„O palmă dată României”. Val de critici după vizita lui Năstase și Dăncilă la Beijing. Cum au comentat Nicușor Dan și Grindeanu

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Mai mulți politicieni au reacționat la vizita foștilor premieri Adrian Năstase și Viorica Dăncilă la parada militară de la Beijing, după ce au apărut într-o fotografie alături de președinții Chinei și Federației Ruse.

Ministrul Apărării, Ionuț Moșteanu, a declarat că vizita reprezintă „o palmă dată României, democrației și pro-europenismului”.

Este o palmă dată României, democrației, pro-europenismului, o palmă pe care cei doi o dau aliaților noștri de la distanță. Este o decizie incalificabilă din partea unor oameni politici care au avut funcții de demnitate importantă în România. Mai mult nu am ce să comentez. Sunt foarte neplăcut surprins.

Știam cumva de prieteniile și orientările dânșilor, însă pare că nu au înțeles că, atunci când îți reprezinți la un moment dat țara la cel mai înalt nivel și ai depus niște jurăminte, jurămintele acelea rămân pe viață. Pare că se sucesc după cum bate vântul”, a declarat Moșteanu, la Parlament.

Potrivit ministrului Apărării, cei doi foști premieri „reprezintă trecutul României”.

„Prezentul și viitorul României sunt astăzi la Cotroceni, în Parlament și la Guvern. Și aici spun fără niciun fel de echivoc: toată conducerea României este o conducere pro-europeană, pro-euroatlantică, transmitem semnale în fiecare zi, în fiecare săptămână, suntem la toate evenimentele unde se decide viitorul Europei și viitorul euroatlantic și partenerii noștri n-au niciun fel de dubiu care este direcția României în momentul acesta.

Deci dânșii, Năstase și cu Dăncilă, reprezintă trecutul României”, a precizat ministrul Ionuț Moșteanu.

Grindeanu: „Dacă aș fi fost în locul lor, în mod sigur aș fi evitat asemenea situații”

Președintele interimar al PSD, Sorin Grindeanu, a precizat că „e opțiunea dânșilor”, însă, dacă ar fi fost în locul lor, ar fi „evitat asemenea situații”.

„Au mers în nume personal, e treaba lor, n-am ce să discut. Nu e vorba de ce mă supără pe mine sau nu, e opțiunea dânșilor, e o opțiune personală. Linia PSD o știți, e pro-europeană. Eu, dacă aș fi fost în locul lor, în mod sigur aș fi evitat asemenea situații. Dar, repet, este opțiunea personală, nu de partid, atât a domnului Adrian Năstase, cât și a doamnei Viorica Dăncilă”, a declarat Grindeanu, la Parlament, întrebat dacă fotografia, respectiv vizita celor doi, îl deranjează în calitate de lider social-democrat.

Potrivit liderului PSD, „e loc de relații mai strânse cu Statele Unite ale Americii și e loc de relații și mai strânse cu Uniunea Europeană”.

Astea sunt drumurile pe care noi trebuie să mergem, neexcluzându-se unul pe celălalt, ci fiind complementare – și relația transatlantică, și relația cu Uniunea Europeană”, a transmis Sorin Grindeanu.

Oana Țoiu: „România nu este și nu poate fi reprezentată de politicieni care se așează onorați în poză lângă Putin astăzi”

„România nu este și nu poate fi reprezentată de politicieni care se așează onorați în poză lângă Putin astăzi”, a transmis ministrul de Externe, Oana Țoiu.

Aceasta a subliniat că, acasă, „ei vorbesc despre patriotism dar un patriot nu s-ar gudura pe lângă agresor”, amintind de incidentul de luni noapte, când o dronă rusească a lansat un atac asupra infrastructurii portuare din Ucraina, la nord de Brațul Chilia al Dunării, județul Tulcea.

„Acasă ei vorbesc despre patriotism dar un patriot nu s-ar gudura pe lângă agresor, sigur nu la câteva zile de când o dronă rusească a atacat o navă la sute de metri de granița noastră pe Dunăre, la săptămâni de când Rusia a bombardat şi comunități în Ucraina unde se vorbeşte limba română. 

Au mers acolo ca persoane private și se reprezintă doar pe ei înșiși dar probabil că invitația a fost bazata si pe rolul de foști premieri și indică o intenție de a arăta influența asupra României - dar Putin a reușit să arate doar că legăturile lor sunt legate de trecut si nu de viitorul României.

România şi-a ales clar calea: Uniunea Europeană, parteneriatul strategic cu SUA, susținerea democrațiilor și a vecinilor noștri în acestă perioadă dificilă. Pentru a construi acest viitor în continuare, politicienii prieteni cu Putin nu ne reprezintă!”, a mai afirmat ministrul.

Nicușor Dan: „Sunt două persoane fizice în libertate, care nu au acționat în numele statului român”

Aflat în vizită la Cernavodă, președintele Nicușor Dan a negat că imaginea statului ar putea fi afectată, argumentând că cei doi foști șefi de guvern „sunt două persoane fizice în libertate, care nu au acționat în numele statului român”.   

Ilie Bolojan: „Au libertatea să facă ceea ce consideră de cuviință”

Invitat la EuropaFM, premierul Ilie Bolojan a afirmat că cei doi au „libertatea să facă ceea ce consideră de cuviință”  

Eu cred că două persoane fizice, chiar dacă au fost demnitari, au libertatea să facă ceea ce consideră de cuviință” și „să se ducă la evenimente pe care le consideră frecventabil”, a răspuns el, întrebat de moderator cum comentează prezența lui Năstase și Dăncilă în China.

Această imagine nu angajează sub nicio formă Români pentru că nu au o reprezentare într-o funcție publică”, a subliniat el.

Ambasada Chinei mulțumește foștilor premieri pentru participare

Într-o postare pe Facebook, Ambasada Chinei de la București mulțumește celor doi foști premieri pentru participare. De asemenea, pe pagina de Facebook a reprezentantei diplomatice este prezentată şi o imagine cu cei doi foşti premieri.

„Mulțumiri foștilor premieri ai României, domnul Adrian Năstase şi doamna Viorica Dăncilă, pentru participarea la acest eveniment de înaltă semnificație, şi anume comemorarea a 80 de ani de la victoria poporului chinez în Războiul de Rezistență împotriva Agresiunii Japoneze şi a victoriei în cel de-al Doilea Război Mondial Antifascist”, conform unui mesaj postat pe pagina de Facebook.

Adrian Năstase precizează că a fost invitat la eveniment în calitate de fost demnitar

Cei doi foști premieri au participat la marea paradă militară organizată de China pentru a marca 80 de ani de la victoria împotriva Japoniei. Adrian Năstase a dezvăluit faptul că a fost invitat la eveniment în calitate de fost demnitar.

„Sunt invitat, in aceste zile, la Beijing, în calitate de fost demnitar, pentru a participa la un mare eveniment ocazionat de comemorarea a 80 de ani de la victoria Chinei împotriva Japoniei si a fascismului in al Doilea Război Mondial. Maine va avea loc o mare parada militara si o recepție oferită de liderii chinezi” a dezvăluit Adrian Năstase pe blogul său. 

Pe lângă participarea la ceremonii, fostul prim-ministru a avut și o întrevedere cu reprezentanți din departamentul internațional al Comitetului Central al Partidului Comunist Chinez, discutând despre relațiile bilaterale și despre contextul geopolitic actual.

Mai multe pentru tine:
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Desertul delicios din Ardeal de care nu te vei mai sătura. Cum se pregătește rapid și ușor faimosul lichiu cu prune
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Nimfomana de la Palat. Deși soțul încerca s-o satisfacă, apetitul Ducesei atinsese cote nebănuite și apela la ”ajutoare”
Cu cine este căsătorită Karina Pavăl, milioanara de 33 de ani care a cumpărat Carrefour România. Legătura cu firmele care au tranzacționat afacerea de peste 800 de milioane de euro
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Funcționara a izbucnit în râs când a auzit cum o cheamă pe fiica ei. Ce a trăit Larisa Udilă la Evidența Populației: „Mi-au spus că nu se poate înregistra. Am plecat plângând”
Victorie în instanță pentru Niculina Stoican, acuzată de plagiat de către Olguța Berbec. Artista a transmis primul mesaj: „Am încercat să rămân demnă și să lupt pentru a-mi apăra numele și munca”