Comorile familiei care trăieşte într-un muzeu: bastonul care se face scaun şi cutia de armament din Al Doilea Război Mondial
0Familia Hangan trăieşte de decenii bune în centrul istoric al Bistriţei. Ce deosebeşte căsuţa cu sinci camere de toate celelalte din zonă este „decorul”. Aceasta a fost transformată de către proprietari într-un adevărat muzeu etnografic, unde îi poftesc pe toţi cei care vor să afle povestea miilor de obiecte adunate de-a lungul anilor.
Strămoşul calculatorului modern (Foto: Bianca Sara)
Casa familiei Hangan, situată chiar în centrul oraşului te frapează pur şi simplu. Îndată ce păşeşti în curtea lor eşti înconjurat de unelte care mai pot fi văzut doar pe la muzeele etnografice din ţară.
Acesta este doar începutul. În casa cu pereţi înalţi, inspirată din arhitectura săsească, sunt înghesuite mii de obiecte. Cele mai multe dintre ele au cel puţin un secol vechime şi au aparţinut familiilor din care provin soţii Hangan.
Maria Hangan are 66 de ani, iar soţul său Ştefan 76 de ani. Doamna Maria a lucrat toată viaţa sa la Spitalul Judeţean de Urgenţă, ca infirmieră şi mai apoi liftieră, iar domnul Ştefan a fost lăcătuş mecanic în aceeaşi unitate, tot până la pensionare.
Amândoi se trag din comuna Ilva Mare, pe care parcă au luat-o cu ei la oraş. Pereţii din camera unde dorm cei doi soţi sunt împodobiţi cu ceasuri cu cuc, ceasuri pictate manual, oale din lut şi zeci de farfurii româneşti, ungureşti şi săseşti pictate manual.
Domnul Ştefan ne arată o lampă de mină, folosită de minerii de la Rodna acum câteva decenii (Foto: Bianca Sara)
„Ştiţi că astea chiar se foloseau. Acum noi le ţinem de decor pe pereţi, dar când eram ficior, la o nuntă sau la un botez, oamenii îşi luau blidele (n.r. farfuriile) de pe pereţi şi mâncau din ele. Pe o sfoară erau agăţate şi lingurile din lemn, ca să mănânce oamenii din ele, nu erau d-astea din inox. Noi, la anii noştri, chiar am prins folosite obiectele astea pe care le-am adunat”, ne explică domnul Ştefan, care nu pare deranjat de faptul că soţia sa Maria a transformat casa în care locuiesc într-un adevărat muzeu etnografic.
Toată această aventură a familiei Hangan a început imediat după căsătorie. Îndrăgostită de tradiţii şi de lucruri vechi, doamna Maria nu s-a încumetat să arunce nici măcar „un blid de pe perete”, cum spune chiar ea.
Primele obiecte din colecţia sa au fost chiar elemente din lada sa de zestre. În colecţia sa au mai ajuns costume populare, ştergare, covoare ţesute manual şi unelte.
La un calcul simplu, doamna Maria a reuşit să adune nu mai puţin de 450 de farfurii, 80 de costume populare, 30 de trăistuţe şi peste 100 de perechi de pânzături. Printre cel mai valoros costum popular se numără unul care a aparţinut bunicii soţului său. Femeia îl îmbrăcase la propria nuntă, însă ulterior l-a donat Mariei, care-l păstrează cu sfinţenie, doar nu oricine are în ogradă haine de la finalul anilor 1800.
„Odată la 3-4 ani le iau toate jos şi le spăl. În rest de două ori pe an trebuie să le şterg de praf. Ne urcăm pe o scară şi luăm fiecare obiect jos şi-l ştergem de praf. O lună de zile am lucrat la camerele de sus pentru a le aerisii şi a curăţa ce am depozitat acolo”, mărturiseşte tanti Maria.
Pereţii exteriori ai casei sunt şi ei plini ochi cu obiecte vechi (Foto: Bianca Sara)
Toate obiectele pe care le-a adunat în ultimele decenii sunt expuse în cele 5 camere ale casei în care locuieşte, şi în alte două încăperi ale casei părinteşti din Ilva Mare.
Căsuţa care a trecut un adevărat test al timpului, are deja 150 de ani şi prezintă viaţa ţăranului român de acum un secol.
Deşi casa din centrul Bistriţei nu este un muzeu în sensul clasic al cuvântului, nu are un orar de funcţionare şi nu se percepe taxă de intrare, imobilul poate fi vizitat, soţii Hangan fiind dispuşi să le împărtăşească celor care le calcă pragul poveştile spumoase care stau în spatele acestor obiecte.
Bastonul „transformat” în scaun, cutia de muniţie şi tăbliţa de la şcoală
Unele lucruri din colecţia soţilor Hangan sunt de-a dreptul deosebite. De exemplu, au în colecţie un baston, care se transformă în...scaun. Acesta a aparţinut unui preot de pe Valea Ilvelor, pe care-l chinuia bătrâneţea şi o boală de picioare.
Atunci când se întâlnea pe uliţele satului cu oamenii, bătrânul preot se oprea, transforma dintr-o mişcare bastonul într-un scaun şi stătea la poveşti cu aceştia. Întrebată cât de vechi e acest baston, tanti Maria răspunde cu sinceritate: „Dumnezeu ştie! Mai trăieşte doar stră-strănepoata preotului, faceţi voi un calcul”.
Un alt obiect la fel de interesant este tăbliţa de la şcoală, care a aparţinut soţului său. Pe aceasta se scria cu creta şi venea să înlocuiască deja banalele caiete. De la socrul său, femeia are şi o tăbliţă de armament, dar şi cufărul de armată. Bărbatul a fost luat prizonier în Rusia, în cel de-al Doilea Război Mondial, iar familia nu a ştiut nimic de el mai bine de 7 ani.
La fel de interesantă este şi o trusă ungurească de bărbierit veche de peste 50 de ani. Aceasta este din lemn pictat şi are inscripţii în limba maghiară.