FOTO Dramă într-o familie din Apuseni înainte de sărbători. Un incendiu le-a distrus locuinţa după ce au vrut să facă focul cu benzină

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Casa în care locuiau 7 persoane a fost distrusă în incendiul devastator

Un incendiu devastator, provocat de intenţia unui bărbat de a aprinde focul în sobă cu benzină, a distrus în întregime o casă din lemn situată în satul Faţa Abrudului din Munţii Apuseni, marţi, 10 decembrie, după lăsarea nopţii.

Cauza probabilă a incendiului este focul deschis în spaţii închise, o persoană care locuia în imobil încercând să aprindă focul în sobă turnând benzină. Pentru lichidarea flăcărilor, în sprijinul pompierilor Serviciului Voluntar pentru Situaţii de Urgenţă la faţa locului s-au deplasat cu două autospeciale şi un echipaj SMURD pompierii militari din Câmpeni. 

Focul nu s-a extins la anexele gospodăreşti, unde erau în jur de 200 de oi, vaci, cai, şi casa principală de locuit. 

Din cauza accesului dificil în zonă, forţele de stingere nu au putut să ajungă la gospodăria afectată şi să intervină pentru lichidarea focului decât cu două autospeciale. Flăcările au depăşit pe alocuri chiar şi un metru înălţime, existând pericolul de propagare a inceniului la casele învecinate şi la anexele gospodăreşti din împrejurimi.

Salvatorii ISU au reuşit să urce cu două maşini de intervenţie UNIMOG 4×4. Timp de ore bune, pompierii au luptat cu incendiul, obiectivul principal fiind localizarea focului şi oprirea extinderii acestuia. În urma incendiului din casă au mai rămas doar pereţii de piatră. Mobila, hainele, bunurile din casă, proviziile de iarnă, mai multe scule, actele şi 10 tone de mâncare pentru animale au fost distruse de foc.

La momentul incendiului, casa era locuită de doi fraţi, care primiseră în spaţiu alte 5 persoane fără adăpost. Nu s-au înregistrat victime, dar casa a ars generalizat, fiind mistuită pe suprafaţa de circa 80 mp, iar odată cu locuinţa au mai fost făcute scrum furajele pentru animale, carnea şi alte provizii pentru iarnă. 

”Mulţumesc din suflet tuturor vecinilor şi inclusiv pompierilor, celor care s-au alăturat, pentru a da o mână de ajutor fără de care nu am fi putut salva anexele şi cealaltă casă!!!”, a transmis Alexandru Morariu, proprietarul locuinţei distruse de foc.

Citiţi şi:

 

Încă un dosar „greu“ rămâne fără interceptările SRI. Rechizitoriul unei grupări acuzată de contrabanda cu aur, admis fără măsurile de supraveghere

 

VIDEO Scandal la Kronospan Sebeş. Protestatari din Diaspora au identificat cu camion suspect încărcat cu lemne şi au chemat poliţia

 

Concursuri cu „cântec“ la Primăria Alba Iulia. ANFP contestă în justiţie acte prin care s-au ocupat două funcţii publice

Mai multe pentru tine:
Alina Pușcău și Jeffrey Epstein. Câți bani i-a trimis miliardarul pedofil mamei celebrului model
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Top 7+ cuptoare electrice de masă 2026 – gătește rapid, uniform și fără compromis. Află dacă ai nevoie de acest electrocasnic și cumpără online
VIDEO Informații înfiorătoare despre unul dintre cele mai scandaloase cazuri din istorie. Safari uman la 70.000 de lire sterline. Mai mulți bogați ar fi ucis cu cruzime copii și femei. Cum s-ar fi organizat excursiile de vânătoare umană
Horoscop 18 februarie. Pentru Balanțe urmează o perioadă grea, Peștii ar putea avea parte de lecții dure dacă repetă greșeli din trecut
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!
Palatul Buckingham, transformat de Andrew într-un bordel! A distrus respectul pentru Casa Regală
A ajuns de la o pensie de 850 € la venituri de 3.500 €. Metoda folosită de un pensionar de 77 de ani
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete