Bacău: Curățenie de Paști pentru bunici, făcută de elevi și studenți voluntari

0
0
Publicat:
Ultima actualizare:

Peste 30 de voluntari ai Fundației de Sprijin Comunitar (FSC) din Bacău vor da săptămâna aceasta o mână de ajutor persoanelor aflate în îngrijirea fundației.

Aceștia vor face curățenie la zece persoane vârstnice cu probleme socio-medicale. Elevii și studenții, cu vârste cuprinse între 15 și 20 de ani, vor bate covoare, vor igieniza băile persoanelor prinse în proiect iar, acolo unde este cazul, vor vărui locuințele.

M-am implicat în acest proiect deoarece îmi place foarte mult să ajut persoane de care nu mai are nimeni grijă. Eu particip și la proiectele derulate de FSC în Spitalul Județean pentru că vreau să mă implic în problemele comunității. Nu mi se pare deloc greu, este chiar frumos", a spus  Andrei Dulgheru, un voluntar de 20 de ani.

Concurs inedit pentru copii

Tot voluntarii se vor implica în această săptămână în organizarea unei expoziții cu vânzare de obiecte specifice sărbătorilor Pascale. La finalul acesteia elevii și studenții care vor lua parte la proiect se vor întrece în a-l crea pe Mister Easter Egg, cel mai simpatic ou de Paște.

Concursul va avea loc joi la Centrul Mozaic din Bacău. „Pe lângă organizarea acestui concurs cei prezenți la eveniment vor viziona o piesă de teatru pregătită de copiii de la Centrul Mozaic și vor asista la o paradă a costumelor făcute din materiale reciclabile", a spus Ionuț Chiriță, purtător de cuvânt al FSC Bacău.

Tot în cadrul Centrului Mozaic, cei peste 30 de copii beneficiari ai proiectului, vor învăța de la persoanele vârstnice tehnici inedite de încondeiere a ouălelor de Paște.