FOTO Facultatea de Ştiinţe şi Inginerie Alexandria a fost inaugurată astăzi

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Căminul are 118 locuri

Prima facultate din istoria oraşului a fost inaugurată, astăzi, la Alexandria. Şi tot astăzi a fost inaugurat căminul pentru studenţi din cadrul Centrului Teritorial al Universităţii Valahia.

Cursurile universitare din cadrul Centrului Teritorial al Universităţi Valahia de la Alexandria s-au deschis, astăzi, în cadrul unei ceremonii la care au participat reprezentanţi din conducerea instituţiei de învăţământ superior, autorităţi judeţene, locale, profesori şi studenţi.  Tot astăzi,la Alexandria, s-a inaugurat prima facultate din istoria oraşului-Facultatea de Ştiinţe şi Inginerie, deschisă în cadrul Universităţii Valahia şi primul cămin din cadrul campusului.

Festivitatea de deschidere a cursurilor a început cu intonarea imnului Gaudeamus Igitur. Noua facultate deschisă la Alexandria a fost prezentată de rectorului Universităţii Valahia din Târgovişte, Călin Oros.

În anul universitar 2014-2015, Facultatea de Ştiinţe şi Inginerie de la Alexandria va avea aproape 400 de studenţi de pregătirea cărora se vor ocupa 20 de profesori cu titlu de doctor. ” Facultatea de la Alexandria se doreşte a fi o facultate antreprenorială. Dorim ca aceşti studenţi să performeze din punct de vedere ştiinţific, ne interesează ca aceşti studenţi să aibă competenţele de a asigura o forţă de muncă calificată în această zonă, unde este atâta nevoie de specialişti în domeniul agricol”, a spus rectorul Călin Oros.

Facultatea de Ştiinţa şi Inginerie ar putea fi doar începutul construirii unui centru universitar de sine stătător la Alexandria.

 “Facultatea are un potenţial de creştere şi estimăm ca anul viitor să creştem numărul studenţilor de la aproape 400, cât avem acum, la 500 prin extinderea programelor de studiu pe care le oferim studenţilor. La solicitarea oficialităţilor locale şi având în vedere specificul zonei, preponderent agrar, ne-am propus să introducem un program de studiu, care la acest moment funcţionează doar la Galaţi, şi anume “Piscicultură şi Acvacultură”, a mai spus rectorul.

Cămin pentru studenţi

În cadrul ceremoniei de astăzi a fost inaugurat şi primul cămin construit în cadrul campusului Valahia din Alexandria. Este vorba despre un imobil cu 118 locuri de cazare pentru studenţii din alte localităţi şi 16 locuri pentru profesori.

La evenimentul inaugurat au mai fost prezenţi alături de studenţi şi profesori, primarul Alexandriei Victor Drăguşin, preşedintele Consiliului Judeţean Teleorman, Adrian Gâdea , ministrul secretar de stat Gigel Paraschiv, rectorul Universităţii de Agronomie şi Medicină Veterinară Bucureşti, prof. univ. dr. Sorin Câmpeanu.

Centrul teritorial al Universităţii Valahia a fost înfiinţat în urmă cu şapte ani la Alexandria, numărul studenţilor înscrişi aici crescând de la an la an.

Mai multe pentru tine:
Mariana Moculescu, mesaj dur pentru Alexandra Velniciuc „Nu înțeleg cine stă în spatele acestor decizii” De ce nu a fost lăsată în primă instanță să intre la priveghi și cum a apărut apoi alături de Nidia UPDATE
Black Friday 2025 pe Flip.ro: cele mai mari reduceri la iPhone – economii de până la 1.000 de lei și telefoane premium sub 1.000 €
A Diamond Is Forever: colecția Primul diamant TEILOR — bijuterii luxury de la 500 lei pentru cadouri care spun povești
Care este cel mai mare „viciu” al Dacianei Sârbu?! De abia acum a recunoscut! „De patru-cinci ori pe zi!”
Chillmas Deals 2025 pe eMAG: cele mai bune oferte pentru decorațiuni de Crăciun cu reduceri uriașe de până la 78%
Lancôme Bestseller în România: Parfumuri iconice, mascara virală și skincare premium pentru cadouri de lux
Prima Doamnă din Oman primește o distincție fără precedent! I-a fost înmânată chiar de soțul ei, sultanul Haitham bin Tarik Al Said
Din ce cauză tot mai mulți tineri se îmbolnăvesc de cancer de colon. Mâncarea care îi îmbolnăvește
Black Friday 2025 „Bla-Bla Black Shopping Weeks” la XXXLutz: transformă-ți casa de sărbători cu piese spectaculoase și reduceri de până la 50%
Cristina Teleanu, în lacrimi. Fosta avocată, devenită ciobăniță, acuzații grave pentru soțul ei: „Un om fără școală să mă umilească..."
Cele mai căutate cadouri pentru copii și adolescenți în 2025: Roblox, Minecraft, jocuri STEAM, Kendama și LOL