Monument al Unirii la Alba Iulia: sculptura din piatră, realizată de Mihai Buculei, va avea 22 de metri

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Alba Iulia va avea un monument al Unirii de la 1918. Construcţia va fi amplasată în Parcul Unirii, între fântâna arteziană şi Catedrala Reîntregirii Neamului şi va fi gata până cel mai târziu la sărbătorirea a 100 de ani de la Unire.

Până în prezent, au fost obţinute toate avizele necesare construcţiei monumentului, de la Ministerul Culturii şi urmează să se elaboreze documentaţia tehnico-economică şi studiul de fezabilitate. Monumentul va fi o sculptură în piatră, înaltă de aproximativ 22 de metri. În 1993 s-a organizat un concurs pentru realizarea monumentului, care a fost câştigat de sculptorul Mihai Buculei. Concursul a fost reluat în 2008 şi a fost câştigat de acelaşi artist.

„Din cele trei soluţii care au fost propuse Comisiei Naţionale în 2012, a fost agreată această soluţie, care şi mie mi se pare că este cea mai logică, cea mai nobilă, care să aducă o completare fericită în zona unirii. Dacă stăm să ne gândim că mai sunt 5 bugete până în 2018, ar fi bine să ne pregătim de acum şi să demarăm lucrările atât pentru constuirea monumentului cât şi pentru amenajarea spaţiului în care va fi amplasat”, a declarat secretarul de stat de la Ministerul Culturii, Radu Boroianu, joi, la Alba Iulia.

„În cel mai bun caz, contrucţia ar urma să înceapă într-un an de zile, iar în cel mai rău caz, în trei ani. Construcţia în sine va dura aproximativ 2 ani, iar scopul este ca până la centenarul Unirii să fie gata”, a explicat, la rândul său, arhitectul Stelian Fleschin. Centenarul Unirii va fi sărbătorit în 2018.

„Ansamblul Marii Uniri are în vedere reabilitarea calitativă a spaţiului urban şi a Parcului Unirii. Cu această ocazie am putea elimina acele arcade şi să le dăm o valoare calitativă actuală. Ele au fost făcute într-o altă epocă şi de aceea preiau acele elemente de kitsch”, a adăugat arhitectul şef al oraşului Alba Iulia, Hedviga Călin. Arcadele menţionate au fost numite kitch-uri de secretarul de stat Boroianu.

„Noi luăm în calcul ca unul din proiectele pe care să le depunem spre finanţare este de amenajare a unui ansamblu al monumentului unirii. Din discuţiile cu primarul, aceasta poate deveni una din principalele perspective din punct de vedere economic”, a precizat administratorul public Nicolaie Moldovan.

Mai multe pentru tine:
Crăciun 2025: Cele mai bune jucării educative pentru copii – Cadouri care dezvoltă imaginația, inteligența și curiozitatea lor. Investește în viitor
Ce etnie are Alessia Pop, câștigătoarea de la Vocea României: „Nu pot exprima durerea pe care o simt ...”
Cadouri de Crăciun pentru bărbați care aduc zâmbete: cele mai haioase pijamale și pulovere, sub 100 de lei, care fac sărbătorile memorabile
Revoltă de zile mari după finala Vocea României 2025, câștigată de Alessia Pop. Publicul și-a exprimat nemulțumirea față de desfășurarea emisiunii și postul PRO TV
Cât de des ar trebui să faci sex, de fapt. Ce „omoară” intimitatea în dormitor
Cadouri de Crăciun pentru copii: 25 de hanorace și pulovere festive – de la modele la reducere sub 100 de lei, la cadouri unicat și personalizate
Pijamale pentru copii de Crăciun 2025 – cozy și hazlii, la ofertă, majoritatea sub 100 lei, cadouri de la Moșu’ pentru dimineți pline de magie
Lenjerii de Crăciun care aduc magia sărbătorilor în dormitor – Stoc limitat! Alege cadouri cozy și festive pentru întreaga familie
Archie și Lilibet, alături de părinții lor într-o imagine inedită de familie! Prințul Harry și Meghan Markle dau o veste mare
Cadouri de Crăciun pentru el: Top 15 aparate și produse de ras și bărbierit verificate online – alege cadoul care îl va impresiona și răsfăța
Creștere importantă a pensiilor pentru o categorie de români. Cine va primi cu 275 de lei mai mult lunar din 2026