Ce spun psihologii despre jocurile de societate. Rolul pe care-l pot avea în dezvoltarea persoanei

0
Publicat:

Moda jocurile de societate a luat amploare în ultimii ani iar ele pot fi găsite de foarte multe ori şi în casele românilor. Acestea, conform psihologilor, ajută la dezvoltarea personală.

Jocuri de societate SURSĂ ARHIVA ADEVĂRUL

Multe persoane aleg să îşi petreacă zilele libere jucând, alături de prieteni sau de familie, diverse jocuri de societate, unele dintre ele fiind deja celebre. Astfel, acestea sunt de multe ori foarte antrenante şi generează competivitate. Cu toate acestea, susţin psihologii, aceste jocuri pot ajuta foarte mult la dezvoltarea unei persoane.

Cum ajută jocurile de societate

Aceste jocuri implică, de cele mai multe ori şi foarte multă comunicare, susţin psihologii. Astfel, acest lucru poate ajuta persoanele timide să devină mai dezinvolte sau să capete abilităţi mai bune de vorbit în public.

,,De cele mai multe ori, persoanele timide au tendinţa de a se feri de aceste jocuri de societate. Ştim că există o mulţime de astfel de jocuri, în care suntem provocaţi să facem tot felul de lucruri. Pentru unele persoane, ruşinea sau timiditatea reprezintă un impediment important. De exemplu, există un joc celebru deja, nu doar în România, în care persoanele trebuie să vorbească, să mimeze şi să deseneze anumite lucuri. Acest joc este o provocare pentru cei mai emotivi, mai ales când trebuie să mimeze anumite lucruri în faţa unor persoane, de multe ori necunoscute. Astfel, aceste jocuri ne ajută să devenim mai comunicativi şi să fim capabili să ne gestionăm mai bine emoţiile", a precizat Andreea Bozianu, psiholog clinician.

Frica de a vorbi în public, o problemă des întâlnită

Un real ajutor pentru cei care întâmpină probleme atunci când trebuie să vorbească în public poate fi reprezentat de jocurile de societate. Astfel, nevoia de a explica anumite lucruri şi de a câştiga jocul îi va ajuta pe jucători să îşi îmbunătăţească discursul.

,,Aşa cum spuneam, aceste jocuri se bazează pe comunicare. Cei care întâmpină astfel de probleme şi le este frică să vorbească în public vor avea ocazia să îşi depăşească aceste temeri. Aceste persoane vor fi nevoite să vorbească, să explice lucruri, să facă scurte descrieri şi astfel îşi vor depăşi, treptat, teama şi emoţiile generate de un eventual discurs cu asistenţă. Cu siguranţă, aceste jocuri ajută dacă sunt jucate aşa cum trebuie, în zilele libere, împreună cu familia sau cu prietenii. Dar, chiar dacă ajută, nu trebuie să ajungem să abuzăm de ele şi să le transformăm într-o dependenţă", a adăugat Andreea Bozianu.

Mai multe pentru tine:
Cele mai bune mașini de spălat vase independente 2026 – top 7 modele, cu recenzii excelente și preț avantajos. Economisește timp și energie
Transformă-ți cafeaua: Top 7 râșnițe de cafea 2026 – Cum să alegi modelul perfect pentru aromă intensă și prospețime garantată
Kate Middleton, superbă alături de Prințul William la un eveniment major. Motivul pentru care a apărut alături de familia regală
Cel mai bun espresor manual 2026 – Top 4 + alternative Breville & De’Longhi: transformă fiecare ceașcă într-un ritual de barista la tine acasă
Traumele prin care a trecut Maria, fiica adoptată a lui Victor Ponta și a Dacianei Sârbu. După abandonul familiei, a fost la un pas de a fi adoptată, dar iarăși abandonată: „A avut și probleme de sănătate”
Cea mai bună mașină de spălat vase încorporabilă 2026 – Top 3 recomandări + alternative silențioase, eficiente și smart pentru bucătării moderne
Cum se prepară salata de ciuperci cu maioneză de post. Rețeta împărtășită de Maica Alexandra de la Mănăstirea Chiroiu. Video
Top 7 espressoare cu capsule 2026: libertate totală, rapiditate și gust autentic – băuturi perfecte cu un singur buton, acasă
Cele mai bune 7 cafetiere din 2026 pe eMAG pentru dimineți perfecte cu cafea filtrată: Ghid complet pentru orice buget și necesitate
Unde studiază fiica lui Victor Ponta și a Dacianei Sârbu. Ce căuta Irina, de fapt, în Abu Dhabi
Horoscop 10 martie. Scorpionii fac o greșeală, Capricornii ar putea câștiga mai mulți bani