Arad: Drumul vinului a fost promovat în Portugalia

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Vicepreşedintele Consiliului Judeţean Arad, Cristian Drăgan, a fost prezent, la şedinţa Adunării Generale Viticole din Europa (AREV), întâlnire ce a avut loc în Portugalia, regiunea Alentejo, oraşul Evora.

Vicepreşedintele Cristian Drăgan a suspus atenţiei celor prezenţi proiectul „Drumul vinului”, proiect care se află în etapa evaluărilor tehnice şi financiare. Valoarea lui este de aproximativ 56.549.055 lei, dintre care  asistenţă financiară nerambursabilă 46.455.423 lei.

„Timp de secole, sectorul vitivinicol european a fost un pionier şi un motor în crearea sistemelor de promovare. Ca nici un alt produs alimentar, vinul a fost mereu asociat teritoriului din care provine. Această referinţă absolută la un teritoriu este percepută ca un mijloc ideal de promovare prin definirea segmentelor de piaţă situate în jurul promovării imaginii lor. Drumul vinului în judeţul Arad reprezintă o posibilitate fantastică de a ne promova din punct de vedere turistic, şi am prezentat stadiul realizării lui şi modul în care Consiliul Judeţean Arad se implică, la nivel de realizare a infrastructurii”,
a declarat Cristian Drăgan.

Acesta a vorbit nespre necesitatea de a se lucra în echipă – administraţiile locale, producătorii de vin şi Consiliul judeţean – pentru ca lucrurile să aibă şanse mai mari de a se materializa.

„În acest fel Aradul poate intra şi la nivel de fapte în rândul celor care îşi promovează imaginea prin produsele locale, tradiţionale, iar vinul va fi unul dintre ele”, a completat vicepreşedintele CJ Arad.

Mai multe pentru tine:
Regina criminală, cea mai frumoasă femeie din regat. Cum a schimbat soarta Angliei pentru totdeauna. Ororile descoperite 1000 de ani mai târziu
Top 7 blendere și tocătoare 2026 de pe eMAG: Modelele care îți economisesc ore în bucătărie, testate, comparate și care merită banii
Top 7 fierbătoare electrice 2026 pe care nu le vrei să le ratezi: economisește timp și energie în bucătărie
William și Kate, divorț iminent? De ce ar face-o moștenitorul pe prințesă atât de nefericită, de fapt?
De ce nu orice mașină de tocat merită cumpărată: Top 7 modele 2026 care te ajută să gătești mai rapid și mai bine + linkuri eMAG
Nașterea care a zguduit casa regală. 70 de martori au fost prezenți la venirea pe lume a prințului. Ce a născut una dintre cele mai importante regine
Vrei rezultate perfecte în bucătărie? Top 7 mixere 2026 de pe eMAG și cel mai popular model, plus modele exclusive pentru pasionați
Cele mai bune storcătoare 2026 – top modele pentru sucuri proaspete și nutritive, din peste 1.400 modele eMAG, pentru schimbări reale în dieta zilnică
Roboți de bucătărie 2026: Top 7 modele care economisesc timp și te ajută să gătești ca un profesionist – pe eMAG
Rețeta delicioasă a Andreei Ibacka de ruladă de pui la cuptor: „Se prepară la fel ca o omletă”. Este sănătoasă și perfectă pentru gusturile copiilor
Un colos se retrage definitiv din România. Toate magazinele au fost vândute, iar transferul către noul proprietar a început