Cântăreţul de muzică populară Gheorghe Turda, fost colaborator al Securităţii, va ocupa o funcţie specială

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Foto: Gazeta de Cluj

Cântăreţul Gheorghe Turda este noul vicepreşedinte al Coaliţiei Naţionale pentru Modernizarea şi Respectarea României (CNMR).

Din această postură, Turda va contribui la promovarea identităţii naţionale şi la conservarea tradiţiilor şi obiceiurilor româneşti, potrivit  unui comunicat de presă al organizaţiei transmis, marţi, Agerpres.

Înalta Curte a decis definitiv în 2011 că Gheorghe Turda a fost colaborator al Securităţii. Originar din localitatea maramureşeană Săpânţa, Turda are grad de general de brigadă şi a fost verificat de CNSAS pentru că a ocupat funcţia de director al Centrului Cultural Naţional din cadrul Ministerului de Interne.

Informaţiile apărute în urma verificării nu l-au avantajat pe acesta. Într-un raport din anul 1971, un ofiţer de Securitate arăta că Gheorghe Turda s-a prezentat de bunăvoie la postul de miliţie şi a relatat următoarele: „Mătuşa mea Konradt Ileana intenţionează să plece din ţară definitiv. Are aprobat un paşaport la data de 8 august 1971 de către Inspectoratul de Miliţie şi Securitate Maramureş”.

Acest lucru nu-l deranjează pe preşedintele CNMR, Alexandru Cumpănaşu. care vede în Gheorghe Turda o persoană potrivită pentru a promova interesele coaliţiei. 

„Preocuparea CNMR de a aduce alături tot mai mulţi apostoli ai românismului din zone precum arta, muzica, teatrul şi filmul face parte din efortul CNMR de a păstra vie identitatea românească şi de a susţine valorile româneşti. Gheorghe Turda este un exemplu de promovare a valorilor naţionale tradiţionale şi apărare a fiinţei naţionale”, a declarat preşedintele CNMR, Alexandru Cumpănaşu, potrivit sursei citate.

Mai multe pentru tine:
Funcționara a izbucnit în râs când a auzit cum o cheamă pe fiica ei. Ce a trăit Larisa Udilă la Evidența Populației: „Mi-au spus că nu se poate înregistra. Am plecat plângând”
Primele zile din mariajul lui Andrew spun multe despre apetitul lui sexual! Regina, nevoită să intervină pentru a opri excesele
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
De ce tot mai mulți români aleg să monteze chiuveta sub fereastră în bucătărie. Care sunt, de fapt, avantajele
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Cele 3 zodii care vor avea un înger păzitor alături de ele, începând de pe 25 februarie. Norocul le va surâde, în sfârșit, și acestor nativi
„SANADOR, vreau să-ți mulțumesc că ieri m-ai lăsat să mor”. Experiența de coșmar trăită de Lidia Bodea, directoarea Humanitas, în clinica privată
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Top mașini de pâine 2026 testate și recomandate. Secretul pâinii perfecte acasă: proaspătă, sănătoasă și fără efort
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort