Cercetaţi pentru braconaj, după ce au fost prinşi transportând un căprior mort
0Doi tineri care transportau cu autovehiculul un căprior mort au fost opriţi azi-noapte de poliţişti şi sunt cercetaţi pentru braconaj. Maşina a fost oprită în jurul orei 1.00, în zona localităţii Remetea Chioarului di Maramureş.
La volan a fost identificată o tânără de 30 de ani, domiciliată în comuna Remetea Chioarului, ce era însoţită de un băimărean de 23 de ani. În autovehicul poliţiştii au găsit un căprior mort, iar cei doi tineri nu au putut prezenta o autorizaţie de vânătoare valabilă.
„În urma verificărilor efectuate poliţiştii au stabilit că tânărul din Baia Mare este posesor de permis de vânătoare şi armă letală cu destinaţie vânătoare, care nu se afla asupra sa. Poliţiştii au întocmit dosar penal şi continuă cercetările sub aspectul comiterii infracţiunii de braconaj pentru documentarea întregii activităţi infracţionale a celor doi tineri”, arată IPJ Maramureş.
Mai puteţi citi:
Acuzat că l-a bătut până l-a omorât. Acum sigheteanul este în arest preventiv