Cum se prepară rulada de slănină, după o reţetă tradiţională din Maramureş

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Slănina este unul dintre preparatele culinare tradiţionale, obţinute în gospodăria românească. Fie că este aşezată în saramură sau în afumătoare, slănina va fi mereu pusă pe masa localnicilor din Maramureş. De multe ori, maramureşenii fac adevărate delicatese folosindu-se de fâşiile de slăninuţă fiartă, împănate cu usturoi şi înmiresmate cu dafin şi boia dulce.

Pentru ruladă de slănină, reţeta este foarte simplă şi timpul de preparare redus. 

Ingrendiente:

400 grame de slănină,

1 căţel de usturoi,

foi de dafin,

sare şi piper,

boia dulce.

Mod de preparare:

Se taie fâşii subţiri slăninuţa, care se pun la fiert cu mirodenii şi sare. După ce se înmoaie, se scot, se lasă la răcit. Mai apoi, se împănează cu usturoi, se presară boia dulce peste ele şi se rulează. Se leagă apoi cu o sfoară pentru a se fixa, iar după ce s-au răcit se pot tăia. 

Citeşte şi

Cum să faci cele mai gustoase găluşte cu prune. Ce vitamine importante pentru sănătate conţin fructele

Invenţia pentru care un român a fost premiat cu medalia de aur la Geneva. Milioane de nevăzători ar putea beneficia de roadele muncii sale

Mai multe pentru tine:
Cât de des ar trebui să faci sex, de fapt. Ce „omoară” intimitatea în dormitor
Cadouri de Crăciun pentru el: Top 15 aparate și produse de ras și bărbierit verificate online – alege cadoul care îl va impresiona și răsfăța
Pijamale pentru copii de Crăciun 2025 – cozy și hazlii, la ofertă, majoritatea sub 100 lei, cadouri de la Moșu’ pentru dimineți pline de magie
Lenjerii de Crăciun care aduc magia sărbătorilor în dormitor – Stoc limitat! Alege cadouri cozy și festive pentru întreaga familie
Crăciun 2025: Cele mai bune jucării educative pentru copii – Cadouri care dezvoltă imaginația, inteligența și curiozitatea lor. Investește în viitor
Cadouri de Crăciun pentru bărbați care aduc zâmbete: cele mai haioase pijamale și pulovere, sub 100 de lei, care fac sărbătorile memorabile
Detaliul regal folosit de Meghan pentru cea mai recentă felicitare de Crăciun. Cu cine a dorit să semene micuța Lilibet
Ce etnie are Alessia Pop, câștigătoarea de la Vocea României: „Nu pot exprima durerea pe care o simt ...”
Cadouri de Crăciun pentru copii: 25 de hanorace și pulovere festive – de la modele la reducere sub 100 de lei, la cadouri unicat și personalizate
Revoltă de zile mari după finala Vocea României 2025, câștigată de Alessia Pop. Publicul și-a exprimat nemulțumirea față de desfășurarea emisiunii și postul PRO TV
Motivul pentru care e bine să pui un bănuț în bradul de Crăciun. Tradiția păstrată din generație în generație