ATENŢIE, ŞOFERI! Poliţia Rutieră scoate în trafic toate radarele din dotare

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Poliţia Rutieră scoate în trafic toate maşinile cu radarele, începând de marţi şi până joi, în cadrul unei acţiuni declanşate la nivel naţional pentru sancţionarea şoferilor care conduc cu viteză mai mare decât cea permisă, depăşesc neregulamentar sau nu acordă prioritate.

Potrivit analizelor făcute de specialiştii Direcţiei Rutiere, deşi de la începutul anului până în prezent numărul accidentelor grave este în scădere, în ultimele zile s-au înregistrat mai multe accidente mortale, provocate de maşini folosite la transportul în comun, se arată într-un comunicat de presă al Poliţiei Române.

Ministrul Administraţiei şi Internelor, Mircea Duşa, a cerut ca în perioada următoare să fie intensificate acţiunile de combatere şi prevenire a evenimentelor rutiere.

Astfel, de marţi până joi, poliţiştii de la Rutieră vor fi prezenţi pe autostrăzi şi pe drumurile naţionale din toate judeţele, cu toate autospecialele care au radare, pentru sancţionarea şoferilor care conduc cu viteză mai mare decât cea legală, care depăşesc neregulamentar ori nu acordă prioritate maşinilor din trafic sau pietonilor, toate fiind cauze ale producerii unor accidente grave, scrie Mediafax.

De asemenea, poliţiştii de la Rutieră, împreună cu reprezentanţi ai Inspectoratului de Stat pentru Controlul Traficului Rutier şi ai Registrului Auto Român, vor verifica starea tehnică a maşinilor folosite în transportul public de persoane.

Mai multe pentru tine:
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!
Cele mai bune cântare de bucătărie 2026 pe eMAG: Gadgetul care transformă rețetele, porțiile, proporțiile și sănătatea – ingrediente fără secrete
S-a născut «copilul-minune». Bebelușul a fost purtat într-un uter transplantat de la o femeie decedată
Top 7+ cuptoare electrice de masă 2026 – gătește rapid, uniform și fără compromis. Află dacă ai nevoie de acest electrocasnic și cumpără online
Ce a pățit un vlogger danez în timp ce făcea autostopul la noi în țară: „Tot ce ați auzit despre România e greșit”
Desertul favorit al Elenei Ceaușescu. Folosea o rețetă secretă de fiecare dată: „Mi-a arătat de la A până la Z”
Pensii mai mari de la 1 iulie 2026. E vorba de românii care au lucrat în această țară din Europa
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
”Neața, imbecililor!” Andrew, profilul grobianului clasic, abuzator toată viața sa. Cum îi saluta pe angajați la Palat
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul
Cafea ca la cafenea, fără efort, direct la tine acasă: Top 7 espressoare automate de top în 2026 – Găsește modelul perfect pentru dimineți pline de savoare