Ședință de urgență la Ministerul Mediului. Zeci de mii de oameni lăsați fără apă din cauza lucrărilor de la barajul Paltinu. Diana Buzoianu trimite Corpul de Control

0
Publicat:

Ministrul Mediului, Diana Buzoianu, a convocat de urgență o ședință cu autoritățile responsabile, după ce a aflat direct de la primarii din Prahova și Dâmbovița că mai multe localități au rămas fără apă potabilă din cauza lucrărilor de la Paltinu.

Ministrul Mediului a anunțat și trimiterea Corpul de Control. FOTO: Facebook

Potrivit acesteia, Administrația Bazinală Buzău-Ialomița (ABA), ESZ Prahova și Hidroelectrica au oferit anterior garanții ferme că lucrările nu vor afecta populația. Situația din teren a demonstrat însă contrariul.

„Faptul că zeci de mii de oameni au fost lăsaţi fără apă reprezintă nu doar o problemă tehnică, ci o lipsă gravă de profesionalism, inacceptabilă”, a transmis Buzoianu într-o postare pe Facebook.

Diana Buzoianu a cerut directorului general al Administrației Naționale Apele Române convocarea unei reuniuni urgente cu instituțiile implicate, pentru stabilirea unui plan de acțiune care să prevină repetarea unor astfel de situații. Ședința are loc sâmbătă, cu participarea prefecturilor și a autorităților locale.

Buzoianu a precizat că, deși debitele sunt reduse pe perioada lucrărilor, accesul la apă nu ar trebui întrerupt zile întregi. Autoritățile au promis că vor prezenta în scurt timp soluția tehnică de remediere.

„În mod evident, debitele vor fi mai mici pe parcursul acestor lucrări, dar, în mod normal, accesul la apă nu ar trebui să fie oprit zile întregi. În orele următoare autorităţile au dat asigurări că vom avea şi soluţia tehnică propusă, în urma acestei şedinţe de urgenţă”, a scris ministrul pe Facebook.

Corpul de Control merge pe teren

Ministrul Mediului a anunțat și trimiterea Corpul de Control pentru a verifica modul în care a fost gestionată situația și pentru a identifica persoanele responsabile.

„Oamenii au nevoie de apă potabilă, nu de justificări. O să trimit şi Corpul de Control al Ministerului Mediului pentru a verifica modul în care a fost gestionată situaţia şi pentru a identifica persoanele vinovate pentru această situaţie”, a mai declarat Diana Buzoianu.

Aceasta a subliniat că, în urmă cu câteva zile, autoritățile responsabile din subordinea Ministerului Mediului și Ministerului Energiei au garantat că populația nu va rămâne fără apă.

Aceasta promite informații suplimentare imediat ce soluția tehnică va fi aplicată, declarând că prioritatea absolută este reluarea furnizării apei în cel mai scurt timp pentru locuitorii din Prahova și Dâmbovița.

Mai multe pentru tine:
Cele mai bune mașini de spălat vase independente 2026 – top 7 modele, cu recenzii excelente și preț avantajos. Economisește timp și energie
Frumoasa brunetă a pozat GOALĂ. Dakota Johnson, senzațională și senzuală în cea mai recentă campanie Calvin Klein
Prima soție a lui Călin Georgescu rupe tăcerea, după 20 de ani de la divorț. Daniela a avut o căsnicie de calvar. Candidatul la prezidențiale își bătea soția: „Devine periculos să spun ceva”
Cea mai bună mașină de spălat vase încorporabilă 2026 – Top 3 recomandări + alternative silențioase, eficiente și smart pentru bucătării moderne
Horoscop 12 martie. Taurii au norocul de partea lor, Scorpionii încasează bani
Daciana Sârbu vorbește deschis despre relația cu Alex Ghionea, iubitul cu 22 de ani mai tânăr: „Mi-am asumat mereu că voi fi judecată” VIDEO
Top 7 espressoare cu capsule 2026: libertate totală, rapiditate și gust autentic – băuturi perfecte cu un singur buton, acasă
Transformă-ți cafeaua: Top 7 râșnițe de cafea 2026 – Cum să alegi modelul perfect pentru aromă intensă și prospețime garantată
Vacanță ca în filme pentru Corina Caragea. Țara care a lăsat‑o fără cuvinte: „Este de neimaginat”
Top 7 mașini de spălat vase compacte 2026: Ghid expert + oferte eMAG pentru bucătării mici și economie de energie, apă, timp și bani
Cele mai bune 7 cafetiere din 2026 pe eMAG pentru dimineți perfecte cu cafea filtrată: Ghid complet pentru orice buget și necesitate