După ani de zile, cetatea a fost în sfârșit redată arădenilor ca destinaţie turistică

0
Publicat:
Ultima actualizare:

După ce ani de-a rândul Cetatea Aradului a fost sămânţa de scandal între municipalitate şi arădenii care-şi doreau trecerea acesteia în circuitul civil, Primăria Arad a semnat astăzi protocolul de predare-primire a cetăţii, care urmează să-şi schimbe circuitul militar în cel civil.

„Predăm Aradului, deci arădenilor, această cetate. S-a căutat o soluţie cât mai bună, în aşa fel încât să armonizăm interesele comunităţii locale, dar şi interesele prevăzute în legile şi Constituţia României privind securitatea naţională a României. O cedăm fiindcă aşa este normal, este unul dintre simbolurile oraşului şi judeţului”, a declarat Gabriel Oprea, ministrul Apărării Naţionale, prezent joi dimineaţă în municipiu pentru semnarea protocolului.

Proiect turistic


Chiar dacă cetatea urmează să devină un pol turistic cultural al Aradului, municipalitatea arădeană are nevoie de nouă milioane de euro pentru a moderniza Unitatea Militară din Gai, unde Batalionului 191 Infanterie „Colonel Radu Golescu” ar urma să-şi desfăşoare activitatea.În cetate şi în jurul acesteia ar urma să fie amenajate pe lângă un centru universitar şi unul sportiv, magazine turistice, hotel, restaurant dar şi spaţii comerciale şi birouri, iar pe malul Mureşului mici porturi.

Mai multe pentru tine:
Filmul spectaculos care a cucerit topul Netflix la început de toamnă. Are o poveste diferită și te ține lipit de televizor
Transformarea soției lui Lucian Viziru, după ce a fost criticată că arată ca o femeie de 60 de ani. Apariția îndrăzneață a Emei l-a eclipsat pe actor
Prințesa Kate i-a arătat Melaniei Trump cum te îmbraci informal, dar șic! Prințesa de Wales dă ora exactă în modă în Marea Britanie
Cine este mama lui Toto Dumitrescu? Fosta soție a lui Ilie Dumitrescu a fost poreclită „Monica Bellucci de România”. FOTO
Pe ce sumă uriașă a apărut goală Andreea Antonescu în revista cu „iepurași”: „Puteai cumpăra cinci garsoniere”. De ce Andreea Bălan a refuzat cei 20.000 de dolari?
Polonezii își vor putea construi adăposturi antieriene fără permisiune. Proiect adoptat de Guvernul de la Varșovia
O dulce poveste lipovenească în episodul 2 al seriei „Portret gastronomic local”: „La Grisha” și Tortul Medovik
Insula din Grecia care ascunde un pericol uriaș. Mai mulți români trag un semnal de alarmă: „Nu știu prin ce minune am reușit să mă ridic”
Autorul cărții „Codul lui Da Vinci”, logodit cu una dintre cele patru amante ale lui! E cu 27 de ani mai tânără decât el!
De ce iarna sunt zilele mai scurte și ce se întâmplă după echinocțiul de toamnă: tradiții și superstiții fascinante. Ce să faci pe 22 septembrie
Descinderi DIICOT la Motru: tânăr de 30 de ani, prins cu saci de cannabis și plantație în serele părinților din Samarinești