Radu Marinescu, despre revenirea lui Horațiu Potra în România: „Justiția își urmează cursul”. Ce spune ministrul despre avizul CSM

0
Publicat:

Ministrul Justiției, Radu Marinescu, a oferit detalii despre procedurile ce vizează revenirea în țară a mercenarului Horațiu Potra și despre avizarea proiectului pensiilor magistraților, subliniind că autoritățile respectă procedurile legale și drepturile persoanelor implicate.

Ministrul Justiției Radu Marinescu FOTO: Arhivă

Întrebat în direct la B1 TV despre informațiile potrivit cărora mercenarul Horațiu Potra ar urma să fie adus în țară, ministrul Justiției a precizat: „În primul rând, nu pot confirma sau infirma această informație. Pot spune că există o foarte bună cooperare judiciară cu autoritățile din Emiratele Arabe Unite și, la momentul la care activitatea de cooperare se va fi finalizat, va exista, cu siguranță, o informare promptă a opiniei publice”.

Marinescu a explicat că persoanele care revin în România în cadrul cooperării judiciare internaționale se supun procedurilor legale din țară și beneficiază de toate drepturile procedurale: „Justiția își urmează cursul pentru aflarea adevărului și stabilirea corectă și obiectivă a responsabilităților persoanelor cercetate”.

Pe numele lui Horațiu Potra există un mandat internațional de urmărire, iar acesta este arestat preventiv în lipsă, împreună cu fiul și nepotul său, fiind acuzați de infracțiuni grave, inclusiv răsturnarea ordinii constituționale și tentativă de lovitură de stat.

Întrebat dacă aceștia ar putea cere instanței modificarea stării de arest preventiv după aducerea în țară, Marinescu a răspuns: „După ce acestea revin în țară, se supun procedurilor în curs și, în cadrul acestor proceduri, au posibilitatea să solicite instanței de judecată, în raport de aspecte concrete, o eventuală modificare a măsurilor preventive. Asta ține de desfășurarea concretă a cazului și de apărările pe care persoana și le face. Asupra acestor chestiuni eu nu pot comenta, întrucât, ca ministru al Justiției, nu intervin și nu mă preocup de conținutul concret al dosarelor judiciare”.

Proiectul pensiilor magistraților și termenul din PNRR

Referitor la proiectul pensiilor magistraților, trimis spre avizare către CSM, Marinescu a explicat că dialogul între autorități a avansat, chiar dacă nu există o convergență completă de opinii: „Chiar dacă nu a existat o convergență de opinii, a existat o cale firească de a dialoga și de a-și prezenta punctele de vedere. Autoritatea executivă și cea legislativă au competența de a legifera, iar autoritatea judecătorească, prin Consiliul Superior al Magistraturii, care are un aviz consultativ, are prerogativa legală de a emite acest aviz. Avizul poate fi dat și în interiorul termenului. El poate fi și negativ, dacă astfel se apreciază”.

În ceea ce privește responsabilitatea în cazul ratării termenului din PNRR, ministrul a subliniat că aceasta nu poate fi anticipată: „Actuala coaliție de guvernare a stabilit două obiective: unul de echilibru social - pensionarea la 65 de ani, în raport de situația socială, economică și demografică și unul privind obținerea finanțării europene. La capătul acestui proces vom vedea dacă ne-am încadrat în termenul limită stabilit de Comisia Europeană.”

Mai multe pentru tine:
Destinații subestimate din Europa și mai puțin aglomerate. O americancă spune că s-ar întoarce oricând: „Am fost imediat fermecată”
Cel mai bun espresor manual 2026 – Top 4 + alternative Breville & De’Longhi: transformă fiecare ceașcă într-un ritual de barista la tine acasă
Cele mai bune mașini de spălat vase independente 2026 – top 7 modele, cu recenzii excelente și preț avantajos. Economisește timp și energie
Daciana Sârbu vorbește deschis despre relația cu Alex Ghionea, iubitul cu 22 de ani mai tânăr: „Mi-am asumat mereu că voi fi judecată” VIDEO
Top 7 espressoare cu capsule 2026: libertate totală, rapiditate și gust autentic – băuturi perfecte cu un singur buton, acasă
Ce s-a întâmplat cu fiica prezentatoarei Teo Trandafir. Maia împlinește 22 de ani și apare extrem de rar în public FOTO
Marina Almășan, la Judecătorie de mână cu noul iubit, Sorin Mărcuș: „A vrut s-o susțină în caz că venea Georgică Cornu” De ce a lipsit omul de afaceri timișorean de la ultima înfățișare
Transformă-ți cafeaua: Top 7 râșnițe de cafea 2026 – Cum să alegi modelul perfect pentru aromă intensă și prospețime garantată
Cele mai bune 7 cafetiere din 2026 pe eMAG pentru dimineți perfecte cu cafea filtrată: Ghid complet pentru orice buget și necesitate
A meritat iubirea lor? Prinţul e pe punctul de a-şi pierde tronul din cauza scandalului iscat de ea
Cea mai bună mașină de spălat vase încorporabilă 2026 – Top 3 recomandări + alternative silențioase, eficiente și smart pentru bucătării moderne