Bistriţenii sunt poftiţi să ia în custodie arii protejate

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Ultimele zece arii naturale din judeţ pot fi luate în administraţie pe cinci ani până în 23 februarie. Custozii pot fi administraţii locale, ong-uri sau persoane fizice, iar întreţinerea ariilor protejate aduce garantat bani europeni, dar şi câştiguri din alte surse

Zece arii naturale protejate din Bistriţa-Năsăud sunt oferite pentru luarea în custodie de Ministerul Mediului. Depunerea dosarelor pentru luarea în administrare pe termen de 5 ani se face doar în decursul a 30 de zile, din 24 ianuarie până în 23 februarie 2011. Beneficiarii contractului de custodie pot fi atât primăriile pe raza cărora se află obiectivele protejate, cât şi organizaţii nonguvernamentale ori simple persoane fizice.

Primăriile fac nazuri

Deşi pentru cele zece arii protejate Agenţia de Protecţia a Mediului (APM) Bistriţa-Năsăud face publicitate de câteva săptămâni nicio primărie nu şi-a anunţat intenţia de a deveni custode : „Acum este a treia sesiune  şi sunt oferite arii protejate care au mai rămas în judeţ. Deşi am vorbit cu primarii din zonele respective,  şi le-am explicat despre ce este vorba, întrebarea cea mai frecventă a fost dacă este obligatoriu să facă aceste dosare. Cum li s-a spus că nu, răspunsul lor a fost evaziv", spune Alina Şteopan, inspector la APM Bistriţa-Năsăud.

 Primăria din Mărişel are pe teritoriul comunei una dintre cele mai spectaculoase arii protejate, „Râpa cu Păpuşi", o aglomeraţie de concreţiuni săpate în piatră, care seamănă cu nişte chipuri umane. Deşi pe hârtie are tot felul de planuri cu rezervaţia, primarul n-are nicio intenţie în privinţa custodiei: „am văzut ceva pe internet, n-am ştiut că trebuie luată în custodie. Nu cred că vom face ceva până în 23 februarie, dacă o ia altcineva atunci asta e", spune primarul din Mărişel, Toma Someşan.

„Râpa cu Păpuşi", un sit uşor de administrat

Ecologiştii spun însă că primăriile fac o mare greşeală că nu tratează subiectul cu seriozitate şi că aceste sit-uri sunt excelente posibilităţi de a-şi promova turistic localităţile, dar şi de a face bani. „Este o greşeală că nu aplică pentru custodie, Aceste arii primesc finanţare sută la sută pentru întreţinere, dosarele se depun relativ uşor, iar beneficiile sunt enorme mai ales pentru comune. Primarii au un întreg aparat funcţionăresc în subordine, ar fi foarte uşor să le dea ordin să facă treabă,  Dacă administraţiile nu vor aceste sit-uri, le pot lua fără probleme ong-urile sau chiar persoanele fizice", este de părere Crin Triandafil Teodorescu, custodele Peşterii Tăuşoare. Teodorescu a primit în custodie în luna februarie Peştera Tăuşoare, urmând aceleaşi proceduri, chiar dacă în cazul său a fost vorba de un sit cu circuit închis : „Birocraţia nu este mare, eu am făcut doar două drumuri la Bucureşti, cei de la APM m-au ajutat foarte mult cu dosarul. Nu a fost complicat deloc "spune Teodorescu.

Dintre cele zece situri naturale Teodorescu recomandă  potenţialilor  doritori „Răpa cu păpuşi", „Lacul Zagra" sau "Poiana cu Narcise de pe Şesul Mogoşenilor ",  pentru că suprafaţa nu este mare în cazul lor, este uşor de întreţinut : „Ca şi custode poţi să stabileşti ce este permis în zonă  şi pentru orice activitate poţi lua taxe. Poţi face un circuit de vizitare cu ghid multe activităţi, mai poţi face o parcare, proiecţii în aer liber, iar totul este finanţabil sută la sută ", este convins ecologistul.

Casetă

În Bistriţa Năsăud pot fi luate în custodie ariile , „La Sărătură" (22, 3 ha) şi „Someşul Mare Superior" (75,4 ha „Masivul de sare de la Sărăţel", „Vulcanii noroioşi la Gloduri", „Râpa cu păpuşi", „Zăvoaiele Borcutului", „Poiana cu narcise de pe Şesul Mogoşenilor", „Piatra Fântânele", „Pădurea Posmuş" şi „Lacul Zagra".

Până în prezent Ministerul Mediului a semnat contracte de custodie în Bistriţa-Năsăud pentru Peştera Tăuşoare, pentru rezervaţia Cuşma, de 44000 de hectare cu Ocolul Silvic Bistriţa-Bârgăului, pentru situl „Larion"  cu Asociaţia Proprietarilor de pădure din Valea Ilvei, respectiv Poiana cu narcise cu Ocolul Silvic Dealul Negru.

Mai multe pentru tine:
Cutremur la Dinamo. Un nou nume a plecat din club: „Decât să mă cert cu Nicolescu, mai bine fiecare pe drumul lui!”
De ce emoțiile ne îmbolnăvesc mai mult decât mâncarea. „Când ești anxios, deprimat sau furios, creezi un tip greșit de chimie cerebrală care te îmbolnăvește grav”
Un tezaur roman, ascuns timp de 8 ani, după ce a fost descoperit cu un detector de metale
33 de ani fără Anda Călugăreanu. Saveta Bogdan: „Ioana a rămas a nimănui, după decesul mamei. Dan Tufaru o internase la o casă de copii”. Cum arată mormântul artistei?
Meghan Markle n-a mai așteptat și a dat vestea cea mare, atât de așteptată de fanii ei. Ducesa e în culmea fericirii
Păreri pro și contra despre Catedrala Mântuirii Neamului. Mihai Găinușă: „Bolnavii care nu plătesc CASS vor merge la Catedrală, nu la camera de gardă”. Ce spune Dan Negru?
O contabilă din Kenya a ajuns femeie de serviciu în România și trăiește cu frică. „Mi-e teamă în fiecare zi să nu fiu...”
La șase luni de la naștere, Jennifer Lawrence a luat o decizie radicală: „Sânii mei...”
Ziua în care Biserica a deschis porțile doar pentru personalități. De ce oamenii de rând n-au avut acces în interior la slujba de sfințire a picturii Catedralei Neamului VIDEO
Alimentul de care Fuego nu se atinge: „Cel mai nociv pentru ființa umană”. Îi îndeamnă pe toți să-l evite
Ce tranzacții suspecte a descoperit Libra Bank în conturile AUR. Ce plăți s-au făcut către patronul Realitatea PLUS, unde Simion și Georgescu sunt lăudați excesiv