Traian Băsescu: Fiecare român are 4570 de euro datorie

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Traian Băsescu a făcut declaraţii de presă de la Cotroceni. Şeful statului a vorbit despre situaţia economică a României, dar şi despre alte probleme de actualitate. Citeşte principalele declaraţii ale preşedintelui pe adevarul.ro.

Din declaraţiile preşedintelui Traian Băsescu:

- Nimeni nu mai poate asigura bunul mers al propriului popor din împrumuturi

- Iluzia traiului pe datorie s-a spulberat nu numai în România, ci în toată Uniunea Europeană

- Politicienii trebuie să pună armele jos şi să vadă ce opţiuni au pentru România. În mod egal, şi puterea, şi opoziţia, trebuie să fie responsabile de decizia pe care o luăm. Ratificăm sau nu tratatul, cum şi cât de repede.

- Nimeni nu mai poate asigura bunăstarea propriului popor din împrumuturi. Eu am obligaţia să le spun românilor că iluzia traiului pe datorie s-a spulberat în toată Uniunea.

- La Bruxelles nu s-a semnat nimic. A fost o negociere între liderii politici în încercarea de a menţine principalul obiectiv al măsurilor ce trebuiesc luate.

- România are de luat o decizie foarte grea, care poate contravine aspiraţiilor sau iluziilor noastre de la intrarea în UE.

- Acest Consiliu este decisiv pentru ce se va întâmpla în Uniunea Europeană în următorii ani, pentru că arată voinţa liderilor politici de a redresa situaţia economică a Uniunii Europene, pentru că ajunsese la stadiul la care întârzierile nu mai puteau continua.

- România este într-un avans de circa doi ani. Ne putem încadra rapid în toţi parametrii pe care noul tratat îi implică.

- Declaraţia este un angajament al liderilor politici din UE petru consolidarea măsurilor de creştere a numărului locurilor de muncă. Documentul are trei priorităţi: stimularea angajării pe piaţa muncii, cu accente pentru tineri; consolidarea pieţei interne (se vizează obţinerea unui acord privind simplificarea normelor în materie de achiziţii publice); stimularea finanţării economiei, mai ales a întreprinderilor mici şi mijlocii.

- Nu vreau aurul de la Roşia Montană, ci locurile de muncă de oriunde.

- Tratatul intră în vigoare la 1 ianuarie2013 dacă între timp 12 state din zona euro nu ratifică tratatul. Dacă 12 state ratifică tratatul înainte de 1 ianuarie, şi eu cred că se va întâmpla acest lucru, tratatul intră în vigoare. Mă aştept ca aces lucru să se întâmple în toamnă.

- Tratatul introduce un arbitru necruţător. Sancţiunile sunt de 0,1% din PIB. Pentru România o simplă demagogie a politicenilor costă 130 de milioane de euro. Când politicianul anunţă că dă ceva şi măreşte deficitul trebuie să ştie că odată cu anunţul trebuie să se pregătească şi pentru o amendă de 130 de milioane de euro.

- România are cea mai mică datorie pe cap de locuitor. 97,9 miliarde datoria României, din care 22 miliarde datoriile publică, restul datorie privată, adică datoriile firmelor.

- Cu cât vom crea mai multe locuri de muncă, cu atat deficitul structural se reduce. Cu atât ne putem achita datoriile sa ne micsoram datoriile pe cap de locuitor.

- Dacă nu se produce o prăbuşire a unei bănci, statul nu are nicio treabă cu datoria privată. Sistemul bancar românesc este solid. Putem considera că avem de plătit doar 22 de miliarde, dar în calculele europene se consideră toată datoria. Românii au fiecare 4570 de euro datorie.

-  Nu spun că celor din clasa politică nu li s-au tăiat şi lor salariile. Dar nu sunt convingători atunci când vorbesc de nevoia de a face ceva pentru populaţie. Au o obligaţie să arate că îşi reduc şi ei din cheltuieli.

Mai multe pentru tine:
Alina Pușcău și Jeffrey Epstein. Câți bani i-a trimis miliardarul pedofil mamei celebrului model
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Înnebunită să facă sex cu oricine, oricând, fosta ducesă a produs daună totală monarhiei. Cât de ipocrită a fost!
Cele mai bune cântare de bucătărie 2026 pe eMAG: Gadgetul care transformă rețetele, porțiile, proporțiile și sănătatea – ingrediente fără secrete
Diferența dintre mazărea congelată și cea la borcan. Care e mai sănătoasă
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!
O zodie își schimbă destinul la final de iarnă. După o perioadă apăsătoare, scapă de problemele grele și plânge de fericire. Norii se risipesc, iar speranța începe să prindă contur
Top 7+ cuptoare electrice de masă 2026 – gătește rapid, uniform și fără compromis. Află dacă ai nevoie de acest electrocasnic și cumpără online
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete
O vedetă de televiziune e desfigurată din cauza unei infecții provocate de implanturile mamare: „Aveam silicon chiar și în ganglionii limfatici. E groaznic să îmbătrânești 20 de ani peste noapte”