Emoţionant. Cum a fost abordat un doctor ieşit din gardă de o poliţistă care l-a oprit în trafic

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Medicii sunt în aceste zile printre cele mai expuse categorii profesionale în faţa COVID-19

Un medic ieşit din gardă a relatat un caz emoţionant. Acesta a fost oprit în trafic de o poliţistă care i-a cerut actele. Acesta i-a prezentat legitimaţia de medic, iar reacţia poliţistei a fost una de-a dreptul surprinzătoare.

Mesajul a fost primit de jurnalistul Cătălin Tolontan de la un medic. „Bună dimineaţa: azi, venind din gardă spre casă am fost oprit prima dată de poliţie. O domnişoară poliţist m-a tras pe dreapta pe la Unirii. Am scos legitimaţia pe geam şi i-am spus că sunt medic. A luat poziţie de drepţi şi m-a salutat milităreşte cu mâna la chipiu!!!”, a povestit medicul, conform GSP.

„Am simţit nevoia şi am salutat-o şi eu milităreşte!!! Ne-am urat zi bună şi am plecat. Respectul începe să reapară, cel puţin pentru aceste două categorii de oameni care sunt inventate pentru a ajuta. Doamne ajută!

Nu era nevoie de epidemie pentru asta, am simţit să vă spun, poate merită spus lumii, ne ajută pe toţi, şi pe cei de acasă şi pe cei din linia frontului”, a transmis  medicul. 

Mai multe pentru tine:
Nu trimite cadouri de sărbători înainte să vezi aceste șosete de Crăciun – modelele cele mai cool, oferte și idei care vor aduce zâmbete în familie
A iertat-o pe bunica regină, care l-a lăsat fără titlul de prinț. Nikolai, apariție spectaculoasă alături de Margareta a Danemarcei
Inspirație pentru bărbați: ținute urban casual și smart-casual de iarnă – Ghid complet, plus shopping online rapid
O tânără prezentatoare a murit la nici 30 de ani
Magia Crăciunului în familie: pulovere, pijamale și șosete asortate pentru momente cozy și cadouri de neuitat – amintiri festive alături de cei dragi
Cât costă șuba ciobănească îmbrăcată de Diana Șoșoacă de 1 Decembrie? Verdictul dur al stiliștilor: „Se poartă numai la stână!” Moda e lansată, de fapt, de Gigi Becali
Echipament de schi fără greșeli: clăpari, cască, schiuri, bețe, snowboard și ochelari - ghidul complet pentru începători și familii. Ce să cumperi online
Nu cumpăra nimic înainte să vezi acest top 10 electrocasnice 2025 – cele mai bune alegeri pentru casă și cadouri de sărbători
Prețurile au sărit în aer la Târgurile de Crăciun din Capitală! Cât au ajuns să coste vinul fiert, sărmăluțele și fasolea cu ciolan?! Vizitatorii au rămas uluiți!
Sărbători fără balonare, indigestie sau reflux: Top remedii naturale și cel mai puternic antioxidant românesc care-ți dau energie și digestie perfecte
Descoperirea terifiantă făcută de o femeie, după ce soțul a murit în vacanța din Cipru! Ce au găsit medicii în corpul bărbatului