Ciobăniţa care merge la şcoală şi ia notiţe în locul fiului bolnav. „Când îmi spune «Te iubesc, mami!», trec toate greutăţile“
0Ana Palincaş, o maramureşeancă de 49 de ani, dovedeşte cu prisosinţă că pentru o mamă nu există piedici atunci când în joc este destinul copilului ei. Femeia merge zi de zi cu fiul ei la şcoală, stă cu el în bancă şi ia notiţe în locul băiatului care suferă de tetrapareză spastică.
Povestea
ultimilor 18 ani de viaţă ai Anei Palincaş, o maramureşeancă de 49 de ani, se
reduce la un fir narativ simplu: imediat după naşterea fiului ei Vasile, medicii
i-au pus bebeluşului diagnosticul „tetrapareză spastică“.
De atunci, este într-o luptă continuă pentru viaţa copilului. „Mi s-a spus că la naştere nu a respirat imediat, iar creierul lui a fost neoxigenat şi de aceea au apărut problemele. Eu am avut hepatită A în timpul sarcinii. Cine ştie dacă nu cumva şi asta l-o fi afectat“, spune ea acum.
Optimismul
femeii însă nu lasă loc de interpretări. Indiferent cât de complicată ar fi
situaţia, atât mama cât şi fiul se adaptează şi încearcă să-i facă faţă cât mai
bine. Aşa se face că, încă de la grădiniţă, Ana îl însoţeşte pe Vasile la
şcoală şi stă lângă el în timpul programului. „La grădiniţă îl ţineam în braţe
pentru că nu avea echilibru şi nu putea să stea singur pe scaun. Cu mâna mea pe
mâna lui ţineam creioanele şi îl ajutam“, povesteşte femeia.
Acum Vasile este elev în clasa a XI-a la Colegiul „C.D. Neniţescu“ din Baia Mare, iar mama continuă să-l însoţească la orele de curs. La materiile mai grele ia notiţe în locul lui. „Dimineaţa îl pun în maşină şi vin cu el la şcoală, la unele ore îi iau eu notiţe, pentru că nu reuşeşte întotdeauna să scrie suficient de repede. În special la materiile pentru Bac stau lângă el, pentru că la astea e mai important“, adaugă Ana Palincaş. Efortul este considerabil, mai ales că fac naveta dintr-un sat situat la 11 kilometri de şcoala din Baia Mare.
Mamă şi fiu, ţeluri înalte
Pe lângă şcoală, femeia mai are de îngrijit o gospodărie unde, alături de soţul ei, au grijă de aproximativ 300 de oi. „Mă trezesc la 4.00 în fiecare zi. Întâi merg cu soţul meu la stână să mulgem oile, apoi vin acasă, mă spăl şi îl trezesc pe Vasile, îl pregătesc de şcoală“, relatează mama. Ziua se încheie, de multe ori, după miezul nopţii, după ce termină lecţiile (în special de matematică) cu Vasile, merge din nou la stână pentru a mulge oile de seară şi termină activitatea în gospodărie. „Asta până intrăm în vacanţă. Apoi ne mai relaxăm“, spune femeia.
De altfel, optimismul este extrem de vizibil atât la ea, cât şi la Vasile. „Anul trecut am avut media generală peste 8,00, iar în primul semestru dintr-a XI-a am terminat cu 9,22. Mi-ar plăcea să ajung jurnalist, să moderez o emisiune şi să scriu o carte“, spune adolescentul de 18 ani. Judecând după optimismul lor, pare un ţel absolut firesc. Mai mult, Ana se gândeşte şi ea, serios, să se înscrie la facultate. „Eu mă descurc foarte bine, cam 90% din exerciţii de matematică le pot face. Mă gândesc serios să mă înscriu şi eu la facultate, ca să fiu lângă Vasile“, spune Ana.
Mama Ana spune că i-ar plăcea mai mult să urmeze cursuri în domeniul designului: „Când mai am puţin timp liber mă ocup de croitorie. Fac costume populare. Cred că mi-ar plăcea să mă specializez în domeniul ăsta“.
„Nu s-a plâns niciodată“
În
ciuda situaţiei dificile, cei doi formează o echipă extrem de unită şi de
optimistă. Nu se plâng, se susţin reciproc şi fac tot ce le stă în puteri
pentru a-şi atinge visele. Mama lui Vasile spune că a fost mereu un copil cu
zâmbetul pe buze, indiferent de situaţie.
„Nu m-a întrebat niciodată de ce el nu poate face lucrurile ca şi ceilalţi. Nu s-a plâns niciodată. Oricât de greu era, el era mereu cu zâmbetul pe buze“, mărturiseşte femeia. Vasile, însă, a încercat să-şi protejeze mama de întrebări incomode. „Am citit pe internet şi în diferite cărţi. Am întrebat oameni de specialitate, desigur, când am crescut mai mare. Nu am insistat să o întreb pe mama pentru că ştiu că o răscolesc şi sunt sigur că nu a fost uşor pentru ea şi nu este nici acum“, spune băiatul, dovedind multă maturitate. „Pentru el e cam greu, pentru că el oboseşte mai repede. Dar pentru mine nu mai pot să spun cum e. Nu pot spune că nu e greu, dar când îl văd, când mă îmbrăţişează şi îmi spune «Te iubesc, mami!», trec toate greutăţile“, adaugă ciobăniţa.
Operaţii în şir
Vasile este cel de-al treilea copil al familiei, ceilalţi doi fiind deja adulţi. Adolescentul a suferit patru intervenţii pentru alungirea tendoanelor. De asemenea, încă din primii ani de viaţă, a beneficiat de terapii intensive, făcute la multe centre din ţară. Profesorii au doar cuvinte de laudă la adresa băiatului, iar ca să le vină în ajutor, direcţiunea a stabilit încă din primul an de liceu ca sala în care învaţă Vasile să fie la parter. Totuşi, la unele laboratoare, e nevoie să se deplaseze la etaj, unde îl ajută colegii.