FOTO DOCUMENT Povestea fotografului aurarilor de la Roşia Montană, autorul celui mai mare fotoreportaj românesc
0Recunoscut ca fotograful aurarilor din Munţii Apuseni, Bazil Roman a realizat sute de imagini prin care a imortalizat viaţa „băieşilor“ care căutau aurul în galeriile munţilor sau în aluviunile râurilor.
Extracţia aurului a fost sute de ani una dintre ocupaţiile principale ale locuitorilor din Munţii Apuseni. În perioada dintre cele două Războaie mondiale, tehnica de extracţie era relativ rudimentară.
„Aurarii“: viaţa căutătorilor de aur în 400 de fotografii
O demonstrează fotografii document semnate de Bazil Roman. Vorbim de cel care a realizat colecţia fotografică „Aurarii” din Ţara Moţilor, unică în istoria mineritului de la noi din ţară. Lucrarea cuprinde 400 fotografii ce ilustrează aspecte inedite din trecutul istoric al vechilor căutători de aur din Roşia Montană, Corna, Bucium, Valea Arieşului.
Aparatul fotografic i-a fost lui Bazil Roman prieten apropiat şi statornic. A reuşit să surprindă Munţii Apuseni în imagini de o frumuseţe rară, multe valori de patrimoniu.
Potrivit lui Aurel Sântimbrean, cel care a scris cartea „Bazil Roman, fotograful aurarilor din Ţara Moţilor–Munţii Apuseni”, multe din fotografiile sale se regăsesc în lucrări de istorie, etnografie, geologie, minerit sau în colecţii muzeale. A fost un desăvârşit şi complet fotograf al aurarilor din Ţara Moţilor.
În imaginile sale regăsim unelelte tradiţionale de scoatere şi prelucrare a aurului: şaitrocul (unealtă prin care se alegeau pepitele de aur), şteampurile (mecanisme de zdrobire a minereului), dar şi chipuri de mineri de la Roşia Montană, Sălciua, Valea Abrudului, gura de mină din Bucium Muntari.
„Aurarii“ este considerată cel mai mare fotoreportaj românesc, pe care nu-l are nicio altă industrie din ţară, ordonat pe „fluxul tehnologic” practicat de vechii aurari, subliniază Sântimbreanbu.
Fotografiile ne permit să reconstituim etape din ceea ce însemna mineritul în perioada interbelică. Una dintre acestea era baterea găurilor. După ce locul era stabilit, se începea cu dalta şi ciocanul se copturea şi se forma locul de început pentru gaura de mină, după care cu sfredelul cel mai scurt şi floarea cea mai mare, pe care se bătea cu ciocanul, se înainta în rocă, folosindu-se sfredele de lungimi diferite, până când se realiza lungimea de gaură dorită. Lungimea găurilor de mină se stabilea în funcţie de duritatea roci şi o cantitate de explosiv.
După puşcare, se alegeau bucăţi de filon aurifer din steril şi se scotea la suprafaţă în spate. Sterilul era scos la suprafaţă şi depozitat la gura de mina în locuri numite „ştiurţ“.
Minereul se transporta de la mină la şteampuri în corfe pe cai, în căruţe trase de cai sau boi, operaţiune ce purta denumirea de „mânatul minereului la şteampuri“. La sfârşitul săptămânii, se împărţea minereul în părţi egale cu şiredea (targa), după munca depusă de fiecare miner. Dacă la sfârşitul împărţirii minereului, mai rămânea o cantitate ce nu se putea împărţi la toţi, se vindea, iar cu banii se cumpăra vinars(n.r. denumirea pentru pălincă în Apuseni) care se bea împreună cu toţi minerii.
„Fotograful a îndrăgit băişagul (mineritul) şi băieşii (minerii) până la sacrificiu, lăsându-ne moştenire valoroasa lucrare «Aurarii»“, subliniază autorul lucrării „Bazil Roman, fotograful aurarilor din Ţara Moţilor – Munţii Apuseni”. Prin arta lui fotografică, poate fi asemuit cu bunul său prieten Samoilă Mârza, fotograful Unirii de la 1 decembrie 1918, de la Alba Iulia.
Cine a fost Bazil Roman
Bazil Roman a participat la numeroase expoziţii, în ţară şi străinătate, de unde s-a întors cu diplome, premii şi trofee. Federaţia Internaţională de Artă fotografică i-a conferit titlul de ARTIST FIAT (A. FIAT) şi EXCELLENCE FIAT (E. FIAT), titluri râvnite de mulţi artişti fotografi, mai spune Sântimbrean. În anul 1980, „Aurarii“ a fost expusă la Muzeul Tehnic „Prof. D. Leonida” din Bucureşti, cu ocazia celui de-al XV-lea Congres Mondial al Istoricilor.
După finalizarea studiilor primare în oraşul Abrud, Bazil Roman urmează Liceul „Brukenthal“ din Sibiu, Şcoala Superioară de comerţ din Cluj şi Şcoala de ofiţeri de rezervă, infanterie, din Bucureşti. Revenit din armată, se angajează la Sfatul Popular al oraşului Abrud, ca şef serviciu financiar, în perioada 1936-1941, după care pleacă definitiv la Bucureşti. Aici, lucrează ca economist şi fotoreporter principal la „Centrul de documentare pentru construcţii, arhitectură şi sistematizare“. Se stinge din viaţă la 80 de ani, în Bucureşti, la 24 septembrie 1993. Este înmormântat în cimitirul din oraşul Abrud, din Apuseni. (Articol scris de NICU NEAG)
FOTO DOCUMENT Cine au fost românii care au hotărât Unirea Transilvaniei cu România la Alba Iulia
FOTO DOCUMENT Scrisori, note şi rapoarte ale corifeiilor Şcolii Ardelene