Acuzaţii de vaccinare anti-COVID pe pile în Ilfov şi Timiş

0
Publicat:
Ultima actualizare:

N-am scăpat de pile nici la vaccinarea anti-COVID. În timp ce unii înţeleg să respecte regula, aşteptând un loc pe platforma informatică, în unele centre de vaccinare se poate şi altfel. Trebuie doar să cunoşti pe cine trebuie şi ai tras lozul norocos.

La Spitalul orăşenesc din Deta, judeţul Timiş, de exemplu, 30 de persoane care erau programate la vaccin duminică, 24 ianuarie, nu au mai apucat să-şi primească dozele, pentru că acestea au fost alocate altora. Medicul epidemiolog, care este şi şeful centrului de vaccinare, a luat decizia de a imuniza persoane care nu erau programate, dar care au venit la spital pentru imunizare. 

Flavius Cioca, directorul Direcţiei de Sănătate Publică, DSP, Timiş, a explicat că persoanele care au venit direct la spitalul din Deta aveau peste 65 de ani, boli cronice, erau fără aparţinători, iar unele erau greu deplasabile, motive care au dus la decizia medicului din centrul de vaccinare de a le imuniza. În consecinţă, spitalul respectiv a rămas fără dozele de vaccin, iar pacienţii care aveau programare au fost reprogramaţi zilele următoare, autorităţile dând asigurări că vor face rost de doze suplimentare. 

Directorul DSP Timiş a admis că situaţia nu este una normală, adăugând că, luni, va trimite o echipă la centrul de vaccinare pentru a avea o discuţie şi a evita pe viitor astfel de situaţii.

Se sare peste rând şi la Spitalul judeţean Ilfov

Se poate însă şi mai rău. La Spitalul judeţean Ilfov se vaccinează peste rând nu persoane cu probleme de sănătate, ci pile şi cunoştinţe ale medicilor din centru, iar pacienţii aflaţi pe liste sunt reprogramaţi. Rugat să comenteze o astfel de situaţie, dr. Valeriu Gheorghiţă, coordonatorul campaniei naţionale de vaccinare, a declarat că, dacă informaţia se confirmă, atunci DSP-ul din judeţul respectiv trebuie să meargă să evalueze concret activitatea din acel centru. Dr. Valeriu Gheorghiţă a subliniat că, dacă se vaccinează suplimentar peste rând, rămân fără doze persoanele programate. „Pacienţii care observă acest lucru ar trebui să sesizeze în mod oficial DSP Ilfov”, a recomandat dr. Gheorghiţă. Acesta a adăugat că DSP-ul o să facă o evaluare la Spitalul Judeţean Ilfov. 

Mai multe pentru tine:
Ce s-a întâmplat exact când Nicolae Ceaușescu s-a întâlnit cu Părintele Arsenie Boca: „Vă vor cerne!"
De ce este coliva sănătoasă pentru organism? Iată ce beneficii are asupra tractului intestinal: „Atât timp cât nu are zahăr rafinat, e bună!”
De ce e bine să dăm de pomană, de Moșii de Iarnă. Silviu Biriș: „Mulți oameni pleacă de aici triști.” De ce arpacașul pentru colivă se spală în 9 ape?
Cu cine este căsătorită Karina Pavăl, milioanara de 33 de ani care a cumpărat Carrefour România. Legătura cu firmele care au tranzacționat afacerea de peste 800 de milioane de euro
Sunt încă în vacanță? Cuplul regal român a rămas peste iarnă la Săvârșin, pe domeniul preferat al Regelui Mihai
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare