Sabin Ilieş, fostul şef al Finanţelor şi lider PNL şi PDL,condamnat la trei ani şi jumătate de închisoare

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Iniţial, Tribunalul Bistriţa-Năsăud l-a condamnat pe Sabin Ilieş la 4 ani şi jumătate de închisoare FOTO: mesagerul.ro

Fostul lider al PNL şi PDL, Sabin Ilieş a fost condamnat de către Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie la trei ani şi jumătate de închisoare cu executare. În dosarul care i-a adus condamnarea este acuzat de trafic de influenţă, de fals şi uz de fals.

Fostul şef al Finanţelor a fost condamnat şi de Tribunalul Bistriţa-Năsăud, pedeapsa fiind mai mare, de patru ani şi şase luni de închisoare. Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a menţinut pedeapsa însă a redus-o la trei ani şi jumătate.


Inspectoratul de Poliţie Judeţean i-a dat răgaz fostului om politic să se predea. Se pare că Sabin Ilieş deja s-a predat.

Sabin Ilieş, care a fost şi prodecan al Facultăţii de Ştiinţe Economice din cadrul Universităţii de Vest „Vasile Goldiş”, a fost acuzat de trafic de influenţă, complicitate la fals material în înscrisuri oficiale şi uz de fals. În acelaşi dosar au mai fost trimişi în judecată şase funcţionari publici şi profesori universitari.

Fostul şef al Direcţiei Generale a Finanţelor Publice Bistriţa-Năsăud a fost trimis în judecată în 2009 de către procurorii DNA Cluj. Procurorii spun că Sabin Ilieş, în calitate de prodecan al Facultăţii de Ştiinţe Economice din cadrul Universităţii de Vest „Vasile Goldiş”, s-a folosit de influenţă şi autoritate intervenind de mai multe ori pentru promovarea examenelor, mărirea notelor sau înscrierea la facultate a unor persoane după ce anul universitar deja începuse, toate acestea în schimbul unor sume de bani sau alte bunuri.

De asemenea,  în perioada octombrie-noiembrie 2005, când Sabin Ilieşi era consilier judeţean al PNL, i-a pretins unui administrator de firmă 6.000 de euro pentru a interveni pe lângă comisarul şef al Gărzii Financiare, pentru un control fără probleme la societatea comercială în cauză.

Procurorii susţin că în 2006, acesta ar fi pretins altei persoane 1500 de euro, promiţând că o va ajuta pe fiica persoanei respective să câştige concursul pentru ocuparea unui post de consilier juridic în cadrul Direcţiei Generale de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului.



Vă mai recomandăm:
 

Sabin Ilieşi, fostul şef al Direcţiei Finanţelor Publice, condamnat la 4 ani şi jumătate de închisoare cu executare

Fostul şef al Finanţelor ar putea ajunge după gratii. Curtea de Apel Cluj menţine pedeapsa cu închisoarea

Mai multe pentru tine:
De ce a plecat, de fapt, Theo Rose de la Vocea României: „Anul ăsta, show-ul se oprește pentru mine”
Cadouri de Crăciun pentru el: Top 15 aparate și produse de ras și bărbierit verificate online – alege cadoul care îl va impresiona și răsfăța
Tricouri de Crăciun pentru copii și familie – Cadouri unice, outfituri cozy și reduceri exclusive eMAG: magia sărbătorilor în casa ta
Cadouri de Crăciun pentru copii: 25 de hanorace și pulovere festive – de la modele la reducere sub 100 de lei, la cadouri unicat și personalizate
Cele mai bune 15 vinuri de pe eMAG în 2025: ce aleg românii de sărbători. Transformă mesele de Crăciun și Revelion în momente magice
Charlotte, steaua Crăciunului regal. Superba prințesă de 10 ani a fost în centrul atenției la Sandringham
Mesajul de Crăciun al lui Dragoș Dolănescu pentru fratele lui și Maria Ciobanu: „Tata ar fi fericit în Cer dacă...” Cum petrece în Costa Rica: „Nu vor lipsi sărmăluțele”
Top 20 mașini de spălat și uscătoare 2025 – alege modelul perfect pentru casă și economisește inteligent
Ce etnie are Alessia Pop, câștigătoarea de la Vocea României: „Nu pot exprima durerea pe care o simt ...”
Horoscop săptămâna 26 decembrie - 1 ianuarie. Succes total la final de an pentru Scorpioni, schimbare majoră pentru Vărsători
Pijamale pentru copii de Crăciun 2025 – cozy și hazlii, la ofertă, majoritatea sub 100 lei, cadouri de la Moșu’ pentru dimineți pline de magie