Bărbatul care şi-a ucis soţia cu cârligul pentru că nu era „bună gospodină“, condamnat la 10 ani de închisoare

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Aurel Ruginosu va sta 10 ani la închisoare

Bărbatul din Alba care şi-a omorât soţia în bătaie a fost condamnat definitiv la 10 ani de închisoare. Decizia a fost pronunţată la Curtea de Apel Alba Iulia, în 11 mai 2017. Sentinţa este mult mai mare faţă de cea de la Tribunalul Alba, unde, Aurel Ruginosu, a primit 4 ani şi 4 luni de închisoare.

”Curtea de Apel Alba Iulia a admis apelul formulat de Parchetul de pe lângă Tribunalul Alba împotriva sentinţei penale nr. 60/2017 din 06.03.2017 pronunţată de Tribunalul Alba în dosar nr. 5375/107/2016, a desfiinţat în parte hotărârea atacată şi a majorat pedeapsa aplicată inculpatului R.A. de la 4 ani, 4 luni şi 20 zile închisoare la 10 ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de violenţă în familie prevăzută de art. 199 alin. (1) Cod penal raportat la art. 188 alin. (1) Cod penal (infracţiunea de omor). Hotărârea Curţii de Apel Alba Iulia este definitivă”, a declarat Cosmin Muntean, purtătorul de cuvânt al Curţii de Apel Alba Iulia.

Iniţial, la Tribunalul Alna, bărbatul din satul reciu, comuna Gârbova, a fost condamnat la 4 an şi 4 luni de închisoare, instanţa acceptând o serie de circumstanţe atenuante în favoarea acestuia. Curtea de Apel a înlăturat circumstanţele atenuate şi efectele circumstanţelor atenuate şi a majorat pedeapsa la 10 ani de detenţie. Aurel Ruginosu fost arestat în 18 octombrie 2016, pentru săvârşirea infracţiunii de violenţă în familie raportată la infracţiunea de omor. 

Inculpatul a recunoscut săvârşirea faptei şi a solicitat judecarea cauzei doar în baza probelor administrate în cursul urmării penale. A mărturisit, în faţa instanţei, că “avut viaţă grea, soţia consuma băuturi alcoolice, trebuia să îşi facă singur de mâncare”, că nu a intenţionat să-şi omoare nevasta şi că regretă fapta.Potrivit anchetatorilor, în 14 octombrie 2016, în jurul orei 17.00, Ruginosu “s-a întors de la serviciu şi a constatat că soţia sa, care consuma în mod excesiv alcool, neglijând activităţile gospodăreşti, nu preparase nimic de mâncare. Inculpatul a început că o lovească pe victimă în mod repetat cu obiecte contondente, provocându-i acesteia multiple leziuni traumatice”. 

Este vorba despre hemoragii interne şi externe consecutive unui politraumatism cu hematoame multiple faciale, toraco-abdominale, dorso-lombare, fesiere, ale membrelor, plăgi contuze la nivelul extremităţilor cefalice, fracturi costale, hemopneumotorax stâng, rupturi pulmonare, care i-ai provocat hemoragii interne şi externe ce au dus la deces. Dincolo de constatările procurilor şi ale medicului legist, mărturiile unuia dintre poliţiştii care a ajuns la locul faptei pentru cercetări este cutremurătoare: 

”A bătut-o zdravăn cu pumnii în curte (lucru confirmat de vecinii care au auzit-o strigând), după care văzând că nu mai poate sta în picioare, a dus-o în pat şi acolo a bătut-o cu cârligul de la sobă până şi-a vărsat năduful. Apoi a lăsat-o acolo şi a plecat în cealaltă cameră. Noaptea, în urma loviturilor a decedat. Când a văzut dimineaţă că a murit, l-a sunat pe fiul lor şi i-a spus că a murit mamă-sa şi trebuie să meargă sa cumpere sicriu, lucru pe care l-au şi făcut. Apoi a sunat la medicul de familie să-i dea certificat de deces. Medicul nu a vrut şi a sunat la Poliţie că i s-a părut ceva suspect”.

Ulterior inculpatul a încercat să ascundă urmele infracţiunii prin îmbrăcarea cadavrului, aşezarea acestuia într-un sicriu şi pregătirea grabnică a celor necesare înmormântării. Ruginosu a solicitat certificat de deces de la medicul de familie, care însă a refuzat şi a anunţat poliţia.

Citiţi şi:

 

Motivele pentru care un bărbat din Alba şi-a omorât soţia în bătaie şi a primit 4 ani şi 4 luni de închisoare: „Consuma alcool şi nu făcea de mâncare“

 

Un bărbat din Alba şi-a bătut soţia până a omorât-o. Justiţia i-a găsit circumstanţe atenuante şi l-a condamnat la 4 ani de închisoare

Mai multe pentru tine:
Top 11 frigidere în 2026: Cele mai bune modele testate și recomandate + ghid practic pentru cumpărare online
Cele mai bune lăzi frigorifice 2026 ca să economisești timp, bani și să eviți risipa alimentară: de la aparat auxiliar la piesă-cheie în case inteligente
Prințesa Kate, din nou superbă în carouri. În Scoția, a etalat un nou palton din garderoba sa
Cum a ajuns Charlotte, fiica adoptivă a lui Ilie Năstase, pe străzi?! N-are bani nici de mâncare! De ce nu mai reușește să ia legătura cu tatăl ei?! „Ultima dată, m-a blocat…”
Cele mai bune cuptoare cu microunde în 2026 – de la top recomandări la tehnologia de ultimă generație pentru pasionații de gastronomie cu modele de peste 10.000 €
Cele mai bune frigidere Side by Side în 2026 – Spațiu generos, design premium și recomandări reale de la utilizatori pentru familii care vor confort și stil
Cum să alegi hota perfectă pentru bucătărie: Top 7 hote pe eMAG care merită cumpărate azi – recenzii reale și reduceri irezistibile
Zodii care își vor rescrie destinul. Vor avea parte de transformări și noi începuturi până în primăvara lui 2026
Adevărul despre etnia Loredanei Groza. Toți cei care o știu credeau altceva
Nu cumpăra o combină frigorifică în 2026 înainte să vezi top 11 modele validate de utilizatori și experți
Regina criminală, cea mai frumoasă femeie din regat. Cum a schimbat soarta Angliei pentru totdeauna. Ororile descoperite 1000 de ani mai târziu