Unicul rafinator de aur din Europa sau filatura Maratex, piloni ai economiei naţionale în vremea comunismului
0Cu oferte de muncă ce depăşeau cererea, perioada post comunistă a adus cu sine o nouă faţă Băii Mari. Mineritul, metalurgia, filatura şi chiar Institutul de Cercetări şi Proiectări Miniere din Baia Mare au mai rămas doar în amintirea celor ce au trăit acele vremuri şi, poate, în imaginaţia celor ce au ascultat poveştile părinţilor sau ale bunicilor despre Baia Mare, un oraş industrial, un oraş în plină dezvoltare.
Mult plâns de unii şi dorit a fi uitat de alţii, fără doar şi poate, comunismul şi-a pus amprenta asupra întregii ţări. Trecerea de la era ceauşistă la democraţie a adus cu sine, pe lângă libertăţile de care ar trebui să beneficieze fiecare persoană şi o democraţie poate nu cel mai bine gestionată. Fabricile şi uzinele care odată ne-au făcut o putere economică greu de trecut cu vederea s-au închis, locul lor fiind acum ocupat doar de ruinele unor foste măreţe clădiri.
Aceasta este şi situaţia uzinei Phoenix. Deşi de-a lungul timpului numele său a fost modificat în repetate rânduri, de la Phoenix, Fabrica de Produse Chimice, Uzinele Chimice de Stat, Uzinele Chimice Metalurgice Hungaria, Intreprinderea Metalurgică de Metale Neferoase şi până la Cuprom, datorită acestei fabrici Baia Mare a fost odată unicul rafinator de aur din Europa de Est. Producând de la lingouri de aur şi argint şi până la sârmă de cupru sau acid sulfuric, uzina a cunoscut gloria în perioada interbelică. Până la începutul anilot ’90, când a fabrica a fost privatizată, aceasta a oferit locuri de muncă pentru mii de maramureşeni.
În timp ce majoritatea bărbaţilor îşi desfăşurau activitatea în combinat sau mină, multe băimărence lucrau în filatură şi confecţii. Înfiinţată în anul 1972, Întreprinderea Textilă Maramureş, cunoscută sub numele de Maratex, a constituit baza industriei uşoare din judeţ. Având peste 7.000 de angajaţi, întreprinderea producea confecţii atât pentru români cât şi pentru export.
Sfârşitul perioadei comuniste a adus declinul încet, dar sigur şi pentru mineritul din zonă. Slaba gestionare a dus la închiderea minelor şi a instituţiilor adiacente, ajungându-se până la Închiderea Institutului de Cercetare şi Proiectare Minieră.
Multe alte fabrici din judeţ au cunoscut aceaişi soartă, printre ele numărându-se Intreprinderea de exploatare forestieră şi transport, Intreprinderea mecanică de reparaţii auto şi utilaje pentru transporturi, Intreprinderea de producţie industrială pentru construcţii de căi ferate din Baia Sprie, Intreprinderea de faianţă şi sticlărie, dar şi multe altele. Agricultura şi creştearea animalelor au devenit prectic inexistente, iar vechile fabrici şi uzine care ne-au făcut odată un adevărat pilon al economiei naţionale în prezent fie sunt închise fie funcţionează doar parţial.
Zeci de mii de oameni au fost nevoiţi să se recalifice, să îşi caute noi locuri de muncă şi să îmbrăţişeze efectele revoluţiei din 1989. Principalele uzine care au ajutat la dezvoltarea Băii Mari sunt aceleaşi care i-au adus şi titlul de al treilea cel mai poluat oraş din Europa, care au dus la scurtarea mediei de viaţă în rândul maramureşenilor, dar şi la apariţia numeroaselor probleme de sănătate.
Brusca cădere a comunismului, debandada care s-a creat după revoluţie şi poate lipsa viziunii şi a unei politici nepotrivite a dus la închiderea principalilor piloni economici. Privatizarea, eficientizarea până la extreme a muncii din fabricile încă neînchise a avut un puternic impact social atât asupra judeţului Maramureş cât şi asupra întregii ţări, contribuţiile la economia naţională scăzând considerabil.
Citeşte şi:
FOTO VIDEO Acolo unde se agaţă harta-n cui - despre bogăţia şi măreţia oraşului Baia Mare
Turnul Combinatului din Baia Mare, mai înalt ca Turnul Eiffel