Pasageri absenți la decolarea primului avion din Orientul Mijlociu spre România, de la izbucnirea conflictului în Iran

0
Publicat:

Primul zbor cu pasageri operat din Orientul Mijlociu spre România de la începutul conflictului a decolat joi dimineață de la Dubai, marcând o revenire importantă a legăturilor aeriene între cele două regiuni.

Primul zbor direct din Dubai către București după izbucnirea războiului FOTO: Profimedia

Zborul, operat de compania flyDubai, a utilizat un Boeing 737 MAX 8 și avea ca destinație capitala României, București. La primele ore ale zilei de 5 martie, compania din Emiratele Arabe Unite urmează să opereze un alt zbor între Dubai și București.

Surse din industrie și de la fața locului au declarat pentru Boarding Pass că „mai mulți pasageri care ar fi avut bilet pe acest zbor nu s-au prezentat la aeroport, iar alții au fost reprogramați în locul lor cu doar câteva ore înainte de decolare”.

Această reluare a zborurilor directe vine ca o veste bună pentru pasagerii români care așteaptă reconectarea cu Orientul Mijlociu, însă autoritățile atrag atenția că situația rămâne imprevizibilă.

Context și măsuri de precauție 

Ministerul Afacerilor Externe (MAE) subliniază că evoluția situației din regiune este una imprevizibilă, iar programul zborurilor poate suferi modificări de la o oră la alta, în funcție de deciziile autorităților locale și de condițiile de siguranță din spațiul aerian.

Tensiunile regionale au afectat zeci de curse aeriene către și dinspre Orientul Mijlociu, iar pasagerii au trecut prin momente de incertitudine. Duminică, 36 de zboruri de pe Aeroportul Otopeni au fost anulate, iar sâmbătă unele aeronave care decolaseră au fost redirecționate sau chiar au revenit în România.

În acest context, purtătorul de cuvânt al MAE a anunțat că aproximativ 300 de cetățeni români aflați în Israel urmează să fie evacuați, după ce autoritățile au primit peste 1.000 de solicitări de ajutor consular.

Reluarea primelor zboruri comerciale din Dubai marchează un posibil pas spre stabilizarea traficului aerian din regiune, însă situația rămâne fluidă, iar evoluțiile depind de dinamica conflictului din zonă.

Mai multe pentru tine:
Sydney Sweeney, cod roșu de erotism! Sânii mari, naturali și fermi n-au lăsat-o niciodată în anonimat
Brenciu își lasă familia în Kuala Lumpur. De ce se întoarce singur în România: „Nu vreau să dau sfaturi celor care au rămas blocați, prin lume, din cauza războiului”
Transformă-ți cafeaua: Top 7 râșnițe de cafea 2026 – Cum să alegi modelul perfect pentru aromă intensă și prospețime garantată
Cele mai bune 7 cafetiere din 2026 pe eMAG pentru dimineți perfecte cu cafea filtrată: Ghid complet pentru orice buget și necesitate
Unde studiază fiica lui Victor Ponta și a Dacianei Sârbu. Ce căuta Irina, de fapt, în Abu Dhabi
Cafea ca la cafenea, fără efort, direct la tine acasă: Top 7 espressoare automate de top în 2026 – Găsește modelul perfect pentru dimineți pline de savoare
Irina Ponta a ajuns în România. Prin ce mijloace a a reușit fiica de 17 ani a lui Ponta să ajungă în țară
Cel mai bun espresor manual 2026 – Top 4 + alternative Breville & De’Longhi: transformă fiecare ceașcă într-un ritual de barista la tine acasă
Patru zodii lasă ghinionul în urmă. După o perioadă dificilă și plină de provocări, nativii vor fi răsplătiți: bani, relații și împlinire
Top 7 espressoare cu capsule 2026: libertate totală, rapiditate și gust autentic – băuturi perfecte cu un singur buton, acasă
Cele mai bune mașini de spălat vase independente 2026 – top 7 modele, cu recenzii excelente și preț avantajos. Economisește timp și energie