Eugen Teodorovici, ministrul Fondurilor Europene: În 2014 trebuie să finalizăm reforma în partea administrativă responsabilă de fondurile europene

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Prezent vineri la Bistriţa, ministrul Fondurilor Europene, Eugen Teodorovici a vorbit despre planurile sale pentru 2014, care vor creşte absorbţia  fondurilor europene. Acesta a precizat faptul că îşi doreşte ca în 2014 să fie revoluţionată zona administrativă responsabilă de fondurile europene.

„Trebuie finanţate aceste tipuri de proiecte care vor aduce în economie o creştere semnificativă. România a fost pe primul loc la programare, dar din păcate este pe ultimul loc la implementare. 2014 trebuie să fie un an în care finalizăm reforma  în zona administrativă care se referă la fonduri europene şi depăşim această poziţie codaşă la implementare, prin simplificare şi sisteme mai eficiente,” a declarat, în cadrul unei conferinţe de presă susţinute la Bistriţa, ministrul Fondurilor Europene Eugen Teodorovici.

Acesta a mai spus că în noul exerciţiu financiar România are la dispoziţie 40 de miliarde de euro, o sumă care deşi e mare la prima vedere, nu este suficientă pentru nevoile României.

„Ceea ce vreau să propune este un nou mecanism: să venim noi cu bani europeni, să decontăm ceea ce se face în economie, ceea ce este deja planificat a se face în 2014 de către consiliile judeţene şi primării, astfel încât cei care respectă regulile europene să primească decontările la ceea ce ei au cheltuit deja în acest an. Comisarul european a agreat şi el această soluţie, care va duce la creşterea absorbţiei,” a completat Eugen Teodorovici.



Vă mai recomandăm:

România a primit 830 de milioane de euro de la Comisia Europeană. Rambursările totale au ajuns la 6 miliarde de euro

Comisia Europeană critică actul ce reglementează cheltuirea fondurilor europene în perioada 2014-2020. Acesta ar fi vag şi lipsit de viziune




 

Mai multe pentru tine:
De ce pielea capătă un miros specific după vârsta de 40 de ani, chiar dacă faci și 3 dușuri pe zi. Ce alimente trebuie să consumi?
O zodie trage lozul câștigător în martie 2026. Universul îi deschide toate ușile, după o perioadă lungă de încercări și lacrimi
Înnebunită să facă sex cu oricine, oricând, fosta ducesă a produs daună totală monarhiei. Cât de ipocrită a fost!
Alina Pușcău și Jeffrey Epstein. Câți bani i-a trimis miliardarul pedofil mamei celebrului model
Boala necruțătoare care l-a răpus pe Eric Dane. Destinul actorului din „Grey’s Anatomy”, frânt la 53 de ani
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul
Cele mai bune cântare de bucătărie 2026 pe eMAG: Gadgetul care transformă rețetele, porțiile, proporțiile și sănătatea – ingrediente fără secrete
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!
Top 7+ cuptoare electrice de masă 2026 – gătește rapid, uniform și fără compromis. Află dacă ai nevoie de acest electrocasnic și cumpără online
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare