Cum va fi vremea azi, 20 iulie 2023. Caniculă și disconfort termic în cea mai mare parte a țării

0
Publicat:

Vremea se va menține caldă și azi, cu temperaturi ridicate și disconfort termic. De asemenea, se anunță instabilitate atmosferică în mai multe zone. Vântul va prezenta intensificări.

Canicula persistă în România

Meteorologii anunță caniculă și azi, 20 iulie 2023. Temperaturile maxime se vor încadra între 26 și 37 de grade, iar minimele termice vor fi cuprinse în general între 14 şi 22 de grade. În majoritatea regiunilor, vor fi perioade cu instabilitate atmosferică care se va manifesta prin dezvoltări noroase convective, averse torenţiale, descărcări electrice şi intensificări de scurtă durată ale vântului.

Potrivit prognozei meteo, fenomenele vor fi mai frecvente în nord-nord-vest şi centru, în zonele de deal şi de munte, se vor semnala cu caracter local în sud şi sud-vest şi pe spaţii mici în rest. Se vor înregistra şi cantităţi de apă mai însemnate (pe alocuri de 20…25 l/mp şi izolat de peste 30…40 l/mp), iar probabilitatea pentru vijelii şi grindină va fi ridicată.

Disconfort termic ridicat

Canicula va persista în Muntenia, Dobrogea, jumătatea sudică a Moldovei și a Olteniei, unde disconfortul termic se va menține ridicat, iar indicele temperatură-umezeală (ITU) va depăși pragul critic de 80 de unități. Temperaturile maxime se vor încadra între 25 de grade în Maramureș și în jurul a 37 de grade mai ales în Bărăgan și Podișul Dobrogei. Minimele termice vor fi cuprinse în general între 14 și 22 de grade.

București

Valul de căldură se va menține. Va fi caniculă și disconfort termic accentuat, iar indicele temperatură-umezeală (ITU) va depăși pragul critic de 80 de unități. Temperatura maximă va fi de 35…37 de grade, iar cea minimă de 20…22 de grade. Vor fi perioade cu înnorări accentuate, intensificări de scurtă durată ale vântului, descărcări electrice și averse, iar probabilitatea pentru vijelie și grindină va fi ridicată.

Timișoara: 31 grade Celsius, șanse de ploaie 10%.

Oradea: 29 grade Celsius, șanse de ploaie 20%.

Baia Mare: 27 grade Celsius, șanse de ploaie 50%.

Cluj Napoca: Furtuni cu fulgere în formare după-amiază, 28 grade Celsius, șanse de ploaie 70%.

Craiova: Furtuni cu fulgere dimineaţă, 35 grade Celsius, șanse de ploaie 50%.

Iași: Averse după-amiază, caniculă, 31 grade Celsius, șanse de ploaie 50%.

Constanța: Furtuni cu fulgere în formare după-amiază, 31 grade Celsius, șanse de ploaie 70%.

Braşov: Furtuni cu fulgere, 27 grade Celsius, șanse de ploaie 80%.

Mai multe pentru tine:
Cele 3 zodii care vor avea un înger păzitor alături de ele, începând de pe 25 februarie. Norocul le va surâde, în sfârșit, și acestor nativi
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete
De ce tot mai mulți români aleg să monteze chiuveta sub fereastră în bucătărie. Care sunt, de fapt, avantajele
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Top mașini de pâine 2026 testate și recomandate. Secretul pâinii perfecte acasă: proaspătă, sănătoasă și fără efort
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Primele zile din mariajul lui Andrew spun multe despre apetitul lui sexual! Regina, nevoită să intervină pentru a opri excesele
Funcționara a izbucnit în râs când a auzit cum o cheamă pe fiica ei. Ce a trăit Larisa Udilă la Evidența Populației: „Mi-au spus că nu se poate înregistra. Am plecat plângând”
„SANADOR, vreau să-ți mulțumesc că ieri m-ai lăsat să mor”. Experiența de coșmar trăită de Lidia Bodea, directoarea Humanitas, în clinica privată
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani