDeals 2025: Ghid complet pentru extra reduceri de până la 20% și cele mai populare 11 produse de cumpărat
Crăciun 2025: Cele mai bune jucării educative pentru copii – Cadouri care dezvoltă imaginația, inteligența și curiozitatea lor. Investește în viitor
Cine sunt, de fapt, Dragoș și Gheorghe Vîlcu, despre care se spune că finanțează din umbră Recorder și Hotnews
Cadouri de Crăciun 2025 pentru ea – White Luxury Gifts: eleganță, stil, statement și surprize premium sub 100 €
Cadouri de Crăciun pentru bărbați care aduc zâmbete: cele mai haioase pijamale și pulovere, sub 100 de lei, care fac sărbătorile memorabile
ElectroWeekend eMAG: Top 15 produse cele mai populare și testate de clienți, cu cele mai mari reduceri. Pune-ți electro oferta sub brad!
Top 10 brazi artificiali de Crăciun 2025 cu cele mai bune recenzii și extrareducere de până la 40% pe eMAG. Alege bradul perfect și profită de discounturi
Adio, nuntă regală! Prințul s-a despărțit de iubita pe care tocmai i-o prezentase Prințului Albert de Monaco