Care sunt motivele din cauza cărora unii pasageri devin furioși în avion

0
Publicat:

Potrivit unui studiu, incidentele în care pasagerii nu au un comportament adecvat pe timpul unei călătorii cu avionul sunt cauzate, în principal, de consumul de alcool.

Consumul de alcool îi poate face irascibili pe pasagerii unei aeronave FOTO Arhivă
Consumul de alcool îi poate face irascibili pe pasagerii unei aeronave FOTO Arhivă

Cercetătorii de la Universitatea din Texas din Dallas au studiat 915 cazuri de abatere, înregistrate de echipajele de zbor în „Sistemul de raportare a siguranței aviației”, între anii 1999 și 2020, notează Newsweek.

Conduita greșită, potrivit cercetătorilor, include comportamentul abuziv sau indisciplinat. De la a-i dernaja pe membrii echipajului sau pe alți pasageri, astfel de derapaje pot ajunge până la a compromite siguranța zborului.

Tipuri de comportamente neadecvate și frecvența lor

Studiul, publicat în jurnalul Deviant Behavior și condus de profesorul de sociologie Sheryl Skaggs și criminologul Lynne Vieraitis, a constatat că agresiunile verbale au fost cel mai frecvent tip de incident, reprezentând 46% din cazuri, urmate de ignorarea comenzilor echipajului, cum ar fi prin fumat în toaletă sau prin lipsa de depozitare corectă a bagajelor — în procent de 39 %.

Incident cu o femeie din Rusia care s-a dezbrăcat în avion FOTO Arhivă/ Captură video
Incident cu o femeie din Rusia care s-a dezbrăcat în avion FOTO Arhivă/ Captură video

Între timp, agresiunile fizice au reprezentat 15 % din incidente, fiind incluse câteva cazuri în care însoțitorii de bord au fost agresați, au primit lovituri în față, s-au ales cu comoții cerebrale, dinți pierduti sau chiar au ajuns cu fracturi.

Despre motivul pentru care pasagerii indisciplinați sunt atât de captivanți pe rețelele de socializare, Skaggs a declarat pentru Newsweek:

„Sunt asemănătorare altor tipuri de izbucniri publice surprinse pe camerele video. Oamenii vor să împărtășească experiențele ca o modalitate de a evidenția amploarea comportamentului rău— asemănător cu copiii mici care se comportă în frustrare — aproape ca un mecanism de rușine. Presupun că spectatorii sunt fascinați de incapacitatea unor adulți de a-și controla emoțiile”, a spus ea.

Pasagerii unui zbor au surprins o partidă de sex în avion FOTO Captură Youtube
Pasagerii unui zbor au surprins o partidă de sex în avion FOTO Captură Youtube

Factorii de „stres”

Echipa de cercetători a remarcat că, în multe cazuri, nu serviciul de băuturi din zbor a creat condițiile pentru un comportament indisciplinat, ci oamenii care se urcau în avion direct sub influență.

„Într-un număr de cazuri pe care le-am analizat, oamenii erau deja în stare de ebrietate în timp ce se îmbarcau în avion. Consider că mai mult personal care să monitorizeze acele situații în care pasagerii dau semne de ebrietate ar fi de ajutor”, a transmis Skaggs, într-un comunicat.

Cu toate acestea, alcoolul nu a fost singurul declanșator al abaterilor disciplinare. Alți factori, precum serviciul pentru clienți de proastă calitate, au contribuit, de asemenea, la escaladarea situațiilor. Pasagerii devin rapid agitați, a remarcat Skaggs, atunci când se confruntă cu întârzieri, dar nu sunt ținuți la curent cu ceea ce se întâmplă cu zborul lor.

„Aceasta este o problemă serioasă pentru mulți pasageri. Dacă există o lipsă de comunicare din partea companiei aeriene cu privire la întârzierile zborului sau alte probleme, acest lucru tinde să intensifice frustrările oamenilor – chiar înainte ca aceștia să urce la bord”, a spus ea.

În același timp, întârzierile la poartă îi pot determina pe oameni să se întoarcă la barul aeroportului pentru o băutură rapidă (sau două), crescând riscul de a deveni irascibili la momentul îmbarcării.

Alți factori identificați au inclus lipsa unei prezențe vizibile a forțelor de ordine la bordul aeronavelor și lipsa confortului în multe zboruri comune, generată de înghesuială.

Totuși, astfel de incidente rămân relativ rare, având în vedere miile de zboruri care decolează zilnic.

Călătorii



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite