Terma Serv a cerut o garanţie de 150.000 lei de la Consiliului local

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Datoriile mari ale populaţiei către societatea furnizoare de agent termic din Alexandria au dus la nevoia ca autoritatea deliberativă locală să asigure o garanţie de 150.000 lei pentru Terma Serv. Societatea încă mai furnizează agent termic către populaţie.

Practic, firma furnizoare de gaz, Wirom Gaz a anunţat Terma Serv că nu va mai asigura gazul necesar acestei ierni, în lipsa unei garanţii oferite în intervalul imediat următor. Astfel, Terma Serv a motivat nevoia majorării capitalului său social prin aceea că altfel, nu se poate asigura funcţionarea în bune condiţii a activităţii în cursul acestui sezon rece iar şcolile, grădiniţele, instituţiile publice şi blocurile sociale sunt în pericolul de a nu mai beneficia de încălzire. Condiţionarea funcţionării acestora depinde de respectarea contractului cu Wirom Gaz, iar majorarea de 150.000 de lei ajută implicit mai multe instituţii aflate în administrarea Consiliului local al municipiului Alexandria să beneficieze de agent termic, necesar încălzirii în această iarnă. De aceea, consilierii locali au aprobat în şedinţa de ieri majorarea capitalului social al Terma Serv şi, implicit, garantarea funcţionării acestei societăţi pentru încă o iarnă.

Mai multe pentru tine:
Promoții de iarnă PetMax: Suplimente veterinare esențiale pentru câini și pisici cu reduceri de până la 69%
Chillmas Deals 2025 pe eMAG: Top televizoare cu cele mai mari reduceri, de până la 5.000 de lei și calitate premium pentru living și dormitor
Cristina Teleanu, în lacrimi. Fosta avocată, devenită ciobăniță, acuzații grave pentru soțul ei: „Un om fără școală să mă umilească..."
Black Friday 2025 pe Flip.ro: cele mai mari reduceri la iPhone – economii de până la 1.000 de lei și telefoane premium sub 1.000 €
Primele imagini cu fiica, Nidia, la priveghiul tatălui ei. Alexandra Velniciuc, nelipsită de lângă sicriul lui Horia Moculescu! Ce mesaj a transmis Mariana?
Călăii din sistem. Cum a torturat mii de tineri cel mai prolific abuzator sexual din istorie, devenit pastor și decorat de stat. Îi viola și îi strangula. Trăiau orori greu de imaginat. Cazul, mușamalizat de magistrați
Chillmas Deals 2025 pe eMAG: cele mai bune oferte pentru decorațiuni de Crăciun cu reduceri uriașe de până la 78%
Cum a avertizat-o Prințul Philip pe Kate Middleton chiar înainte să moară. Vorbele bunicului Prințului William au cutremurat-o pe Prințesă
Horoscop săptămâna 14-20 noiembrie. Berbecii se confruntă cu pierderi financiare și tensiuni în relații
Fashion Days Black Friday 2025 – ultimele ore de reduceri de până la 90%. Transformă-ți outfitul în cel mai spectaculos mod, cu opere de artă
Black Friday 2025 „Bla-Bla Black Shopping Weeks” la XXXLutz: transformă-ți casa de sărbători cu piese spectaculoase și reduceri de până la 50%