Liviu Dragnea, în vizorul procurorilor DNA în dosarul fraudelor la referendum

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Liviu Dragnea, în vizorul procurorilor DNA în dosarul fraudelor electorale

Secretarul general al PSD şi preşedinte al Consiliului Judeţean Teleorman, Liviu Dragnea, a intrat în vizorul procurorilor Departamentului Național Anticorupție (DNA), în dosarul privind fraudarea referendumului. Alături de Liviu Dragnea mai este „verificat”şi  Marian Oprişan, preşedintele CJ Vrancea.

Liviu Dragnea a intrat în vizorul procurorilor Departamentului Național Anticorupție (DNA), în dosarul privind fraudarea referendumului, au declarat pentru money.ro surse judiciare. Anchetatorii au indicii că Dragnea şi-ar fi folosit influenţa politică ca să obţină victoria la referendumul organizat pentru demiterea preşedintelui Traian Băsescu.

Suspiciunile DNA sunt bazate pe faptul că, atât în Teleorman, cât şi în Vrancea, procentul la vot ar fi fost mare, de peste 50 la sută, pe baza unor mijloace frauduloase. Mai exact, indiciile arată că atât Dragnea, cât şi Oprişan s-ar fi folosit de funcţiile de conducere din PSD pentru a câştiga, prin fraudă, referendumul.

În dosarele referendumului, deschise în 15 dintre judeţele ţării, urmărirea penală s-a început "in rem" (urmărirea penală poate începe „in rem”, nefiind necesară pentru luarea acestei măsuri cunoaşterea persoanei făptuitorului, fiind suficient doar că s-a săvârşit o faptă prevăzută de legea penală „advocate.ro”), pentru obţinerea unor foloase necuvenite.

După ce vor audia mai multe persoane, procurorii vor stabili dacă încep urmărirea penală şi faţă de cei doi lideri ai PSD, secretarul general al partidului, Liviu Dragnea şi unul din vicepreşedinţi - Marian Oprişan, care conduce şi organizaţia judeţeană Vrancea şi Consiliul Judeţean de acolo.

Procurorii susţin că în cele două judeţe, mai multe persoane ar fi votat în locul unor bătrâni sau au fraudat votul altor persoane cu urna mobilă. La DNA Galaţi va fi audiat, zilele următoare, Marian Oprişan, iar la structura centrală, la DNA Bucureşti, săptămâna viitoare vor fi chemaţi Liviu Dragnea, dar şi alti lideri ai PSD din Olt, potrivit money.ro

Mai multe pentru tine:
Tragedia ascunsă de la Castelul Corvinilor. Mesajul sfâșietor lăsat în piatră pe limbă de moarte. Blestem sau legendă?
Desertul favorit al Elenei Ceaușescu. Folosea o rețetă secretă de fiecare dată: „Mi-a arătat de la A până la Z”
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Top 7+ cuptoare electrice de masă 2026 – gătește rapid, uniform și fără compromis. Află dacă ai nevoie de acest electrocasnic și cumpără online
Cele mai bune cântare de bucătărie 2026 pe eMAG: Gadgetul care transformă rețetele, porțiile, proporțiile și sănătatea – ingrediente fără secrete
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul
Alina Pușcău și Jeffrey Epstein. Câți bani i-a trimis miliardarul pedofil mamei celebrului model
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!
Cine este și cu ce se ocupă Alina, văduva lui Gabriel Cotabiță. Cum a început povestea de iubire cu artistul: „După concert, i-am dat un mesaj pe Facebook”
Kate Middleton și Prințul William, apariție fabuloasă în plin scandal! Au fost superbi la Premiile BAFTA 2026