A provocat un accident de circulaţie pe fondul consumului de alcool. Şoferul a refuzat să fie testat cu alcooltestul

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Un bărbat de 60 de ani se va alege cu dosar penal pentru conducere a unui vehicul neînmatriculat şi refuzul recoltării probelor biologice după ce a produs un accident de circulaţie pentru că era băut, iar ulterior a refuzat să i se recolteze probe biologice pentru stabilirea alcoolemiei.

Pe 12 octombrie, poliţiştii din cadrul Poliţiei oraşului Făurei împreună cu lucrători ai secţiei 3 Poliţie Rurală Făurei l-au identificat pe un bărbat, în vârstă  de 60 de ani, care în timp ce conducea un autoturism fără a avea montate plăcuţe de înmatriculare şi fiind sub influenţa băuturilor alcoolice. a provocat un accident rutier soldat cu pagube materiale pe DJ 203, pe raza localităţii Vişani. 

”Bărbatul a fost testat cu aparatul etilotest, rezultând că avea în aerul exipirat o îmbibaţie alcoolică de 0,98 mg/l, şi a fost condus la spitalul oraşului Făurei în vederea recoltării de probe biologice, însă acesta a refuzat”, au precizat reprezentanţii IPJ Brăila.

Oamenii legii au deschis un dosar penal pentru conducere a unui vehicul neînmatriculat şi refuzul recoltării probelor biologice.

Mai multe pentru tine:
Cadouri de Crăciun pentru bărbați care aduc zâmbete: cele mai haioase pijamale și pulovere, sub 100 de lei, care fac sărbătorile memorabile
Ce etnie are Alessia Pop, câștigătoarea de la Vocea României: „Nu pot exprima durerea pe care o simt ...”
Cât de des ar trebui să faci sex, de fapt. Ce „omoară” intimitatea în dormitor
Lenjerii de Crăciun care aduc magia sărbătorilor în dormitor – Stoc limitat! Alege cadouri cozy și festive pentru întreaga familie
Creștere importantă a pensiilor pentru o categorie de români. Cine va primi cu 275 de lei mai mult lunar din 2026
Pijamale pentru copii de Crăciun 2025 – cozy și hazlii, la ofertă, majoritatea sub 100 lei, cadouri de la Moșu’ pentru dimineți pline de magie
Revoltă de zile mari după finala Vocea României 2025, câștigată de Alessia Pop. Publicul și-a exprimat nemulțumirea față de desfășurarea emisiunii și postul PRO TV
Cadouri de Crăciun pentru el: Top 15 aparate și produse de ras și bărbierit verificate online – alege cadoul care îl va impresiona și răsfăța
Crăciun 2025: Cele mai bune jucării educative pentru copii – Cadouri care dezvoltă imaginația, inteligența și curiozitatea lor. Investește în viitor
Archie și Lilibet, alături de părinții lor într-o imagine inedită de familie! Prințul Harry și Meghan Markle dau o veste mare
Cadouri de Crăciun pentru copii: 25 de hanorace și pulovere festive – de la modele la reducere sub 100 de lei, la cadouri unicat și personalizate