Încă un pas pentru începerea lucrărilor pe lotul 1 al Autostrăzii Sebeş - Turda. A fost atribuit contractul de supervizare

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Lucrările pe loturile 3 şi 4 sunt mult mai avansate

Compania Naţională de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale din România (CNADNR) mai face un pas pentru demararea lucrărilor la primul lot al Autostrăzii Sebeş-Turda. Compania a semnat contractul privind supervizarea lucrărilor cu societatea Egis România, atribuit prin licitaţie deschisă.

Egis România va furniza servicii de supervizare atât în timpul perioadei de proiectare şi execuţie a lucrărilor la acest tonson de autostradă, cât şi pe parcursul perioadei de garanţie a lor. Valoarea totală a contractului este de 5.156.196 de lei fără TVA (1.168.463 euro, după cursul BNR de vineri, 7 august), din care 85% reprezintă finanţarea nerambursabilă acordată de Comisia Europeană prin Fondul de Coeziune, în timp ce restul sumei va fi alocat de la Bugetul de Stat. Durata de implementare a contractului este de 74 luni de la data începere sale.

„Proiectul <Construcţia Autostrăzii Sebeş – Turda> va contribui la îmbunătăţirea condiţiilor de transport şi siguranţă pentru bunuri şi călători de-a lungul coridorului de drum, prin mărirea vitezei de deplasare, reducerea costurilor de exploatare, reducerea numărului de accidente şi reducerea aglomeraţiei în trafic”, susţine conducerea CNADNR.

Autostrada Sebeş – Turda însumează 70 de kilometri şi va costa peste jumătate de miliard de euro, proiectul fiind împărţit în patru loturi. Constructorii loturilor 3 şi 4 au fost selectaţi de CNADNR în aprilie 2014, contractele pentru primele două fiind semnate în noiembrie. Lotul 1 al autostrăzii este cuprins între localitatea Lancrăm şi pana la ieşirea din Alba Iulia, în zona Pârâul Iovului.

Licitaţia pentru lucrările la lotul 1, de 17 kilometri, a fost câştigată de asocierea Impresa Pizzarotti (Italia) şi SpA & Pomponio Construcţii, care va încasa 541,7 milioane lei fără TVA, iar lucrările pentru lotul 2, de 24,2 kilometri, au fost adjudecate de asocierea Aktor (Grecia) – Euroconstruct Trading 98 pentru 549,3 milioane lei fără TVA.

Acordul pentru lotul 3, cu o lungime de 12,4 km, a fost atribuit asocierii italiene Tirrena Scavi – Societa Italiana per Condotte d’Acqua şi are o valoare de 420,5 milioane lei, fără TVA, iar al patrulea tronson, de 16,3 km, va fi construit de PORR Construct – PORR Bau (Austria) în baza unui contract de 470 milioane lei, fără TVA.

Pe aceeaşi temă:

Exproprieri pe lotul 4 al autostrăzii Sebeş - Turda. Statul plăteşte aproape 800.000 de lei pentru 772 imobile din Alba şi Cluj

Lucrările la autostrada Sebeş - Turda pot fi reluate pe trei loturi. APM Alba a emis autorizaţia integrată de mediu

 

Scandal pe autostrada Sebeş - Turda: constructorii au blocat complet accesul spre un cimitir şi spre terenurile oamenilor, lângă Aiud

VIDEO Filmare aeriană cu autostrada Sebeş - Turda. Lucrările pe loturile 3 şi 4 sunt în grafic

 

VIDEO Start timid în executarea lucrărilor pe autostrada Sebeş - Turda

Mai multe pentru tine:
O vedetă de televiziune e desfigurată din cauza unei infecții provocate de implanturile mamare: „Aveam silicon chiar și în ganglionii limfatici. E groaznic să îmbătrânești 20 de ani peste noapte”
Cele mai bune cântare de bucătărie 2026 pe eMAG: Gadgetul care transformă rețetele, porțiile, proporțiile și sănătatea – ingrediente fără secrete
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!
Înnebunită să facă sex cu oricine, oricând, fosta ducesă a produs daună totală monarhiei. Cât de ipocrită a fost!
Top 7+ cuptoare electrice de masă 2026 – gătește rapid, uniform și fără compromis. Află dacă ai nevoie de acest electrocasnic și cumpără online
Alina Pușcău și Jeffrey Epstein. Câți bani i-a trimis miliardarul pedofil mamei celebrului model
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
O zodie își schimbă destinul la final de iarnă. După o perioadă apăsătoare, scapă de problemele grele și plânge de fericire. Norii se risipesc, iar speranța începe să prindă contur
Diferența dintre mazărea congelată și cea la borcan. Care e mai sănătoasă
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete