Trafic feroviar blocat între Holdea și Margina după ce locomotiva unui tren a deraiat

0
0
Publicat:
Ultima actualizare:

Circulația feroviară a fost suspendată temporar marți seară pe secția Holdea – Margina, după ce locomotiva unui tren de călători a deraiat parțial. În tren se aflau 23 de pasageri, însă nimeni nu a fost rănit.

Trafic feroviar blocat între Holdea și Margina FOTO: Shutterstock

UPDATE: Compania Națională de Căi Ferate „CFR” S.A. informează că, în urma verificărilor tehnice efectuate la fața locului, pe lângă deraierea primului boghiu al locomotivei, s-a constatat și deraierea primei osii de la al doilea boghiu, pe sensul de mers.

Nu sunt înregistrate persoane rănite. Echipele CFR S.A. și ale operatorului feroviar acționează în continuare pentru remedierea situației și reluarea circulației în condiții de siguranță.

ȘTIREA INIȚIALĂ

Compania Națională de Căi Ferate „CFR” S.A. a anunțat că marți, 17 martie 2026, la ora 20:55, pe raza Sucursalei Regionale de Căi Ferate Timișoara, a avut loc un incident feroviar care a dus la oprirea temporară a traficului pe distanța Holdea – Margina.

Potrivit comunicatului, trenul IR 1833, operat de CFR Călători, „a înregistrat deraierea primului boghiu al locomotivei GM 920, pe sensul de mers”, în timp ce circula pe o linie simplă neelectrificată. În momentul incidentului, în tren se aflau 23 de călători, iar „nu au fost înregistrate persoane rănite”.

Reprezentanții CFR explică faptul că „deraierea unui boghiu reprezintă ieșirea de pe șină a unui ansamblu de roți al locomotivei, fără afectarea vagoanelor”. În astfel de situații, sunt activate proceduri standard de siguranță, care presupun oprirea imediată a circulației, verificarea infrastructurii și intervenția echipelor specializate pentru repunerea materialului rulant pe șină.

Circulația, suspendată până la finalizarea intervenției

Traficul feroviar pe tronsonul afectat este în continuare suspendat, pentru a permite desfășurarea intervențiilor și a verificărilor tehnice. „CFR S.A., împreună cu operatorul feroviar, acționează pentru remedierea situației și reluarea circulației în condiții de siguranță”, se arată în comunicat.

În paralel, autoritățile analizează „posibilitatea efectuării transbordului călătorilor”, pentru a reduce impactul asupra pasagerilor.

Siguranța, prioritate pentru CFR

Compania subliniază că „siguranța circulației feroviare reprezintă o prioritate permanentă”, iar toate măsurile necesare sunt aplicate rapid pentru gestionarea situației.

Reprezentanții CFR anunță că vor reveni cu informații actualizate pe măsură ce intervențiile avansează, reafirmând angajamentul pentru „asigurarea unui transport feroviar sigur, eficient și orientat către interesul public”.