Cadouri pentru copiii nevoiaşi din Poienile de Sub Munte

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Copiii au primit cadouri    Foto: Facebook.com

Pentru aproximativ 25 de copii din familii nevoiaşe din localitatea Poienile de Sub Munte, Iepuraşul a venit anul acesta mai repede. Ei au primit pachete cu dulciuri, jucării, îmbrăcăminte şi încălţăminte din partea unor localnici din Vişeu de Sus.

Ion Tomoioagă, vicepreşedintele Sindicatului Polţiştilor din România ”Diamantul”, este şi inţiatorul acţiunii şi spune că a vrut, doar să ofere un zâmbet unor copii nevoiaşi. De altfel, nu este prima dată când iniţiază un astfel de gest. ”Am putut citi bucuria pe chipul lor, iar asta este cu adevărat o mulţumire sufletească” a spus el. În ajutorul lui au fost colegi poliţişti de frontieră, dar şi localnici, oameni de bine din Vişeu de Sus. ”M-au ajutat colegii sindicalişti de la Sindicatul Poliţiştilor din România <Diamantul>, dar şi unele persoane apropiate”, a mai precizat el.

Împreună au contribuit, ficare cu ce a putut, şi au reuşit să le ofere copilaşilor un zâmbet, înainte de Paşte.

Mai puteţi citi:

Prodance 2000 la Cupa Clujului: 12 finale, 6 medalii şi un salt într-o clasă superioară

Mai multe pentru tine:
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Cele 3 zodii care vor avea un înger păzitor alături de ele, începând de pe 25 februarie. Norocul le va surâde, în sfârșit, și acestor nativi
Primele zile din mariajul lui Andrew spun multe despre apetitul lui sexual! Regina, nevoită să intervină pentru a opri excesele
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete
Top mașini de pâine 2026 testate și recomandate. Secretul pâinii perfecte acasă: proaspătă, sănătoasă și fără efort
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
„SANADOR, vreau să-ți mulțumesc că ieri m-ai lăsat să mor”. Experiența de coșmar trăită de Lidia Bodea, directoarea Humanitas, în clinica privată
De ce tot mai mulți români aleg să monteze chiuveta sub fereastră în bucătărie. Care sunt, de fapt, avantajele
Funcționara a izbucnit în râs când a auzit cum o cheamă pe fiica ei. Ce a trăit Larisa Udilă la Evidența Populației: „Mi-au spus că nu se poate înregistra. Am plecat plângând”