Brăila: Şapte bărbaţi au fost arestaţi preventiv după ce au furat de la o staţie de irigat

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Şapte bărbaţi cu vârste cuprinse între 22 şi 45 de ani au ajuns în Centrul de Reţinere şi Arestare Preventivă al IPJ Brăila după ce au fost surprinşi de poliţişti în timp ce furau componente de la o staţie de irigat aflată la marginea oraşului Făurei.

Poliţişti de la Poliţia oraşului Făurei şi de la Posturile de Poliţie Comunală Surdila Greci, Surdila Găiseanca şi Jirlău i-au identificat pe suspecţi, trei din oraşul Făurei, trei din comuna Slobozia Bradului, judeţul Vrancea şi încă unul din municipiul Râmnicu-Sărat, judeţul Buzău, şi au stabilit că aceştia s-au deplasat la faţa locului cu două autoutilitare şi cu un aparat de sudură au secţionat un hidrofor de la staţia de irigat.


Reprezentanţii Administraţiei Naţionale a Îmbunătăţirilor Funciare RA au apreciat prejudiciul la valoarea de 23.000 lei, staţia fiind în conservare.
Faţă de cei şapte s-a luat măsura reţinerii pe bază de ordonanţă, pentru 24 de ore şi au fost prezentaţi Judecătoriei Făurei care a emis pe numele lor mandate de arestare preventivă pentru infracţiunea de furt calificat, fiind introduşi în Centrul de Reţinere şi Arestare Preventivă al IPJ Brăila.


Totodată, a fost emis, în lipsă, mandat de arestare preventivă, şi pe numele unui tânăr de 18 ani, din oraşul Făurei, care a participat la comiterea furtului şi, în prezent, se sustrage cercetărilor.

Mai multe pentru tine:
Cât de des ar trebui să faci sex, de fapt. Ce „omoară” intimitatea în dormitor
Cadouri de Crăciun pentru bărbați care aduc zâmbete: cele mai haioase pijamale și pulovere, sub 100 de lei, care fac sărbătorile memorabile
Crăciun 2025: Cele mai bune jucării educative pentru copii – Cadouri care dezvoltă imaginația, inteligența și curiozitatea lor. Investește în viitor
Ce etnie are Alessia Pop, câștigătoarea de la Vocea României: „Nu pot exprima durerea pe care o simt ...”
Revoltă de zile mari după finala Vocea României 2025, câștigată de Alessia Pop. Publicul și-a exprimat nemulțumirea față de desfășurarea emisiunii și postul PRO TV
Pijamale pentru copii de Crăciun 2025 – cozy și hazlii, la ofertă, majoritatea sub 100 lei, cadouri de la Moșu’ pentru dimineți pline de magie
Lenjerii de Crăciun care aduc magia sărbătorilor în dormitor – Stoc limitat! Alege cadouri cozy și festive pentru întreaga familie
Cadouri de Crăciun pentru copii: 25 de hanorace și pulovere festive – de la modele la reducere sub 100 de lei, la cadouri unicat și personalizate
În timp ce Katy Perry e îndrăgostită lulea de Justin Trudeau, Orlando Bloom nu mai acceptă să aibă orice iubită
Creștere importantă a pensiilor pentru o categorie de români. Cine va primi cu 275 de lei mai mult lunar din 2026
Cadouri de Crăciun pentru el: Top 15 aparate și produse de ras și bărbierit verificate online – alege cadoul care îl va impresiona și răsfăța