Membrii clanului Bercea Mondial, găsiţi vinovaţi pentru şantajarea lui Mircea Băsescu: O parte, la puşcărie, restul, obligaţi să se ducă la şcoală

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Izaura Anghel

Curtea de Apel Bucureşti i-a condamnat joi, definitiv, în dosarul privind şantajarea lui Mircea Băsescu, pe Florin Anghel, fiul lui Bercea Mondial, la 9 ani, 3 luni şi 20 de zile de închisoare, pe sora acestuia, Izaura Constantin, la 2 ani şi 5 luni, şi pe soţul ei, Marius Constantin, la 3 ani şi 10 zile de închisoare. Decizia este definitivă.

UPDATE Cei cinci au fost găsiţi vinovaţi de şantajarea lui Mircea Băsescu, pe care l-au ameninţat că vor face dezvăluiri compromiţătoare în care ar fi fost implicat acesta şi familia sa, în cazul în care nu le va da 280.000 de euro. Decizia a fost dată de Curtea de Apel Bucureşti şi este definitivă.

Florin Anghel- cunoscut ca „Ambasador” sau „Băsică”, fiul lui Sandu Anghel, zis Bercea Mondial, arestat în altă cauză, a fost condamnat la 9 ani 3 luni şi 20 de zile închisoare

Fănica Anghel, soţia lui Sandu Anghel, a fost condnată la 2 ani şi o lună închisoare cu suspendare. Ea trebuie să presteze o muncă neremunerată în folosul comunităţii, pe o perioadă de 90 de zile lucrătoare, în cadrul Liceului Tehnologic sau Primăriei din Drăgăneşti.

Izaura Constantin (fostă Anghel), fiica lui Sandu Anghel, zis Bercea Mondial, a fost condamnată la de 2 ani 5 luni şi 10 zile închisoare cu suspendare. Ea trebuie să presteze o muncă neremunerată în folosul comunităţii, pe o perioadă de 90 de zile lucrătoare, în cadrul Liceului Tehnologic sau
Primăriei din Drăgăneşti şi să meargă la şcoală, pentru cursuri de calificare.

Grinică Ion Anghel, mezinul lui Sandu Anghel, zis Bercea Mondial, condamnat la 6 luni cu suspendare, cu obligarea de a participarea la cursuri şcolare sau de formare profesională şi muncă neremunerată în folosul comunităţii, pe o perioadă de 90 de zile lucrătoare, în cadrul Liceului Tehnologic sau
Primăriei din Drăgăneşti.

Marius Constantin, ginerele lui Sandu Anghel, zis Bercea Mondial, a fost condamnat la 3 ani şi 310 zile
închisoare

Cei cinci trebuie să-i plătească daune de 2.500 de euro lui Mircea Băsescu. Decizia este definitivă.

Ştirea iniţială

Curtea de Apel Bucureşti ar putea să dea, joi, o decizie definitivă în procesul în care mai mulţi membri ai familiei lui Sandu Anghel, zis „Bercea Mondial“, sunt acuzaţi că l-au şantajat pe Mircea Băsescu. Pronunţarea în acest dosar a fost amânată până acum de două ori.

Curtea de Apel Bucureşti a stabilit, iniţial, în 23 ianuarie, că va da pronunţarea în dosarul şantajării lui Mircea Băsescu pe 9 februarie. Magistraţii au amânat atunci pronunţarea pentru 23 februarie, dată la care a fost anunţată o nouă amânare, pentru 9 martie, potrivit News.ro.

În toamna anului 2015, Tribunalul Constanţa i-a condamnat pe patru dintre cei cinci membri ai familiei lui Sandu Anghel trimişi în judecată la pedepse cu închisoare.

Florin Anghel a primit cea mai mare pedepsă, de şapte ani şi opt luni de închisoare, la care instanţa a adăugat şi o pedeapsă mai veche, de cinci ani şi trei luni de detenţie, astfel că acesta are de executat 12 ani şi 11 luni de închisoare.

Izaura Anghel a primit o pedepsă de patru ani şi cinci luni de închisoare, soţul ei, Marius Constantin, a fost condamnat la patru ani şi şase luni de închisoare, iar Fănica Anghel a fost condamnată la trei ani şi nouă luni de închisoare. Grinică Ion Anghel a primit o măsură neprivativă de libertate, pe o durată de şase luni.

Decizia Tribunalului Constanţa a fost atacată la Curtea de Apel Constanţa atât de membrii familiei Anghel, cât şi de procurorii DNA.

Fănica Anghel, soţia lui Sandu Anghel, copiii acesteia, Izaura Constantin, Florin Anghel şi Grinică Ion Anghel, precum şi Marius Constantin, soţul Izaurei, au depus, în 8 aprilie, la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie o cerere de strămutare a dosarului care se afla pe rolul Curţii de Apel Constanţa.

Dosarul a fost strămutat, în 28 aprilie 2016, la Curtea de Apel Bucureşti.

Cei cinci sunt acuzaţi că l-au şantajat pe Mircea Băsescu, ameninţându-l că vor face dezvăluiri compromiţătoare în care ar fi fost implicat acesta şi familia sa, în cazul în care nu le va da 280.000 de euro.
 

Mai multe pentru tine:
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Cele 3 zodii care vor avea un înger păzitor alături de ele, începând de pe 25 februarie. Norocul le va surâde, în sfârșit, și acestor nativi
De ce tot mai mulți români aleg să monteze chiuveta sub fereastră în bucătărie. Care sunt, de fapt, avantajele
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Funcționara a izbucnit în râs când a auzit cum o cheamă pe fiica ei. Ce a trăit Larisa Udilă la Evidența Populației: „Mi-au spus că nu se poate înregistra. Am plecat plângând”
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete
Primele zile din mariajul lui Andrew spun multe despre apetitul lui sexual! Regina, nevoită să intervină pentru a opri excesele
„SANADOR, vreau să-ți mulțumesc că ieri m-ai lăsat să mor”. Experiența de coșmar trăită de Lidia Bodea, directoarea Humanitas, în clinica privată
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Top mașini de pâine 2026 testate și recomandate. Secretul pâinii perfecte acasă: proaspătă, sănătoasă și fără efort