Plafonarea adaosului comercial la alimentele de bază, prelungită până la sfârșitul lui 2026
0Plenul Camerei Deputaților a adoptat miercuri proiectul de lege care prelungește până la 31 decembrie 2026 măsura plafonării adaosului comercial pentru o serie de produse alimentare de bază, în încercarea de a limita creșterea prețurilor la alimente.
Proiectul de lege, care fusese aprobat anterior și de Senat, a fost adoptat de Camera Deputaților în calitate de for decizional și urmează să fie trimis spre promulgare.
Potrivit actului normativ, măsura temporară de combatere a creșterii excesive a prețurilor se aplică operatorilor economici înregistrați în România care desfășoară activități de import, comerț intracomunitar, distribuție, vânzare cu amănuntul și cash&carry.
„Măsura cu caracter temporar de combatere a creşterii excesive a preţurilor se aplică doar operatorilor economici înregistraţi în România, indiferent de forma de organizare, care întreprind activităţi de import, comerţ intracomunitar, distribuţie şi vânzare cu amănuntul şi cash&carry”, se arată în proiectul adoptat de deputați.
Actul normativ reglementează și comisioanele percepute de emitenții de tichete de masă, cadou și sociale.
„Unităţile emitente de tichete de masă, cadou şi sociale, inclusiv cele emise prin Programul Sprijin pentru România, indiferent de modalitatea prin care tichetele sunt emise, în format electronic sau pe suport hârtie, şi de tipul acestora, pot aplica comercianţilor la momentul decontării lor un comision de maximum 2% pentru produsele agricole şi alimentare care se pot achiziţiona cu acestea”, prevede proiectul.
Ce produse sunt vizate
Lista produselor pentru care se menține plafonarea adaosului comercial include mai multe alimente de bază consumate frecvent de români.
Printre acestea se numără pâinea albă simplă, laptele de vacă de consum cu 1,5% grăsime, brânza telemea de vacă vrac, iaurtul simplu din lapte de vacă cu gramaj de până la 200 de grame, făina albă de grâu tip 000, mălaiul, ouăle de găină calibrul M, uleiul de floarea-soarelui la recipiente de până la doi litri, precum și carnea proaspătă de pui și de porc.
De asemenea, măsura se aplică unor categorii de legume și fructe comercializate vrac, între care roșii, ceapă, castraveți, fasole uscată, morcovi, ardei gras, ardei capia, usturoi, mere, prune, pere și struguri de masă. Pe listă se regăsesc și cartofii albi vrac, precum și zahărul alb tos la ambalaje de până la un kilogram.
Măsură introdusă pentru temperarea inflației
Plafonarea adaosului comercial la alimentele de bază a fost introdusă de Guvern ca măsură temporară pentru limitarea efectelor inflației asupra consumatorilor și a fost prelungită succesiv în ultimii ani.
Prin votul de miercuri al Camerei Deputaților, această măsură va rămâne în vigoare până la sfârșitul anului 2026, autoritățile susținând că este necesară pentru menținerea unui nivel accesibil al prețurilor la produsele esențiale din coșul zilnic al populației.