Video Reacția femeii refuzate la îmbarcare pe Otopeni după ce a băut o vodcă: „A fost ceva de nedescris”

0
Publicat:

O femeie a rămas la sol pe aeroportul Otopeni, după ce Ryanair, compania aeriană cu care urma să zboare, a refuzat să o primească la bordul avionului.

Femeia nu a fost lăsată să urce în avion FOTO captură video

Femeia a pierdut zborul, după ce angajații companiei aeriene cu care urma să zboare au refuzat să o lase în avion pe motiv că aceasta consumase băuturi alcoolice.

Ulterior, femeie a recunoscut că a consumat o băutură alcoolică, însă a susținut că o astfel de măsură nu i se pare normală și a transmis că va face plângere împotriva companiei aeriene.

"Am fost refuzată pentru îmbarcare pentru simplul fapt că am consumat băuturi alcoolice, eu nu neg asta pentru că am băut o vodcă la sticlă mică și un suc. Ce mi s-a întâmplat astăzi a fost ceva de nedescris", a declarat ea pentru Observator.

Potrivit regulamentul companiilor aeriene, un pasager aflat sub influenţa băuturilor alcoolice ajuns la bordul unui avion poate provoca haos, poate refuza instrucțiunile şi poate deveni agresiv (inclusiv cu poliția la aterizare). Astfel, compania aeriană are voie să refuze îmbarcarea sau să ceară evacuarea.

Chiar și consumul moderat de alcool, în special la zborurile lungi, poate afecta grav sănătatea pasagerilor din cauza presiunii scăzute din cabină.

Mai multe pentru tine:
AUDIO. Înregistrare șocantă cu Ion Duvac, membru în Colegiul Psihologilor. Îi cere pacientei să facă o poză cu vaginul: „Ia dă-ți tu voie să vedem ce-i cu păsărica ta”
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!
Prințul William răbufnește: ”Mi-am pierdut calmul”. N-a mai rezistat și a mărturisit la Premiile BAFTA
Alina Pușcău și Jeffrey Epstein. Câți bani i-a trimis miliardarul pedofil mamei celebrului model
Top 7+ cuptoare electrice de masă 2026 – gătește rapid, uniform și fără compromis. Află dacă ai nevoie de acest electrocasnic și cumpără online
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Cine este și cu ce se ocupă Alina, văduva lui Gabriel Cotabiță. Cum a început povestea de iubire cu artistul: „După concert, i-am dat un mesaj pe Facebook”
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Cele mai bune cântare de bucătărie 2026 pe eMAG: Gadgetul care transformă rețetele, porțiile, proporțiile și sănătatea – ingrediente fără secrete
Pensii mai mari de la 1 iulie 2026. E vorba de românii care au lucrat în această țară din Europa