Sindicatul din RMGC susţine poziţia preşedintelui Iohannis privind reluarea dialogului pe tema Roşia Montană

0
Publicat:
Ultima actualizare:
22 de mineri de la RMGC s-au blocat în subteran în octombrie 2013

Sindicatul ”Viitorul Mineritului” din cadrul companiei Roşia Montană Gold Corporation susţine poziţia preşedintelui privind proiectul minier din Munţii Apuseni. Iohannis a cerut ”rediscutarea” proiectului, lucru care a provocat critici din partea asociaţiilor care se opun investiţiei.

Sindicatul "Viitorul Mineritului" susţine, într-o scrisoare deschisă transmisă preşedintelui Klaus Iohannis, că reprezintă "miile de familii de mineri din zona tradiţional minieră a Munţilor Apuseni" şi salută îndemnul şefului statului de a se relua dialogul între Guvern şi compania care propune proiectul minier de la Roşia Montană. "Cuvintele dumneavoastră aduc în inimile şi sufletele noastre din nou o rază de speranţă pentru un viitor mai bun, pentru o viaţă demnă, cu capul sus, aşa cum au trăit-o părinţii şi bunicii noştri, şi ei mineri, la fel ca noi. Însă mineritul la Roşia Montană s-a întrerupt în anul 2006 şi de atunci cu toţii aşteptăm o decizie a statului român, iar soarta copiilor noştri depinde de ceea ce veţi hotărî dumneavoastră, cei ce ne conduceţi", se arată în scrisoarea deschisă a sindicatului.

Pe de altă parte, sindicatul "Viitorul Mineritului" Roşia Montană critică opozanţii proiectului minier, spunând că există un ONG care vorbeşte în numele comunităţii, dar nu o reprezintă. "Acest ONG nu numără mai mult de câteva familii, oameni care au lucrat în minerit şi au pensii din minerit, iar acum luptă să oprească mineritul! Dar este susţinut financiar de diverse organizaţii, fără să aibă nicio legătură cu noi, oamenii simpli din Roşia Montană. Organizaţia aceasta nu are legitimitate, nu ştim ce interese reprezintă. Noi nu facem parte din cei ce vor dispariţia de pe hartă a Roşiei Montane, loc sortit pieirii dacă nu repornim mineritul. De ce acest ONG, Alburnus Maior după cum îşi spune, nu recunoaşte că nu vorbeşte în numele localnicilor din Roşia Montană care, la referendumul din 2012, au spus Da mineritului şi proiectului minier în procentaj de 80%? Noi vrem minerit la Roşia Montană! Vrem să ne facem meseria noastră pe care am învăţat-o cu mult drag din tată-n fiu!", se mai arată în scrisoarea citată.

Sindicatul salută recentele afirmaţii ale preşedintelui Klaus Iohannis şi speră că dialogul la care şeful statului invită părţile implicate în proiectul Roşia Montană să înceapă cât mai repede şi să fie un dialog real, care să le "redea meseria şi bucuria de a trăi aşa cum trebuie în România lucrului bine făcut".

Asociaţia Alburnus Maior i-a cerut preşedintelui Klaus Iohannis să îşi clarifice "neîntârziat" punctul de vedere privind proiectul minier de la Roşia Montană, avertizându-l pe şeful statului că "lupta anti-corupţie (…) nu va putea fi câştigată punând sub tăcere afacerea Roşia Montană". Potrivit Alburnus Maior, invitaţia la conciliere amiabilă transmisă de către compania minieră preşedintelui Klaus Iohannis nu este "un act de curtoazie al unui investitor de bună-credinţă", ci doar "o formalitate necesară în avansarea unui eventual caz de arbitraj internaţional", iar această opţiune rămâne "ultima resursă a managementului companiei de a oferi satisfacţie investitorilor speculanţi, în condiţiile în care societatea românească respinge cu fermitate mineritul cu cianuri".

Alburnus Maior îl critica pe Klaus Iohannis şi pentru invitaţia lansată premierului Victor Ponta de a renegocia şi susţine că acest lucru ar putea reprezenta "un prim semnal de cedare în faţa ameninţărilor instrumentate de Gabriel Resources". Gabriel Resources anunţa, marţi, 20 ianuarie, că vrea o soluţie amiabilă privind Roşia Montană şi a trimis Preşedinţiei şi premierului o notificare prin care cere autorităţilor române să se angajeze într-un proces de consultare, menţionând că ar putea recurge la arbitraj dacă nu se găseşte o soluţie pentru dezvoltarea proiectului. "Compania a trimis o notificare oficială către preşedintele şi prim-ministrul României, în numele Gabriel şi al anumitor companii afiliate, prin care solicită autorităţilor române să se angajeze oficial într-un proces de consultare. Pentru evitarea oricăror îndoieli, Gabriel doreşte găsirea unei soluţii amiabile în acest diferend care să ducă la dezvoltarea proiectului minier, în beneficiul tuturor părţilor implicate", se arăta într-un comunicat al companiei canadiene Gabriel Resources.

Comunicatul menţiona că Gabriel Resources nu a iniţiat nicio cerere de arbitraj sau vreun alt demers în instanţele internaţionale de arbitraj şi că îşi menţine angajamentul "ferm" de a dezvolta proiectul minier de la Roşia Montană.

Preşedintele Klaus Iohannis a declarat la Realitatea TV, că poziţia sa privind proiectul Roşia Montană nu s-a schimbat şi consideră în continuare că nu a fost bine abordat, precizând că îi invită pe cei implicaţi, firma care doreşte să investească şi Guvernul, să reia discuţiile. "Trebuie revăzut, sunt foarte multe aspecte. Nu este treaba preşedintelui să renegocieze contractele, nici treaba preşedintelui să spună ce soluţii tehnice există, dar este treaba mea să spun că, după părerea mea, aşa cum a fost conceput proiectul, mie nu mi se pare potrivit şi să invit pe cei care sunt implicaţi, direct, să reia discuţiile", menţiona Iohannis.

Iohannis îl trimite pe Ponta să renegocieze contractul pentru Roşia Montană. „Aşa cum a fost abordat, proiectul nu a fost bine conceput“

Gabriel Resources solicită implicarea lui Iohannis în problema „Roşia Montană” şi ameninţă cu arbitrajul internaţional

Mai multe pentru tine:
Scandal uriaș în Corbeanca. Copiii primesc mâncare de la firma consiliului local la un preț peste lege. Părinții, obligați să semneze contracte. Firma a funcționat fără autorizație de catering: „Își bat joc de copii”
Zodii binecuvântate de Dumnezeu în următoarele 2 luni. De ce vor avea parte acești nativi
Top 10 brazi artificiali de Crăciun 2025 cu cele mai bune recenzii și extrareducere de până la 40% pe eMAG. Alege bradul perfect și profită de discounturi
Ce spune despre România un vlogger american ce a fost arestat în Rusia: Nu există nimic similar!
Lenjerii de Crăciun care aduc magia sărbătorilor în dormitor – Stoc limitat! Alege cadouri cozy și festive pentru întreaga familie
Crăciun 2025: Cele mai bune jucării educative pentru copii – Cadouri care dezvoltă imaginația, inteligența și curiozitatea lor. Investește în viitor
Martorul care poate înclina balanța anchetei. Rolul neașteptat al fostei menajere în cazul morții Rodicăi Stănoiu
Venită parcă din basme, e prințesa europeană care a cucerit Gala Premiilor Nobel. A strălucit în rochie de zână, cu o tiara deosebită
Cadouri de Crăciun 2025 pentru ea – White Luxury Gifts: eleganță, stil, statement și surprize premium sub 100 €
Cadouri de Crăciun pentru bărbați care aduc zâmbete: cele mai haioase pijamale și pulovere, sub 100 de lei, care fac sărbătorile memorabile
ElectroWeekend eMAG: Top 15 produse cele mai populare și testate de clienți, cu cele mai mari reduceri. Pune-ți electro oferta sub brad!