Aventura unor tineri plecați la plimbare pe viscol. Au rămas înzăpeziți pe munte și riscau să moară de frig

0
Publicat:

Jandarmii din Bacău au reușit să îi găsească în doar jumătate de oră pe doi tineri care ieșiseră la o plimbare, dar care au sfârșit prin a rămâne înzăpeziți cu mașina în zona Galion din apropierea orașului Comănești.

Mașina tinerilor a rămas blocată în zăpadă FOTO IJJ Bacău

Jandarmii băcăuani au fost alertați joi noaptea, în jurul orei 2.56, în urma unui apel la 112 venit din partea a doi tineri, care au povestit că au rămas înzăpeziți cu masina în zona Galion, Comănești.

Din cauza faptului că era frig și întuneric, cei doi au fost nevoiți să solicite sprijinul autorităților.

„Imediat, jandarmii din cadrul Inspectoratului de Jandarmi Județean Bacău au pornit în căutarea acestora, iar în jurul orei 3,30 au reușit să-i găsească pe cei doi într-o zona împădurită și destul de abruptă”, au precizat reprezentanții Inspectoratului de Jandarmi Județean Bacău.

Cei doi tineri au ieșit la o plimbare și fiind atrași de peisajul de iarnă au continuat drumul înspre zona Galion, unde au rămas înzăpeziți cu mașina.

Echipajul de jandarmi ajuns la fața locului a încercat să scoată mașina din zăpadă, însă stratul mare de zăpadă nu a permis acest lucru.

Jandarmii au încercat să scoată mașina din zăpadă, dar nu au reușit FOTO IJJ Bacău

Deși erau epuizați fizic, tinerii nu au solicitat îngrijiri medicale, fiind conduși de către jandarmi în siguranță la familia lor, urmând ca acestia să își recupereze ulterior autoturismul.

Rătăcit, cu ochii pe GPS, în pădure la Slănic Moldova

Jandarmii băcăuani au salvat pe 7.04.2022 și un bărbat din Brașov care se rătăcise pe un drum forestier. Bărbatul a anunţat printr-un apel la numărul de urgenţă 112 că s-a rătăcit în pădure urmând indicaţiile unei aplicaţii telefonice de localizare, fără a şti cu exactitate unde se află.

Mai mult decât atât, maşina îi rămăsese suspendată intr-un sanţ şi nu şi-a mai putut continua drumul fără ajutorul autorităţilor.

După ce au primit detalii referitoare la ruta parcursă până în acel punct şi descrierea împrejurimilor în care se află, jandarmii montani din Slănic Moldova s-au deplasat imediat în zona indicată şi l-au ajutat pe bărbat să repună maşina pe drum şi să rezolve o pană la unul dintre cauciucuri, după care l-au îndrumat pe drumul sigur pentru a ajunge în Braşov.

Bărbatul le-a povestit jandarmilor că a fost nevoit să parcurgă aproape 10 kilometri pe jos până când a avut din nou semnal la telefon, pe parcurs având ,,ocazia” de a se întâlni un urs, a cărui apariţie aproape că i-a provocat un atac de panică.

Mai multe pentru tine:
A iertat-o pe bunica regină, care l-a lăsat fără titlul de prinț. Nikolai, apariție spectaculoasă alături de Margareta a Danemarcei
Echipament de schi fără greșeli: clăpari, cască, schiuri, bețe, snowboard și ochelari - ghidul complet pentru începători și familii. Ce să cumperi online
Magia Crăciunului în familie: pulovere, pijamale și șosete asortate pentru momente cozy și cadouri de neuitat – amintiri festive alături de cei dragi
Inspirație pentru bărbați: ținute urban casual și smart-casual de iarnă – Ghid complet, plus shopping online rapid
Nu cumpăra nimic înainte să vezi acest top 10 electrocasnice 2025 – cele mai bune alegeri pentru casă și cadouri de sărbători
Nu trimite cadouri de sărbători înainte să vezi aceste șosete de Crăciun – modelele cele mai cool, oferte și idei care vor aduce zâmbete în familie
Loviți de cancer, Meme și Teodora Stoica au găsit o metodă prin care celule canceroase sunt mâncate
Descoperirea terifiantă făcută de o femeie, după ce soțul a murit în vacanța din Cipru! Ce au găsit medicii în corpul bărbatului
Cele mai frumoase imagini de la parada de 1 Decembrie din București. Nicușor Dan, baie de mulțime la finalul ceremoniilor
Care au fost ultimele cuvinte ale celebrului criminal în serie, Ion Râmaru. „Vampirul din Bucureşti” i-a uimit pe cei care l-au executat
Ghidul complet al iernii pe pârtie: cele mai bune haine și accesorii pentru întreaga familie ca să vă bucurați de schi și săniuș fără griji