Bacău: Drumul județean dintre Moinești și Bolătău arată ca după bombardament (GALERIE FOTO)

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Locuitorii din Zemeş sunt nemulţumiţi de drumul care arată ca după război

Drumul s-a bucurat doar de peticiri în ultimii 20 de ani. Locuitorii din comuna Zemeş organizează frecvent proteste, dar până acum s-au ales cu promisiuni.

Drumul Județean DJ 117 care face legătura între municipiul Moinești și comuna Zemeș le face mari probleme locuitorilor din zonă. Pentru că nu a mai fost reabilitat de mai bine de 20 de ani, tronsonul este plin de gropi, care uneori se întind pe amblele sensuri de drum.

Cei aproximativ 2.000 de angajați ai schelelor petroliere din Zemeș sau moineșteni care lucrează în diverse domenii spun că ajung uneori și cu o întârziere de jumătate de oră la serviciu din cauza străzii impracticabile.

"Suntem rupți de civilizație. Am făcut numeroase plăngeri către primar pentru ca acesta să facă mai departe demersuri. Nu am primit niciun răspuns. Cum este posibil ca un drum județean să fie într-o stare atât de jalnică. A existat aici și o tabără pentru copiii care a fost desființată tot din acest motiv", a zis Ion Fodor, locuitor din satul Bolătău.

Oamenii spun că numai în pragul alegerilor se mai peticesc gropile care pe alocuri sunt chiar și de un metru lungime și 20 de centimetri adâncime. "Odată la patru ani se fac lucrări, dar doar de mântiuală. Mai apoi, pietrișul este spălat de ploi sau de zăpezi", a mai zis Constantin Timofte, localnic.

Pentru că nu văd niciun rezultat concret în urma zecilor de sesizări, oamenii care locuiesc în Zemeș, obișnuiesc să organizeze proteste spontane în fața sediului primăriei din comună. Ultima manifestare a avut loc chiar la finalul săptămâniii care tocmai s-a încheiat.

Primarul a trebuit să țină piept la circa 200 de oameni.

"Am ajuns la limita răbdării. Dacă nu primim un răspuns concret săptămâna aceasta blocăm drumul și nu mai permitem niciunei mașini să treacă", a declarat Victor Timofte, protestar.

Consiliul Județean nu are fonduri

Deși, DJ 117 a fost inclus anul acesta în lista drumurilor care vor fi reabilitate, Consiliul Județean s-a trezit că nu mai poate acoperi cheltuiala. "Tronsonul face parte din cele șase drumuri, care trebuiau reabilitate cu 10 milioane de lei.După rectificarea negativă din vara aceasta s-au returnat statului cinci milioane de lei. Nu se mai poate moderniza decât dacă va fi înclus în programul 10.000 de kilometri de drumuri județene demarat de Guvern", a spus Valentin Palea, directorul Serviciului Public Județean de Drumuri Bacău.

El a mai zis că s-au făcut deocamdată demersuri să fie incluși în proiectul național măcar circa 5 kilometri de strada, urmând ca mai apoi să se asfalteze și restul porțiunii. "Sperăm ca din martie să demaram lucrările în zona respectivă", a concluzionat el.

"Comuna Zemeș adat în 20 de ani miliarde de tone de petrol, miliarde de tone de metri cubi de gaze, sute de metri cubi de gaze și implicit miliarde de lei la bugetul de stat și bugetul Drumurilor Județene.  Vrem măcar să ni se acopere gropile. Mii de oameni tranzitează zilnic strada", a declarat Ioan Șelaru, primar în Zemeș.

Mai multe pentru tine:
Mesajul de Crăciun al lui Dragoș Dolănescu pentru fratele lui și Maria Ciobanu: „Tata ar fi fericit în Cer dacă...” Cum petrece în Costa Rica: „Nu vor lipsi sărmăluțele”
Cadouri de Crăciun pentru copii: 25 de hanorace și pulovere festive – de la modele la reducere sub 100 de lei, la cadouri unicat și personalizate
De ce a plecat, de fapt, Theo Rose de la Vocea României: „Anul ăsta, show-ul se oprește pentru mine”
Prințul Louis a captivat din nou audiența. Mezinul regal a jubilat în fața cadourilor imense primite, spre deliciul celor aflați la Sandrigham
Tricouri de Crăciun pentru copii și familie – Cadouri unice, outfituri cozy și reduceri exclusive eMAG: magia sărbătorilor în casa ta
Top 20 mașini de spălat și uscătoare 2025 – alege modelul perfect pentru casă și economisește inteligent
Cadouri de Crăciun pentru el: Top 15 aparate și produse de ras și bărbierit verificate online – alege cadoul care îl va impresiona și răsfăța
Ce etnie are Alessia Pop, câștigătoarea de la Vocea României: „Nu pot exprima durerea pe care o simt ...”
Cele mai bune 15 vinuri de pe eMAG în 2025: ce aleg românii de sărbători. Transformă mesele de Crăciun și Revelion în momente magice
Horoscop săptămâna 26 decembrie - 1 ianuarie. Succes total la final de an pentru Scorpioni, schimbare majoră pentru Vărsători
Pijamale pentru copii de Crăciun 2025 – cozy și hazlii, la ofertă, majoritatea sub 100 lei, cadouri de la Moșu’ pentru dimineți pline de magie