VIDEO Ce îi răspunde Striblea lui Badea, după ce acesta i-a urat să facă din nou atac cerebral

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Jurnalistul Cătălin Striblea susţine că a fost atacat de Mircea Badea care i-a „urat“ un nou atac cerebral. Realizatorul de la Antena 3 se apără şi declară că vorbele i-au fost răstălmăcite.

UPDATE 11.00 Vineri, Cătălin Striblea i-a dat replica lui Mircea Badea într-un mod elegant. „În breasla noastră, aşa cum s-a aşezat ea acum, important e ca fiecare seara să se poată duce la culcare, şi înainte să se uite în oglindă, cu sufletul împăcat. Să se poată uita în oglindă şi să nu aibă cute, să nu fie crispat şi să fie mulţumit de ce a făcut în ziua respectivă. Eu pot s-o fac. Cu mâna pe inimă vă spun că eu pot să fac asta. Şi mi-aş dori ca toată lumea să o poată face”, a spus prezentatorul RTV într-un filmuleţ postat vineri pe contul său de Facebook.

Striblea spune că nu ştie dacă certurile dintre jurnalişti, din interiorul breslei, se vor mai putea rezolva vreodată, însă el îşi doreşte acest lucru.


Prezentatorul le-a răspuns fanilor şi a spus că speră că se va întoarce pe micile ecrane cât mai curând. „Nu ştiu dacă vor fi săptămâni sau luni”, a adăugat Striblea.

După ce România TV a anunţat că va sesiza CNA referitor la declaraţia lui Mircea Badea, Cătălin Striblea a făcut declaraţii din spital, evitând totuşi să vorbească deschis despre incident. 

„Sunt totuşi câteva lucruri pe care trebuie să le spun, datorită mesajelor pe care le primesc în continuare de la dumneavoastră. Toată lumea mă întreabă care este starea mea de sănătate. Am să vă dau câteva veşti mai bune: mă simt mai bine, am început recuperarea, am început să merg, să mă mişc“, a spus Striblea. 

„Muncesc ca un sportiv de performanţă ca să îmi recapăt corpul. Azi e o zi specială pentru mine, am mers de unul singur o distanţă destul de mare. Nu ştiu când mă întorc la televizor, aş vrea să o fac cât mai repede, dar întâi trebuie să mă ocup de sănătate.  M-am uitat şi la viaţa politică, şi la breasla noastră.

 În ce priveşte restul breslei, ăsta e un lucru pe care nu ştiu dacă o să îl mai rezolvăm vreodată în România, aşa că nu pot să spun decât o singură chestiune: important e ca fiecare, seara, să se ducă la culcare şi înainte să se uite în oglindă cu sufletul împăcat. Să se poată uita în oglindă , să nu fie crispat, să fie mulţumit de ce a făcut în ziua respectivă. Eu pot s-o fac şi mi-aş dori ca toată lumea să o poată face“, a încheiat jurnalistul România TV.  

La rândul său, Mircea Badea a reacţionat pe blogul personal: „Murise un pic şi când s-a trezit s-a gândit că Voiculescu trebuia să stea în frig, pentru spitalul care se chinuie într-o neagră pecingine. La următorul atac al lui Striblea, măcar să fie mobila Louis Philippe în Spitalul Bagdasar“, a continuat el. În postarea cu titlul : „Acum regret că nu i-am urat atac cerebral lui Striblea“, realizatorul Antena 3 susţine că este nevinovat: Dacă tot sunt acuzat de ceva ce de fapt n-am făcut, atunci măcar să fac (...). Astfel, îi doresc domnului Striblea, doamnei Dragotescu şi în general tuturor celor care ne atacă (cerebral, desigur) sau ne răstălmăcesc vorbele, multă sănătate şi o viaţă lungă şi fericită“. 

Cătălin Striblea a susţinut că Mircea Badea i-a „urat“ un nou atac cerebral, după ce acesta din urmă l-a  sfătuit pe Voiculescu să stea în frig şi să strângă bani pentru mobilă nouă în Spitalul Bagdasar-Arseni. 

 

Mai multe pentru tine:
Un primar PSD, în lacrimi pe Facebook după ce a fost acuzat de sechestrare și violență asupra fiicei și fostei partenere. Imagini dramatice cu victima
Scandalul se adâncește: Sarah Ferguson ar fi avut relații intime cu Epstein, iar Andrew voia să devină „animalul lui de companie”
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Locul spectaculos din România care rezistă la 126 de ani după ce a fost construit în Franța. Ce mistere ascunde cel mai impunător viaduct de pe Valea Oltului
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Averea lui Cristi Chivu, afectată de investiții neinspirate. În ce situație se află acum antrenorul lui Inter
Cele mai bune storcătoare 2026 – top modele pentru sucuri proaspete și nutritive, din peste 1.400 modele eMAG, pentru schimbări reale în dieta zilnică
Nașterea care a zguduit casa regală. 70 de martori au fost prezenți la venirea pe lume a prințului. Ce a născut una dintre cele mai importante regine
Top 7 fierbătoare electrice 2026 pe care nu le vrei să le ratezi: economisește timp și energie în bucătărie
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Top mașini de pâine 2026 testate și recomandate. Secretul pâinii perfecte acasă: proaspătă, sănătoasă și fără efort