16 femei cu viaţă sfântă vor fi canonizate de BOR. Soțiile lui Constantin Brâncoveanu și Neagoe Basarab, în lista Sfântului Sinod

0
0
Publicat:
Ultima actualizare:

Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române a aprobat în şedinţa de lucru de marți, 1 iulie, desfășurată sub preşedinţia Preafericitului Părinte Patriarh Daniel, canonizarea a 16 femei cu viaţă sfântă.

Ședința s-a desfășurat sub preşedinţia Patriarhul Daniel. FOTO Basillica

 Este vorba de 16 muceniţe, monahii, soţii de domnitori, mame de sfinţi şi mărturisitoare.

Cine sunt cele 16 femei cu viaţă sfântă 

Potrivit unui comunicat al Biroului de Presă al Patriarhiei Române, citat de Agerpres, aceste sfinte sunt:

* Doamna Maria Brâncoveanu (1661-1729), soţia Sfântului Voievod Martir Constantin Brâncoveanu, cu titulatura de Sfânta Doamnă Maria Brâncoveanu şi cu cinstire în data de 16 august;

* Schimonahia Filofteia Antonescu de la Mănăstirea Pasărea (jumătatea sec. al XVIII-lea - 1833), cu titulatura de Sfânta Cuvioasă Filofteia de la Pasărea, mama Sfântului Ierarh Calinic de la Cernica şi cu cinstire în data de 12 aprilie;

* Monahia muceniţă Evloghia Ţârlea de la Mănăstirea Samurcăşeşti-Ciorogârla (1908-1949), cu titulatura de Sfânta Cuvioasă Muceniţă Evloghia de la Samurcăşeşti şi cu cinstire în data de 19 decembrie;

* Schimonahia Elisabeta Lazăr de la Mănăstirea Pasărea (1970-2014), cu titulatura de Sfânta Cuvioasă Elisabeta de la Pasărea şi cu cinstire în data de 5 iunie;

* Monahia Platonida (1487-1554), soţia Sfântului Voievod Neagoe Basarab, cu titulatura de Sfânta Cuvioasă Platonida de la Argeş (fostă Despina Miliţa, soţia voievodului) şi cu cinstire în data de 26 septembrie;

* Măndălina Cătălinici (1895-1962) cu titulatura de Sfânta Magdalena de la Mălainiţa şi cu cinstire în data de 15 octombrie;

* Schimonahia Mavra de pe muntele Ceahlău (sec. XVII-XVIII) cu titulatura de Sfânta Cuvioasă Mavra de pe Ceahlău şi cu cinstire în data de 4 mai;

* Schimonahia Nazaria, prima stareţă a Mănăstirii Văratic (1697-1814), cu titulatura de Sfânta Cuvioasă Nazaria de la Văratic şi cu cinstire în data de 17 august;

* Schimonahia Olimpiada, ctitora Mănăstirii Varatic (1757-1842), cu titulatura de Sfânta Cuvioasă Olimpiada de la Văratic şi cu cinstire în data de 17 august;

* Olimpia Tănase (1880-1967), mama Cuviosului Petroniu de la Prodromu, cu titulatura de Sfânta Olimpia din Fărcaşa şi cu cinstire în data de 4 iulie;

* Blandina Gobjila (1906-1971), învăţătoare, 15 ani deportată în Siberia, cu titulatura de Sfânta Mărturisitoare Blandina de la Iaşi şi cu cinstire în data de 24 mai;

* Monahia Elisabeta (Safta) Brâncoveanu (1776-1857), cu titulatura de Sfânta Cuvioasă Elisabeta (Safta) Brâncoveanu şi cu cinstire în data de 17 august;

* Anastasia Şaguna (1785-1836), mama Sfântului Ierarh Andrei Şaguna, cu titulatura de Sfânta Anastasia Şaguna, mama Sfântului Ierarh Andrei Şaguna şi cu cinstire în data de 1 decembrie;

* Monahia Filotimia Manolache de la Mănăstirea Râmeţ (1896-1989), mama Sfântului Cuvios Dometie cel Milostiv de la Râmeţ, cu titulatura de Sfânta Cuvioasă Filotimia de la Râmeţ, mama Sfântului Cuvios Dometie cel Milostiv şi cu cinstire în data de 6 iulie;

* Monahia Antonina Diaconu de la Mănăstirea Tismana (1923-2011), cu titulatura de Sfânta Cuvioasă Antonina de la Tismana şi cu cinstire în data de 23 decembrie;

* Monahia Matrona Ciupelea, stareţa Mănăstirii Hurezi (1852-1935), cu titulatura de Sfânta Cuvioasă Matrona de la Hurezi şi cu cinstire în data de 5 mai.

Şedinţa de lucru a Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Române s-a desfăşurat în Aula Magna „Teoctist Patriarhul” din Palatul Patriarhiei și va continua şi în ziua de miercuri.

Canonizări recente

 Amintim că, anul trecut, a fost aprobată de Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române canonizarea a 16 cuvioși și preoți mărturisitori din secolul XX. La începutul acestui an a avut loc loc proclamarea publică a noilor sfinți pe care îi regăsim de acum în calendar.

 Arsenie Boca și pǎrintele Cleopa, s-au numărat printre ei.

Mai multe pentru tine:
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete
Desertul delicios din Ardeal de care nu te vei mai sătura. Cum se pregătește rapid și ușor faimosul lichiu cu prune
Cu cine este căsătorită Karina Pavăl, milioanara de 33 de ani care a cumpărat Carrefour România. Legătura cu firmele care au tranzacționat afacerea de peste 800 de milioane de euro
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Funcționara a izbucnit în râs când a auzit cum o cheamă pe fiica ei. Ce a trăit Larisa Udilă la Evidența Populației: „Mi-au spus că nu se poate înregistra. Am plecat plângând”
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Victorie în instanță pentru Niculina Stoican, acuzată de plagiat de către Olguța Berbec. Artista a transmis primul mesaj: „Am încercat să rămân demnă și să lupt pentru a-mi apăra numele și munca”
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Nimfomana de la Palat. Deși soțul încerca s-o satisfacă, apetitul Ducesei atinsese cote nebănuite și apela la ”ajutoare”
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort